Ascultă Radio România Constanța Live

Gazele ruseşti nu mai tranzitează Dobrogea spre Bulgaria

Gazele ruseşti nu mai tranzitează Dobrogea spre Bulgaria

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 8 ianuarie 2020, 10:57

Gazele ruseşti nu mai trec prin România, pe ruta Isaccea-Negru Vodă, spre Bulgaria, după ce contractul cu Gazprom a expirat pentru unul dintre fire la sfârşitul anului trecut, însă importurile în România se desfăşoară normal, a declarat Ion Sterian, directorul general al Transgaz.

„Pe conducta T1, se importă în România atâta cât nominalizează furnizorii care au contracte de import. În schimb, pe firul T2, la 31 decembrie 2019 a expirat contractul (cu Gazprom – n.r.) şi suntem în proceduri de a scoate la licitaţie capacitatea de tranzit. Pe firul T3 avem contract cu Gazprom până la 31 decembrie 2023 şi noi încasăm banii fie că Gazprom livrează gaze, fie că nu”, a spus Sterian.

Acesta a dat asigurări că fluxul de gaze din sistemul naţional de transport al ţării noastre este normal.

Pe de altă parte, Bulgaria, care era principalul destinatar al gazului rusesc care tranzita Dobrogea, a anunţat pe 30 decembrie că va primi gaze din Rusia prin noua conductă Turkstream, din ianuarie.

Această conductă aduce gaze din Rusia prin Marea Neagră, ceea ce va însemna economii pentru Bulgaria.

„Am finalizat cu Gazprom o modificare a punctului de intrare a livrărilor (…) convenabilă pentru Bulgaria. Punctul de livrare devine Strandja 2”, situat la graniţa bulgaro-turcă, a afirmat ministrul bulgar al energiei, Temenujka Petkova, citată de AFP.

Ministrul a justificat decizia prin posibilitatea de a economisi 70 de milioane de leva (35 milioane de euro) pe an cheltuiţi ca taxe de tranzit via România, învecinată cu Ucraina, de unde venea la acel moment gazul rus. Preţul gazului în Bulgaria ar putea scădea astfel cu 5%, a menţionat Petkova.

Conducta Turkstream leagă Rusia de partea europeană a Turciei. Prima linie a conductei are o capacitate de 15,75 miliarde de metri cubi pe an. Cea de-a doua linie, cu o capacitate similară, ar urma să fie destinată aprovizionării clienţilor din Europa de Sud-Est.

Sursa – Agerpres / Redactor online – Daniel Țăndăreanu / Foto – Arhivă

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:52

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal

Bulevardul Tomis redevine pietonal, sâmbătă, 19 septembrie, pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian. Pentru desfășurarea...

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal
AUDIO | Ziua Porților Deschise la Stațiunea de Cercetare Murfatlar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:24

AUDIO | Ziua Porților Deschise la Stațiunea de Cercetare Murfatlar

Stațiunea de Cercetare Murfatlar îi invită pe cei care vor să descopere mai îndeaproape lumea viticulturii la „Ziua Porților Deschise”....

AUDIO | Ziua Porților Deschise la Stațiunea de Cercetare Murfatlar
CONSTANȚA: Tribunalul a dispus încetarea grevei de la Oil Terminal, considerată ilegală
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:13

CONSTANȚA: Tribunalul a dispus încetarea grevei de la Oil Terminal, considerată ilegală

Tribunalul Constanța a dispus, joi, încetarea grevei angajaților de la Oil Terminal, acțiunea de protest fiind considerată ilegală de către...

CONSTANȚA: Tribunalul a dispus încetarea grevei de la Oil Terminal, considerată ilegală
AUDIO | Trotinetele electrice, noul simbol al copilăriei moderne: Viteză, pericole și reguli ignorate
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 15:57

AUDIO | Trotinetele electrice, noul simbol al copilăriei moderne: Viteză, pericole și reguli ignorate

Bicicleta, unul dintre simbolurile copilăriei de acum niște zeci de ani, a cedat, în bună măsură, locul trotinetei electrice. Vremuri noi,...

AUDIO | Trotinetele electrice, noul simbol al copilăriei moderne: Viteză, pericole și reguli ignorate
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 15:32

Comisia Europeană propune o interdicție pe rețelele sociale pentru copiii de sub 13 ani și mini-conturi până la 15 ani

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus joi o interdicție pe social media pentru copiii sub 13 ani și acces restricționat...

Comisia Europeană propune o interdicție pe rețelele sociale pentru copiii de sub 13 ani și mini-conturi până la 15 ani
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 15:14

Staţiunea Mamaia încheie sezonul estival cu trei seri de concerte live în Piaţeta Cazino

Staţiunea Mamaia încheie sezonul estival în ritmuri muzicale, cu organizarea de concerte live în Piaţeta Cazino, în perioada 18 – 20...

Staţiunea Mamaia încheie sezonul estival cu trei seri de concerte live în Piaţeta Cazino
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 15:04

Ședință extraordinară a Consiliului Județean Constanța, convocată vineri de președintele Florin Mitroi

Consiliul Județean Constanța este convocat de președintele Florin Mitroi în ședință extraordinară convocată de îndată pentru data de...

Ședință extraordinară a Consiliului Județean Constanța, convocată vineri de președintele Florin Mitroi
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 14:48

Acțiune de amploare a polițiștilor din toate structurile în portul Constanța și portul Constanța Sud Agigea

Polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au organizat, astăzi, 17 septembrie a.c., o acțiune cu forțe mărite, pentru prevenirea...

Acțiune de amploare a polițiștilor din toate structurile în portul Constanța și portul Constanța Sud Agigea