43 de ani de la cutremurul din 1977 | Cât de sigure sunt, în prezent, clădirile din Constanța? Avertismentul unui expert tehnic din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice

Publicat de , 4 martie 2020, 11:04

În urmă cu 43 de ani, pe 4 martie 1977, în România s-a produs un seism  soldat cu mii de victime şi însemnate pagube materiale. În Constanţa, conform unor documente de arhivă, au fost avariate 22 de clădiri, iar la Cernavodă – 10. Dintre clădirile mai importante din Constanța, au avut nevoie de consolidări Școala generală nr. 2, Liceul de muzică şi Liceul Mihai Eminescu, iar în staţiunea Mamaia au apărut fisuri la multe hoteluri.  

Cât de sigure sunt, în prezent, clădirile din Constanța, ne-a spus, în direct la Interviul dimineții, ing. Radu Coțofană, expert tehnic în cadrul Ministerului Lucrărilor Publice.

După acest cutremur, modul de proiectare și de construire a clădirilor, a blocurilor a suferit modificări?

Categoric! S-au schimbat complet normele. S-a trecut, într-adevăr, la adevărata proiectare antiseismică, protecția clădirilor și s-au luat măsuri, bineînțeles, și pentru clădirile care au fost ulterior avariate și s-a trecut la o parte mică de lucrări de consolidare.

Ce înseamnă consolidare? Clădirile afectate, cele vechi, au fost reabilitate?

Cunoașteți că, până la urmă, limita este și financiară și, în limita posibilului, au fost realizate consolidări, dar, la obiectivele publice, la Liceul Mihai Eminescu etc… Cele menționate mai devreme. La cele particulare, din zona peninsulară, cele vechi în care au apărut fisuri sau crăpături, s-a intervenit într-o măsură mai mică, s-au creat experți, într-adevăr, în perioada aceea, cu indicații de măsuri de lucru, dar nu au putut fi realizate în totalitate. A rămas zona peninsulară cu probleme… clădirile foarte vechi. Ele s-au comportat foarte bine pentru că, pe zona Constanța, nu s-a manifestat cutremurul așa de puternic, el având un grad cam la 5,2, față de 7,2, cât a fost în București. Diferența este fantastică, pentru că diferențele de grad sunt exponențiale și nu aritmetice.

Depinde și ce se construiește în zilele noastre, dacă sunt sigure și dacă luăm ceva din experiență…

În momentul liberalizării,  în ‘90, libertatea s-a dat așa de mare, încât sistemele de autorizări au fost catastrofale. Sistemele de fundare, pentru clădirile noi, nu erau neapărat obligatorii, erau ca o schiță și nu era obligația de a și executa. Și atunci, de multe ori, obiectivele nu au fost executate conform planurilor de rezistență. Perioada ‘90 – ‘96 este cu semnul întrebării. Pentru cine a considerat că și-a pus în siguranță clădirea, e ok, dar multe s-au făcut cam pe picior, sistemul de autorizare a fost cam lejer. Sau foarte lejer!

Nu s-a ținut cont de zone de amplasament, de terenuri. Noi avem probleme mari cu terenul de fundare, noi în general avem loess-uri specifice, care sub influența apei se prăbușesc. Nu s-au atins la clădirile astea, în general, cotele de fundare a unui teren, au rămas pe umplutură, consecințele au fost ulterioare. După mult timp, foarte mult timp, au apărut fisuri din tasare. În general, Constanța are deficiențe la sistemul de fundare. Și sistemul constructiv, dar sistemul de fundare este catastrofal! În partea nouă, modernă, din ‘90 – ‘96, executate de beneficiari, fără control…

Soluții ar exista?

Există soluții, dar sunt costisitoare. La multe case sunt tardive. Plus că acum este politica de supraetajare, fără să se țină cont că obiectivele respective au o limită de existență, de încărcare…În general, beneficiarul este cel care nu respectă. El solicită, de fiecare dată, fără să aibă experiență, modificări ale proiectului direct către constructor. În general, constructorul este un „meseriaș“ care e mai influent decât proiectantul, nu se cere avizul proiectantului. În general, problemele grave sunt prin „disciplina“ asta la execuție, la realizarea investițiilor – nerespectarea proiectelor…Sunt momente în care Inspectoratul de Stat ar trebui să intre foarte, foarte dur în sistemul ăsta…

Dumneavoastră, ca expert tehnic, dați-ne un motiv, pentru viitor, să fim în siguranță. Cum lucrăm cu imprevizibilul?

Ar trebuie puțină disciplină! Eu cred că ar trebui să intrăm mai drastic cu sistemul pecuniar – amendă, pentru cei care execută neautorizat, pentru cei care execută peste autorizație…De ce? Până la urmă, se încarcă, în general, niște criterii, dar nu neapărat criteriile de funcționalitate, ci criteriile de siguranță. Oamenii nu-și dau seama, cred că este posibil să facă mai mult, mulți au „experiență“, spunând că „Aaa, mi-a băgat ăla mult fier, am fundație de nu se poate, mai ridic două etaje sau mai scot un perete“ care, totuși, e structural. Riscul e mare. Am întâlnit situații în care elemente la blocuri de diafragme au spart diafragmele de beton, au zis „Aa, susține armătura!“. Panourile mari, în general, nu au armătură în ele, dar armătura este pusă exact acolo unde trebuie și, dacă tocmai acolo intervenim, apar mari riscuri. Am întâlnit cel puțin 7 – 8 situații de genul acesta.

Cine ar fi responsabil, până la urmă, cine să plătească aceste amenzi, cum se procedează?

Până la urmă, nici nu știu cum să mă îndrept. Beneficiarul este responsabil, el ar trebui să fie primul tras la răspundere, pentru că el este autorul viciilor care apar. Deciziile lui credule sau necredule afectează și pe ceilalți în zonele de locuire multiplă – locuințe colective gen blocuri, vile cu mai mulți locatari…Aici se uită că vecinătatea este foarte importantă și că avem nevoie de ajutorul celorlalți și acordul celorlalți, tocmai pentru a nu se produce aceste deranjuri structurale.

Revin la metodele inovatoare. Dacă ar fi, totuși, puse în practică, se poate aduce experiența japonezilor, de exemplu? A celor care au cutremure foarte dese, periodice…

Sunt complet diferite sistemele. Japonezii au cutremure dese, dar au și alt sistem constructiv, noi ne-am adaptat pentru sistemul constructiv al cutremurelor specifice Vrancei, care au altă periodicitate, alt sistem. Deci ne putem lua ca măsuri de siguranță, avem nu doar experiența japonezilor, ci și a celor din zona Americii de Sud. Avem experiență bogată, în schimb, acestea au personalitatea lor. Nu e o problemă, școala românească este foarte bine pregătită pentru sistemele de cutremure, numai că ar trebui să le și respectăm normativele. Cred că e mult mai importantă respectarea lor. Restul – materiale noi, moderne, sisteme constructive de consolidare, am folosit multiple și sunt o grămadă de soluții care deja au apărut pe piață și pe care noi le utilizăm. România este foarte deschisă la sistemul ăsta de lucru, nu este o problemă, problema este de a ști unde anume și cum trebuie umblat la consolidare. Asta trebuie să facă specialiștii neapărat.

Interviu realizat de Liliana Moldoveanu / Foto – Arhivă Agerpres