Ascultă Radio România Constanța Live

MEDGIDIA: Cum rezolvă autoritățile locale problema persoanelor care nu au acte de identitate

MEDGIDIA: Cum rezolvă autoritățile locale problema persoanelor care nu au acte de identitate

Publicat de Doina Sirbu, 7 martie 2020, 15:24

În municipiul Medgidia există persoane care nu au nici un fel de act de identitate și care, de aceea, în mod oficial, nici nu există pentru statul român. Ca urmare, acești oameni nu pot să beneficieze de vreo formă de protecție socială, nu pot să lucreze legal și trăiesc într-o sărăcie lucie. Autoritățile locale din Medgidia fac eforturi să îndrepte situația, spune viceprimarul Luminița Vlădescu.

„Nu avem o evidență clară. Noi ne-am întâlnit, până acum, cu aproape 40 de familii aflate în această situație, unele cu 3-4 copii, în care nici părinții, nici copiii nu au acte de identitate. Dar, cu siguranță, sunt mult mai multe astfel de cazuri. Perioada de rezolvare a unui singur caz de acest fel este de 6 luni, pentru că familiile respective, având foarte mulți copii, nu mai reușesc să își aducă aminte când s-au născut, astfel încât noi să ajungem la registrele spitalelor, să vedem exact data nașterii și numele sub care au fost înregistrați”, a declarat Luminița Vlădescu.

Pentru a limita apariția de noi cazuri de acest fel, a fost încheiat un protocol de colaborare cu spitalele și mai multe instituții locale, astfel încât Primăria Medgidia să poate interveni din timp.

Realizator – Bogdan Comșa / Foto – arhivă

Ședință extraordinară a Consiliului Județean Constanța, convocată vineri de președintele Florin Mitroi
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 15:04

Ședință extraordinară a Consiliului Județean Constanța, convocată vineri de președintele Florin Mitroi

Consiliul Județean Constanța este convocat de președintele Florin Mitroi în ședință extraordinară convocată de îndată pentru data de...

Ședință extraordinară a Consiliului Județean Constanța, convocată vineri de președintele Florin Mitroi
Acțiune de amploare a polițiștilor din toate structurile în portul Constanța și portul Constanța Sud Agigea
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 14:48

Acțiune de amploare a polițiștilor din toate structurile în portul Constanța și portul Constanța Sud Agigea

Polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au organizat, astăzi, 17 septembrie a.c., o acțiune cu forțe mărite, pentru prevenirea...

Acțiune de amploare a polițiștilor din toate structurile în portul Constanța și portul Constanța Sud Agigea
Consultări la Cotroceni cu liderii politici pentru desemnarea unui nou prim-ministru
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 14:12

Consultări la Cotroceni cu liderii politici pentru desemnarea unui nou prim-ministru

Consultările președintelui Nicuşor Dan cu reprezentanții partidelor parlamentare în vederea desemnării unui candidat pentru funcția de...

Consultări la Cotroceni cu liderii politici pentru desemnarea unui nou prim-ministru
AUDIO | Copiii au revenit în bănci, părinții și bunicii, la… teme: „Ai, n-ai răbdare, trebuie să îți faci!”
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 13:40

AUDIO | Copiii au revenit în bănci, părinții și bunicii, la… teme: „Ai, n-ai răbdare, trebuie să îți faci!”

Suntem în a doua săptămână de școală, însă copiii au intrat din a doua zi în febra temelor pentru acasă. Și nu doar elevii, ci și...

AUDIO | Copiii au revenit în bănci, părinții și bunicii, la… teme: „Ai, n-ai răbdare, trebuie să îți faci!”
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 13:16

TULCEA: Unitățile de cazare cu specific local din Deltă, promovate prin instrumente digitale

Unităţile de cazare cu specific local din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării vor beneficia de promovare prin instrumente digitale dezvoltate în...

TULCEA: Unitățile de cazare cu specific local din Deltă, promovate prin instrumente digitale
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 12:43

CONSTANȚA: Lucrările la „Țara Piticilor”, corelate cu reabilitarea malurilor lacului Tăbăcărie, pentru refacerea unitară a zonei

„Țara Piticilor” din Parcul Tăbăcărie, se pregătește pentru transformare. Lucrările de modernizare vor fi corelate cu cele de reabilitare...

CONSTANȚA: Lucrările la „Țara Piticilor”, corelate cu reabilitarea malurilor lacului Tăbăcărie, pentru refacerea unitară a zonei
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 12:21

Peste 30 de hectare de pe faleza Tuzla revin domeniului public al statului după 11 ani de judecată

Aproape 33 de hectare de pe faleza Tuzla au fost recuperate şi rămân în proprietatea publică a statului printr-o sentinţă definitivă, după...

Peste 30 de hectare de pe faleza Tuzla revin domeniului public al statului după 11 ani de judecată
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 12:10

CONSTANȚA: 130.000 de mașini la puțin peste 40.000 de locuri de parcare

Noul Regulament de organizare și funcționare a parcărilor publice din municipiul Constanța, disponibil AICI, propus de primarul Vergil Chițac,...

CONSTANȚA: 130.000 de mașini la puțin peste 40.000 de locuri de parcare