Ascultă Radio România Constanța Live

Iranul a lovit cu rachete baze militare din Irak unde staţionează soldaţi americani

Iranul a lovit cu rachete baze militare din Irak unde staţionează soldaţi americani

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 8 ianuarie 2020, 07:57

La cinci zile după eliminarea generalului Qassem Soleimani, Iranul a declanşat miercuri riposta împotriva Statelor Unite lansând rachete asupra a două baze militare din Irak unde staţionează soldaţi americani, comentează AFP.

Potrivit Pentagonului, peste 12 rachete au fost lansate din Iran împotriva bazelor Ain al-Assad şi Erbil.

Aceste raiduri, revendicate de Teheran, marchează o schimbare ce provoacă temeri legate de o escaladare regională sau chiar un război deschis, chiar dacă liderii american şi iranian au părut că doresc să calmeze imediat jocul.

Într-un mesaj pe Twitter pe un ton deosebit de calm şi liniştitor, preşedintele american, Donald Trump, a anunţat că „evaluarea pagubelor şi a victimelor este în curs. Până în prezent, totul este bine!”. „Voi face o declaraţie mâine (miercuri) dimineaţă”, a mai scris liderul de la Casa Albă.

La rândul său, şeful diplomaţiei iraniene, Mohammad Javad Zarif, a afirmat că ţara sa a efectuat şi a „terminat” în cursul nopţii represalii „proporţionale”. „Nu căutăm escaladarea sau războiul”, a insistat el.

Agenţia federală a aviaţiei americane (FAA) le-a interzis avioanelor civile americane să survoleze Irakul, Iranul şi Golful Persic.

Cursul petrolului a crescut cu peste 4,5% miercuri dimineaţă la bursele din Asia.

Gardienii Revoluţiei iraniene, armata ideologică a Republicii Islamice, au sfătuit Washingtonul să îşi recheme trupele americane desfăşurate în regiune „pentru a evita noi pierderi” şi au ameninţat că vor lovi Israelul şi „guvernele aliate” ale Americii.

Tirurile au intervenit la puţin timp după încheierea funeraliilor generalului Qassem Soleimani, asasinat vineri la Bagdad împreună cu irakianul Abu Mehdi al-Muhandis, lider al Hashd al-Shaabi, coaliţie ce regrupează paramilitari pro-Iran integraţi forţelor de securitate irakiene.

„Rachete balistice lansate deschis dinspre Iran asupra unor ţinte americane, este o nouă fază”, a apreciat un specialist în grupările armate şiite, Phillip Smyth, reamintind că până în prezent Teheranul avea tendinţă să răspundă prin intermediul unor facţiuni, fără revendicări.

Dacă Donald Trump a îndepărtat clar marţi orice intenţie de a părăsi Irakul, unii aliaţi occidentali ai SUA au anunţat retragerea lor parţială, alimentând temerile de a vedea tensiunile actuale sabotând lupta împotriva jihadiştilor.

O retragere a trupelor americane „ar fi cel mai rău lucru care i s-ar putea întâmpla Irakului”, a declarat liderul administraţiei de la Washington, insistând asupra pericolului pe care îl reprezintă în ochii săi pentru această ţară impozantul vecin iranian.

„La un moment dat, vom pleca”, „dar acest moment nu a sosit”, a subliniat el.

Aproape în acelaşi timp, secretarul apărării, Mark Esper, insista într-o conferinţă de presă că politica Statelor Unite nu s-a schimbat: „Nu părăsim Irakul”.

Aceste luări de poziţie au fost provocate de o „eroare” a administraţiei americane care a trimis luni o scrisoare autorităţilor irakiene în care informa că se va retrage din Irak şi urmează să îşi repoziţioneze forţele în următoarele zile şi săptămâni.

Marţi, premierul irakian demisionar Adel Abdel Mahdi a confirmat că a primit o scrisoare „semnată”, „tradusă” şi „foarte clară” din partea comandamentului american care anunţa o retragere militară din Irak.

Sursa – Agerpres / Redactor online – Daniel Țăndăreanu / Foto – Reuters

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 16:56

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false

Informaţiile care circulă în spaţiul public despre „un număr foarte mare de forţe de la Antitero, de la SRI, de la Jandarmerie care se...

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false
TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:42

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități

Municipiul Tulcea inaugurează miercuri, 16 septembrie, trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități....

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități
Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:13

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris

Protestatarii din Piața Victoriei au forțat cordonul de jandarmi și au reușit să pătrundă pe strada Paris de lângă sediul Guvernului....

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris
DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:00

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi

Sezonul estival din acest an a fost mai slab decât cel de anul trecut, a spus  președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT)...

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:35

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei

Numărul atacurilor hibride ale Rusiei împotriva țărilor NATO a crescut semnificativ, a declarat un important oficial al Alianței Nord-Atlantice,...

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:20

AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”

Noul număr al revistei “Stella Maris”, o publicație de cartofilie și nu numai, așa cum o numesc redactorii săi, își așteaptă cititorii....

AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 13:33

Polițiștii au deschis dosar penal în cazul bărbatului peste care a căzut un stâlp din lemn

Astăzi, în jurul orei 8.00, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe bulevardul...

Polițiștii au deschis dosar penal în cazul bărbatului peste care a căzut un stâlp din lemn
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 13:28

AUDIO | Sezonul turistic în cei mai vechi munți ai României. Interviu cu Viorel Roșca

În nordul Dobrogei, Munții Măcinului păstrează urmele unei istorii geologice de sute de milioane de ani. Sunt formați în timpul orogenezei...

AUDIO | Sezonul turistic în cei mai vechi munți ai României. Interviu cu Viorel Roșca