Ascultă Radio România Constanța Live

Prefectul Constanţei: Şantierul pentru construirea imobilului din zona peninsulară, la ”Lupoaică”, respectă prevederile legale

Prefectul Constanţei: Şantierul pentru construirea imobilului din zona peninsulară, la ”Lupoaică”, respectă prevederile legale

Publicat de Doina Sirbu, 31 ianuarie 2020, 17:49

Prefectul judeţului Constanţa, George Niculescu, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, referitor la şantierul deschis în zona „Lupoaică” a centrului vechi al municipiului reşedinţă pentru construirea unui imobil, că reprezentanţii autorităţilor judeţene implicate privind autorizarea în acest caz au confirmat respectarea tuturor normativelor legale de către investitor.

Conform prefectului, Direcţia Judeţeană pentru Cultură a menţionat că documentaţia pentru construirea respectivului imobil respectă prevederile legii privind protejarea monumentelor istorice, din punctul de vedere al Inspectoratului de Stat în Construcţii „nu se văd probleme în ceea ce priveşte reglementarea şi emiterea actelor administrative, adică a certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de construcţie”, iar arhitectul şef al Primăriei Constanţa a informat că „autorizaţia de construcţie a fost emisă cu respectarea întocmai a avizelor şi anexelor emise de Ministerul Culturii şi de Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi că autorizaţia de construcţie respectă întocmai indicatorii urbanistici prevăzuţi în PUZ-ul Peninsulei”.

Niculescu a mai spus că, pentru clarificarea situaţiei, a solicitat sprijinul Ministerului Culturii, pe 30 ianuarie având loc, la Constanţa, o întâlnire între secretarul de stat din Ministerul Culturii Liviu Brătescu, preşedintele Comisiei Naţionale de Arheologie, Ioan Opriş, şi directorul Direcţiei Patrimoniu Cultural, Emilian Gămureac, cu reprezentanţi ai instituţiilor judeţene ce au legătură cu respectivul şantier.

„S-au prezentat toate aspectele, am făcut şi o minută a întâlnirii, s-a precizat faptul că în momentul acesta lucrările sunt oprite întrucât este o anchetă a Poliţiei în desfăşurare, pe baza unei reclamaţii. (…) Înţeleg de la doamna Magdalena Tiţă (directoarea Direcţiei Judeţene pentru Cultură – n.r.) că lucrările se vor putea relua conform celor comunicate de domnul comisar şef Carp Laurenţiu, dar doar cu supravegherea arheologilor, pe baza unui contract semnat de investitor cu muzeul”, a afirmat prefectul, în conferinţa de presă.

Prefectul George Niculescu a menţionat, totodată, că în urma întâlnirii cu reprezentanţii Ministerului Culturii s-a stabilit că arheologi ai Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa „vor supraveghea lucrările, în baza autorizaţiei de supraveghere arheologică”, iar contractul de supraveghere arheologică va fi încheiat cu beneficiarul „astfel încât de luni, 3 februarie, să poată începe lucrările de supraveghere arheologică”.

Totodată, potrivit prefectului, arheologul Ioan Opriş a propus ca „pe viitor, în zona de protecţie a monumentelor istorice, cercetările arheologice să se facă pe toată suprafaţa afectată de proiect, iar coordonatele cuprinse în rapoartele de cercetare să fie întocmite de un topograf care să fie inclus ori în organigrama muzeului ori în cea a Direcţiei Judeţene pentru Cultură”.

George Niculescu a mai spus că pe baza aceluiaşi PUZ – Peninsulă, din 2016 şi până în prezent au fost emise în total circa zece autorizaţii de construcţie, în celelalte cazuri nevăzând „niciun fel de demers civic de amploarea celui privind şantierul de la ‘Lupoaică'”, caz folosit din punctul de vedere al prefectului, „în scop electoral”.

Pe 29 ianuarie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, la propunerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean, a dispus oprirea temporară a executării lucrărilor de construire a imobilului din zona veche a municipiului, în urma unei plângeri depuse de filiala judeţeană a USR, potrivit căreia la săparea fundaţiei respectivei clădiri au fost distruse vestigii.

Conform IPJ, în cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de executare fără autorizaţie de construire sau de desfiinţare, conform Legii 50/1991.

Pe 24 ianuarie, mai mulţi cetăţeni, printre care membri USR, au format un lanţ uman în jurul săpăturilor făcute de excavatoare în locul unde ar urma să fie construit imobilul, protestând astfel faţă de distrugerea vestigiilor. Ulterior, după ce lucrări de excavare s-au efectuat noaptea, membri ai respectivei formaţiuni politice au depistat locul unde sunt descărcate camioanele cu pământul de pe şantier. În grămezile de pământ, deputatul Stelian Ion şi mai mulţi susţinători au reuşit să găsească, în scurt timp, diverse fragmente din amfore şi alte materiale arheologice.

Redactor online – Doina Sîrbu / Sursă – AGERPRES / Foto – Adrian Băncilă

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:20

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan

  Nicușor Dan a avut, joi, la Palatul Cotroceni, consultări cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din...

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan
Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:52

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal

Bulevardul Tomis redevine pietonal, sâmbătă, 19 septembrie, pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian. Pentru desfășurarea...

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal
AUDIO | Ziua Porților Deschise la Stațiunea de Cercetare Murfatlar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:24

AUDIO | Ziua Porților Deschise la Stațiunea de Cercetare Murfatlar

Stațiunea de Cercetare Murfatlar îi invită pe cei care vor să descopere mai îndeaproape lumea viticulturii la „Ziua Porților Deschise”....

AUDIO | Ziua Porților Deschise la Stațiunea de Cercetare Murfatlar
CONSTANȚA: Tribunalul a dispus încetarea grevei de la Oil Terminal, considerată ilegală
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:13

CONSTANȚA: Tribunalul a dispus încetarea grevei de la Oil Terminal, considerată ilegală

Tribunalul Constanța a dispus, joi, încetarea grevei angajaților de la Oil Terminal, acțiunea de protest fiind considerată ilegală de către...

CONSTANȚA: Tribunalul a dispus încetarea grevei de la Oil Terminal, considerată ilegală
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 15:57

AUDIO | Trotinetele electrice, noul simbol al copilăriei moderne: Viteză, pericole și reguli ignorate

Bicicleta, unul dintre simbolurile copilăriei de acum niște zeci de ani, a cedat, în bună măsură, locul trotinetei electrice. Vremuri noi,...

AUDIO | Trotinetele electrice, noul simbol al copilăriei moderne: Viteză, pericole și reguli ignorate
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 15:32

Comisia Europeană propune o interdicție pe rețelele sociale pentru copiii de sub 13 ani și mini-conturi până la 15 ani

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus joi o interdicție pe social media pentru copiii sub 13 ani și acces restricționat...

Comisia Europeană propune o interdicție pe rețelele sociale pentru copiii de sub 13 ani și mini-conturi până la 15 ani
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 15:14

Staţiunea Mamaia încheie sezonul estival cu trei seri de concerte live în Piaţeta Cazino

Staţiunea Mamaia încheie sezonul estival în ritmuri muzicale, cu organizarea de concerte live în Piaţeta Cazino, în perioada 18 – 20...

Staţiunea Mamaia încheie sezonul estival cu trei seri de concerte live în Piaţeta Cazino
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 15:04

Ședință extraordinară a Consiliului Județean Constanța, convocată vineri de președintele Florin Mitroi

Consiliul Județean Constanța este convocat de președintele Florin Mitroi în ședință extraordinară convocată de îndată pentru data de...

Ședință extraordinară a Consiliului Județean Constanța, convocată vineri de președintele Florin Mitroi