Ascultă Radio România Constanța Live

Iohannis: Sprijin demersul Guvernului privind angajarea răspunderii; este calea corectă

Iohannis: Sprijin demersul Guvernului privind angajarea răspunderii; este calea corectă

Publicat de Doina Sirbu, 16 ianuarie 2020, 18:39

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că sprijină demersul Guvernului de a-şi angaja răspunderea în Parlament cu privire la alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

„Astăzi, Guvernul a decis să îşi asume răspunderea pe modificarea Legii alegerii primarilor, în speţă se doreşte revenirea la alegerea în două tururi care este absolut corectă, democratică şi normală. Este o alegere foarte potrivită pe care a făcut-o Guvernul şi îi sprijin total în acest demers. Este, după părerea mea, (…) calea corectă de alegere a unui primar în două tururi, în aşa fel încât cel puţin jumătate plus unu din alegătorii din comunitate să aleagă persoana care va fi primar. În acest sens, îi încurajez să meargă mai departe”, a arătat preşedintele Iohannis, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni.

El a adăugat că în foarte puţin timp documentul Guvernului privind asumarea răspunderii pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin va fi trimis la Parlament şi va cere Legislativului să se întrunească în sesiune extraordinară.

„Imediat ce documentul va ajunge la Parlament, eu voi cere Parlamentului să se întrunească într-o sesiune extraordinară pentru a discuta această nouă lege pentru care îşi angajează răspunderea Guvernul”, a spus Iohannis.

Şeful statului a susţinut că proiectul privind alegerea primarilor în două tururi nu contravine niciunei norme şi este o modificare care dă mai multe opţiuni alegătorului.

El a fost întrebat de ce în proiectul de modificare a legislaţiei electorale nu a fost inclusă şi prevederea privind alegerea preşedinţilor de Consilii judeţene din rândul consilierilor judeţeni.

„Asta trebuie să întrebaţi la Guvern. Guvernul îşi angajează răspunderea pentru alegerea primarilor în două tururi. După părerea mea, este adevărat că trebuie să se revină şi la alegerea preşedintelui Consiliului judeţean din rândul consilierilor judeţeni şi nu prin alegere directă. Cu siguranţă există o gândire la nivel de Guvern şi cu siguranţă la momentul potrivit Guvernul vă va spune cum vede lucrurile”, a explicat Klaus Iohannis.

Premierul Ludovic Orban a anunţat că Executivul îşi va angaja răspunderea în Parlament privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

Redactor online – Doina Sîrbu / Sursă – AGERPRES / Foto – presidency.ro

Acțiune de amploare a polițiștilor din toate structurile în portul Constanța și portul Constanța Sud Agigea
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 14:48

Acțiune de amploare a polițiștilor din toate structurile în portul Constanța și portul Constanța Sud Agigea

Polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au organizat, astăzi, 17 septembrie a.c., o acțiune cu forțe mărite, pentru prevenirea...

Acțiune de amploare a polițiștilor din toate structurile în portul Constanța și portul Constanța Sud Agigea
Consultări la Cotroceni cu liderii politici pentru desemnarea unui nou prim-ministru
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 14:12

Consultări la Cotroceni cu liderii politici pentru desemnarea unui nou prim-ministru

Consultările președintelui Nicuşor Dan cu reprezentanții partidelor parlamentare în vederea desemnării unui candidat pentru funcția de...

Consultări la Cotroceni cu liderii politici pentru desemnarea unui nou prim-ministru
AUDIO | Copiii au revenit în bănci, părinții și bunicii, la… teme: „Ai, n-ai răbdare, trebuie să îți faci!”
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 13:40

AUDIO | Copiii au revenit în bănci, părinții și bunicii, la… teme: „Ai, n-ai răbdare, trebuie să îți faci!”

Suntem în a doua săptămână de școală, însă copiii au intrat din a doua zi în febra temelor pentru acasă. Și nu doar elevii, ci și...

AUDIO | Copiii au revenit în bănci, părinții și bunicii, la… teme: „Ai, n-ai răbdare, trebuie să îți faci!”
TULCEA: Unitățile de cazare cu specific local din Deltă, promovate prin instrumente digitale
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 13:16

TULCEA: Unitățile de cazare cu specific local din Deltă, promovate prin instrumente digitale

Unităţile de cazare cu specific local din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării vor beneficia de promovare prin instrumente digitale dezvoltate în...

TULCEA: Unitățile de cazare cu specific local din Deltă, promovate prin instrumente digitale
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 12:43

CONSTANȚA: Lucrările la „Țara Piticilor”, corelate cu reabilitarea malurilor lacului Tăbăcărie, pentru refacerea unitară a zonei

„Țara Piticilor” din Parcul Tăbăcărie, se pregătește pentru transformare. Lucrările de modernizare vor fi corelate cu cele de reabilitare...

CONSTANȚA: Lucrările la „Țara Piticilor”, corelate cu reabilitarea malurilor lacului Tăbăcărie, pentru refacerea unitară a zonei
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 12:21

Peste 30 de hectare de pe faleza Tuzla revin domeniului public al statului după 11 ani de judecată

Aproape 33 de hectare de pe faleza Tuzla au fost recuperate şi rămân în proprietatea publică a statului printr-o sentinţă definitivă, după...

Peste 30 de hectare de pe faleza Tuzla revin domeniului public al statului după 11 ani de judecată
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 12:10

CONSTANȚA: 130.000 de mașini la puțin peste 40.000 de locuri de parcare

Noul Regulament de organizare și funcționare a parcărilor publice din municipiul Constanța, disponibil AICI, propus de primarul Vergil Chițac,...

CONSTANȚA: 130.000 de mașini la puțin peste 40.000 de locuri de parcare
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 12:00

Consultări la Palatul Cotroceni: PSD cere guvernarea, PNL și USR îl propun pe Mureșan, iar AUR vrea anticipate

La Palatul Cotroceni continuă consultările președintelui Nicușor Dan cu reprezentanții partidelor parlamentare, în vederea desemnării unui...

Consultări la Palatul Cotroceni: PSD cere guvernarea, PNL și USR îl propun pe Mureșan, iar AUR vrea anticipate