Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Numărul permiselor de acces în Deltă a crescut de patru ori în 2019

TULCEA: Numărul permiselor de acces în Deltă a crescut de patru ori în 2019

Publicat de Doina Sirbu, 23 aprilie 2020, 14:26

Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a eliberat anul trecut 424.946 de permise de acces în Deltă, un număr de aproape 4,5 ori mai mare decât cel emis în anul 2018 şi de circa 2,5 ori mai mare faţă de numărul turiştilor anunţat la începutul acestui an de Asociaţia de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării (AMDTDD).

Potrivit unei adrese remise la cererea AGERPRES de către ARBDD, din cele 424.946 de permise de acces persoane în Deltă emise anul trecut, 413.996 au fost eliberate online, 9.482 de permise au fost emise de automate, iar 1.468 de permise au fost eliberate de Centrele de vizitare din teritoriu ale ARBDD.

Spre comparaţie, în anul 2018 au fost eliberate 94.198 de permise de acces persoane în Rezervaţie. Dintre acestea, 63.498 au fost emise online, iar 30.700 au fost eliberate de automatele din Rezervaţie, conform datelor publicate pe site-ul Administraţiei.

„Din raportările agenţilor economici care desfăşoară activităţi de turism în Rezervaţie, (anul trecut, n.red.) au fost înregistraţi 70.939 de turişti români şi 36.880 de turişti străini”, se arată în adresa ARBDD.

Diferenţa foarte mare dintre numărul turiştilor raportat de agenţii economici şi cel al permiselor de acces persoane în Deltă a fost explicat de preşedintele Asociaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării (AMDTDD), Cătălin Ţibuleac, prin faptul că doar cel mult 50% din agenţi turistici fac raportări către ARBDD.

„Datele noastre care le au la bază pe cele ale Institutului Naţional de Statistică arată că anul trecut în Delta Dunării au fost aproape 168.000 de turişti. Să nu uităm însă că lor, anul trecut, li s-au alăturat cel puţin 60.000 de turişti care au ajuns în Deltă cu navele de croazieră fluvială şi care şi-au cumpărat permise de acces în Rezervaţie. Mai sunt de asemenea cei care vin aici pentru o singură zi şi nu au nevoie de cazare”, a menţionat preşedintele AMDTDD.

În opinia lui Ţibuleac, numărul real al turiştilor în Deltă anul trecut a fost de 250.000-300.000.

În contextul stării de urgenţă declanşată din cauza pandemiei de coronavirus, preşedintele Asociaţiei a apreciat măsurile luate de Guvern drept „timide faţă de ce ar trebui industriei”.

„Aceste măsuri nu ţin cont de caracterul sezonier al turismului în Deltă. Faptul că a fost prelungită valabilitatea voucherelor de vacanţă, şomajul tehnic sprijină turismul, dar să nu uităm că această criză a surprins operatorii economici fără lichidităţi. Estimăm că 98% din operatorii turistici sunt în insolvenţă, iar dacă lucrurile nu se reglează rapid, există riscul ca turiştii să nu mai aibă unde să se cazeze în Deltă”, a mai spus Ţibuleac.

El a amintit faptul că estimările de la începutul acestui an arătau un sezon turistic la fel de bun ca anul trecut.

„Tragem speranţe că undeva în iulie-august să începem sezonul. Este evident că numărul de turişti va fi incomparabil mai mic faţă de alţi ani, iar operatorii turistici trebuie să se redefinească vizavi de preţuri, de calitatea serviciilor pentru a putea pretinde o revenire rapidă în următorii doi ani. Turismul în 2020 şi 2021 va fi mult mai redus. Acum avem mari probleme în a redeschide cazările”, a menţionat preşedintele AMDTDD.

Permisul de acces în Rezervaţie costă 5 lei de persoană pe zi, 15 lei de persoană pe săptămână şi 30 de lei de persoană pe an. Aceste tarife nu se aplică în cazul unor categorii sociale, precum şi persoanelor care locuiesc în comunităţile din Rezervaţie şi în oraşul Galaţi.

Sursă – AGERPRES / Foto – pixabay.com

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:54

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac

Comitetul Politic al USR a decis să nu susțină guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac, a anunțat vineri seara președintele Uniunii...

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:14

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța

Zilele Europene ale Arheologiei sunt marcate în acest weekend și la Constanța. Evenimente au început astăzi cu ateliere interactive pentru cei...

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:58

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România

A fost lansat programul DARIA – „Depistare Activă, Responsabilitate, Informație și Acces”, unul dintre cele mai ample proiecte de screening...

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:11

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE

Președintele Nicușor Dan a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii privind aprobarea OUG privind instituirea Instrumentului...

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:57

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare

ARAS Salvage, contractorul responsabil de operațiunea de ranfluare, a anunțat amânarea pentru săptămâna viitoare a etapelor finale ale...

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:21

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers

Astăzi, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident...

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:54

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism

La Constanța s-a finalizat Campionatul Național de Navomodelism, organizat de Federația Română de Modelism și Clubul Sportiv Farul Constanța....

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:24

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

În vara anului 1927, pentru mulți dintre constănțeni o deplasare la plajă în Mamaia era un adevărat lux. Drumul dura două ore, iar un bilet...

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare