Ascultă Radio România Constanța Live

Coregraful Gigi Căciuleanu dansează pentru Măiastră

Coregraful Gigi Căciuleanu dansează pentru Măiastră

Publicat de , 5 martie 2020, 14:42

Gigi Căciuleanu este invitatul special al Galei Premiilor Radio România Cultural care va avea loc pe 30 martie, pe scena Teatrului Odeon. Artistul va veni special de la Paris cu un moment dedicat fostei sale profesoare şi partenere de dans, Miriam Răducanu, supranumită de el Măiastra, care va primi, din partea Radio România Cultural, Premiul de Excelenţă.

Cariera lui Gigi Căciuleanu a fost profund influenţată de Miriam Răducanu pe care artistul o consideră: „o singularitate pe scena lumii, a dansului românesc şi, în general, în viaţă”.

Relaţia specială dintre Miriam Răducanu şi Gigi Căciuleanu a început încă din anii de şcoală ai lui Gigi. „Când a intrat în sala de clasă am simţit un fel de magnetism, magnetism de trăsneală. Ea a venit şi ne-a spus: o să improvizăm. Iar eu i-am improvizat şi atunci cred că ne-am îndrăgostit unul de altul. A fost dragoste la prima vedere pentru că am descoperit o nouă etapă a libertăţii”, a spus Gigi Căciuleanu, într-un interviu pentru Radio România Cultural.

Debutul ca dansator al lui Gigi Căciuleanu este, de asemenea, strâns legat de întâlnirea cu Miriam Răducanu. „Am debutat chiar în şcoală fiind, într-un spectacol al lui Miriam Răducanu, la Teatrul Mic, în urmă cu peste 50 de ani”, spune artistul în acelaşi interviu în care îşi aminteşte cum chiulea de la şcoală ca să vadă spectacolele profesoarei sale: „Primul lucru pe care l-am văzut era un moment în care ea ridica mâna, într-un gest lent, încet, homeopatic. Această mână se ducea spre ochi şi se contopea cu arcada. Atunci mi-am dat seama că gândul se poate dansa. Am mers acasă şi le-am spus părinţilor că eu vreau să dansez cu această doamnă”.

Unul dintre momentele importante din cariera celor doi artişti este reprezentat de Nocturnele din anii ‘60, de la Teatrul Ţăndărică, evenimente culturale atipice pentru acele vremuri prin libertatea de care dădeau dovadă. Timp de cinci ani, Gigi Căciuleanu şi Miriam Răducanu au repetat prin casele oamenilor şi au dansat împreună, construind spectacole de referinţă în istoria culturală bucureşteană. „Începusem să dansăm prin case, la oameni, pentru că nu aveam o scenă unde să ne facem spectacolele. Cine avea un salon mai mare sau o cameră, se dădeau mobilele la o parte şi Miriam şi Gigi veneau şi dansau. Noi am crezut că la Ţăndărică vom dansa de câteva ori dar a fost atâta lume de am dansat cinci ani de zile”, îşi aminteşte Gigi Căciuleanu.

Gigi Căciuleanu şi Miriam Răducanu se reîntâlnesc, aşadar, pe 30 martie, pe scena Teatrului Odeon, unde Radio România Cultural îi va acorda artistei care a revoluţionat dansul modern din România, Premiul de Excelenţă.

Prezenţa lui Gigi Căciuleanu la Gala Premiilor Radio România Cultural este sprijinită de compania JTI şi Fundaţia Art Production.

Accesul la Gala Radio România Cultural se va face pe bază de invitaţii care pot fi solicitate la numărul de telefon 021.303.1515, de luni până vineri, între orele 9:00 şi 14:00, sau la adresa de email cultural@rornet.ro.

Evenimentul va fi transmis în direct la Radio România Cultural şi va fi înregistrat şi redifuzat de TVR3, coproducător al evenimentului. Detalii, pe www.radioromaniacultural.ro.

Foto: Radio România

Patru cartiere din municipiul TULCEA vor beneficia de o infrastructură complet nouă
Ştiri vineri, 12 iunie 2026, 14:22

Patru cartiere din municipiul TULCEA vor beneficia de o infrastructură complet nouă

Patru cartiere din municipiul Tulcea vor beneficia de o infrastructură complet nouă. Este vorba despre zone unde s-a construit, în trecut, fără...

Patru cartiere din municipiul TULCEA vor beneficia de o infrastructură complet nouă
Rata anuală a inflației a crescut la 10,85% în luna mai
Ştiri vineri, 12 iunie 2026, 14:07

Rata anuală a inflației a crescut la 10,85% în luna mai

Rata anuală a inflației a crescut la 10,85% în luna mai, de la 10,71% în luna aprilie, în condițiile în care serviciile s-au scumpit cu...

Rata anuală a inflației a crescut la 10,85% în luna mai
La 20 de ani, pensia pare atât de îndepărtată! Dar specialiștii în educație financiară ne spun că nu este prea devreme de a începe economisirea prin participarea sub forma unei investiții financiare, la Pilonul 3, al pensiilor facultative
Ştiri vineri, 12 iunie 2026, 13:48

La 20 de ani, pensia pare atât de îndepărtată! Dar specialiștii în educație financiară ne spun că nu este prea devreme de a începe economisirea prin participarea sub forma unei investiții financiare, la Pilonul 3, al pensiilor facultative

La 20 de ani, pensia pare atât de îndepărtată! Dar specialiștii în educație financiară ne spun că nu este prea devreme de a începe...

La 20 de ani, pensia pare atât de îndepărtată! Dar specialiștii în educație financiară ne spun că nu este prea devreme de a începe economisirea prin participarea sub forma unei investiții financiare, la Pilonul 3, al pensiilor facultative
Spectacolul caritabil „Aripi de vis” – în beneficiul copiilor și tinerilor cu diabet din județul Constanța
Ştiri vineri, 12 iunie 2026, 12:38

Spectacolul caritabil „Aripi de vis” – în beneficiul copiilor și tinerilor cu diabet din județul Constanța

Școala Gimnazială Nr. 1 Valu lui Traian în parteneriat cu Asociația copiilor și tinerilor cu diabet din județul Constanța „Sweet Land” vă...

Spectacolul caritabil „Aripi de vis” – în beneficiul copiilor și tinerilor cu diabet din județul Constanța
Ştiri vineri, 12 iunie 2026, 12:19

„Școala pentru părinți” la Năvodari

Cum îmi ajut copilul să treacă peste emoțiile unui examen, cum îl ferim de pericolele din mediul online sau de droguri și cum putem construi...

„Școala pentru părinți” la Năvodari
Ştiri vineri, 12 iunie 2026, 11:40

EFORIE: Trei persoane reținute sub acuzația de tâlhărie

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, respectiv complicitate la...

EFORIE: Trei persoane reținute sub acuzația de tâlhărie
Ştiri vineri, 12 iunie 2026, 11:23

Simona Halep a primit titlul de cetăţean de onoare al municipiului Cluj-Napoca

Primarul Emil Boc i-a înmânat Simonei Halep, la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca, titlul de cetăţean de onoare al...

Simona Halep a primit titlul de cetăţean de onoare al municipiului Cluj-Napoca
Ştiri vineri, 12 iunie 2026, 11:19

Fregata „Regina Maria”, misiuni sub egida Uniunii Europene în Marea Mediterană

Fregata „Regina Maria” – 222 a acostat în portul Souda Bay, în perioada 3-5 iunie, pentru refacerea capacității de luptă și...

Fregata „Regina Maria”, misiuni sub egida Uniunii Europene în Marea Mediterană