Ascultă Radio România Constanța Live

Tribunalul Bucureşti judecă cererea DNA de arestare preventivă a medicului Mircea Beuran

Tribunalul Bucureşti judecă cererea DNA de arestare preventivă a medicului Mircea Beuran

Publicat de , 14 februarie 2020, 09:52

La Tribunalul Bucureşti se judecă astăzi cererea procurorilor DNA de arestare preventivă a medicului Mircea Beuran. 

Medicul a fost reţinut joi, pentru 24 de ore, de procurorii DNA, fiind acuzat de luare de mită.

Potrivit DNA, Mircea Beuran îndeplinea la data faptei funcţiile de preşedinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, şef al Disciplinei Chirurgie Generală, conducător de doctorat şi profesor universitar chirurgie generală în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti.

În ordonanţa procurorilor se arată că, la data de 18 decembrie 2018, Mircea Beuran ar fi acceptat şi primit de la o persoană, medic într-o unitate spitalicească din Bucureşti (martor în cauză), suma de 10.000 euro, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.

Concret, Beuran este acuzat că ar fi primit banii respectivi atât pentru a propune în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie ‘Carol Davila’ scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar în specialitatea chirurgie generală, pe o perioadă determinată, cât şi pentru a asigura câştigarea acestui concurs de către medicul care i-a dat mită.

Procurorii notează că, până în prezent, postul respectiv nu a fost scos la concurs.

DNA menţionează că dosarul a fost deschis ca urmare a sesizării depuse de medicul care l-a mituit pe Beuran.

Joi dimineaţa, anchetatorii au descins la locuinţa lui Mircea Beuran, dar şi la Spitalul de Urgenţă Floreasca, de unde au fost ridicate mai multe documente.

Mircea Beuran a fost şeful Secţiei de chirurgie de la Spitalul Floreasca, el fiind demis în luna ianuarie, după ce o femeie a decedat în urma unor arsuri suferite pe masa de operaţie.

Sursa – Agerpres / Foto – unsplash.com

Sistemul informatic al ANCPI rămâne indisponibil. Cota redusă de TVA a fost prelungită până la 30 septembrie
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 17:46

Sistemul informatic al ANCPI rămâne indisponibil. Cota redusă de TVA a fost prelungită până la 30 septembrie

Sistemul informatic e-Terra este încă indisponibil, dar baza de date centrală a sistemului cadastral, care conţine evidenţa proprietăţilor şi...

Sistemul informatic al ANCPI rămâne indisponibil. Cota redusă de TVA a fost prelungită până la 30 septembrie
Situație de criză pe piața produselor petroliere și un nou mecanism de reducere a accizei la carburanți
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 17:01

Situație de criză pe piața produselor petroliere și un nou mecanism de reducere a accizei la carburanți

Comisia pentru buget din Senat a adoptat în unamitate propunerea legislativă prin care se instituie situaţie de criză pe piaţa ţiţeiului sau a...

Situație de criză pe piața produselor petroliere și un nou mecanism de reducere a accizei la carburanți
Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 16:49

Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil

România a declarat indezirabil un membru al Ambasadei Federației Ruse la București, acordându-i 5 zile pentru a părăsi țara. Din dispoziţia...

Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil
TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 16:17

TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor

În contextul atacurilor rusești în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, locuitorii din zona de Nord-Est a județului Tulcea au...

TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 15:24

HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre

UPDATE: Două persoane au fost salvate de cetățeni, cu atac de panică. Acestea au fost aduse la mal cu o ambarcațiune și preluate de ambulanța...

HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:36

AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare

Marile confederații sindicale au anunțat că nu mai participă la discuțiile privind legea salarizării unitare și cer autorităților să...

AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:30

ANPC: Amenzi de peste 1 milion de lei aplicate operatorilor de pe litoral

În perioada 20–26 iulie 2026, comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), implicați în programul temporar...

ANPC: Amenzi de peste 1 milion de lei aplicate operatorilor de pe litoral
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:04

NIBIRU: Peste 500.000 de oameni în primele 10 zile de la deschidere

Primele 10 zile de NIBIRU au adus la un loc 547.000 oameni care s-au bucurat de noua stațiune de entertainment de la Costinești. Vara continuă la...

NIBIRU: Peste 500.000 de oameni în primele 10 zile de la deschidere