Ascultă Radio România Constanța Live

Lege promulgată: Programe de educaţie pentru viaţă şi sănătate, inclusiv educaţie sexuală pentru copii – derulate în şcoli

Lege promulgată: Programe de educaţie pentru viaţă şi sănătate, inclusiv educaţie sexuală pentru copii – derulate în şcoli

Publicat de Doina Sirbu, 3 aprilie 2020, 11:38

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care prevede obligativitatea organizării în unităţile şcolare, cel puţin o dată pe semestru, a unor programe de educaţie pentru viaţă şi pentru sănătate, inclusiv educaţie sexuală pentru copii.

Actul normativ modifică şi completează Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, în sensul stabilirii în sarcina autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi a oricăror instituţii publice sau private cu atribuţii în domeniul educaţiei, a obligaţiei de a derula în unităţile şcolare, cel puţin o dată pe semestru, programe de educaţie pentru viaţă şi pentru sănătate.

„Organele de specialitate ale administraţiei publice centrale, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi orice alte instituţii publice sau private cu atribuţii în domeniul sănătăţii şi în domeniul educaţiei sunt obligate să adopte, în condiţiile legii, toate măsurile necesare pentru: derularea sistematică în unităţile şcolare, cel puţin o dată pe semestru, de programe de educaţie pentru viaţă, inclusiv educaţie sexuală pentru copii, în vederea prevenirii contactării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor; derularea sistematică în unităţile şcolare, cel puţin o dată pe semestru, de programe de educaţie pentru sănătate, inclusiv pentru dezvoltarea capacităţilor psiho-emoţionale, a competenţelor sociale şi interpersonale”, se arată în lege.

Aceasta mai prevede şi facilitarea accesului la programe de educaţie pentru sănătate pentru toţi elevii înscrişi în învăţământul preuniversitar.

Sursă – AGERPRES / Foto – unsplash.com

Dronă căzută la Galați/Nicușor Dan declară la BBC că nu exclude expulzarea ambasadorului rus în caz de noi incidente
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 16:12

Dronă căzută la Galați/Nicușor Dan declară la BBC că nu exclude expulzarea ambasadorului rus în caz de noi incidente

Președintele României, Nicușor Dan, afirmă, într-un interviu acordat sâmbătă postului BBC, că nu există dubii că drona care a lovit un...

Dronă căzută la Galați/Nicușor Dan declară la BBC că nu exclude expulzarea ambasadorului rus în caz de noi incidente
Droguri în valoare de peste 200 de mii de euro, confiscate de polițiștii constănțeni
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 13:08

Droguri în valoare de peste 200 de mii de euro, confiscate de polițiștii constănțeni

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

Droguri în valoare de peste 200 de mii de euro, confiscate de polițiștii constănțeni
politia masina ilustrativ
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 12:33

CONSTANȚA: Un minor de 17 ani, reținut după ce ar fi încercat să răpească o tânără

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate, polițiști din cadrul Poliției...

CONSTANȚA: Un minor de 17 ani, reținut după ce ar fi încercat să răpească o tânără
Fotbal: Gheorghe Hagi a convocat cinci jucători la națională după barajul Dinamo – FCSB
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 11:43

Fotbal: Gheorghe Hagi a convocat cinci jucători la națională după barajul Dinamo – FCSB

Selecționerul Gheorghe Hagi a convocat cinci jucători la națională pentru meciurile amicale din iunie după meciul de baraj pentru Conference...

Fotbal: Gheorghe Hagi a convocat cinci jucători la națională după barajul Dinamo – FCSB
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 11:03

Județul TULCEA: Avertizare ANM – averse torențiale, descărcări electrice, vijelii

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de instabilitate atmosferică accentuată și cantități de apă...

Județul TULCEA: Avertizare ANM – averse torențiale, descărcări electrice, vijelii
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 10:48

31 mai – Ziua Românilor de Pretutindeni

Ziua Românilor de Pretutindenin este sărbătorită potrivit Legii 101/2015. Ziua Românilor de Pretutindeni a fost marcată, inițial, înainte de...

31 mai – Ziua Românilor de Pretutindeni
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 10:43

Tenis: Cezar Crețu, calificat în finala turneului challenger de la Chișinău

Tenismanul român Cezar Crețu s-a calificat în premieră în finala unui turneul challenger, sâmbătă, la Chișinău, dotat cu premii totale de...

Tenis: Cezar Crețu, calificat în finala turneului challenger de la Chișinău
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 10:03

31 mai – Ziua mondială fără tutun

Ziua mondială fără tutun este marcată, anual, pe 31 mai, și reunește guverne, organizații de sănătate, societatea civilă și tineri din...

31 mai – Ziua mondială fără tutun