Ascultă Radio România Constanța Live

Carnea de porc va fi mai scumpă de sărbători

Carnea de porc va fi mai scumpă de sărbători

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 21 decembrie 2019, 14:33

Carnea de porc este cu 15-20% mai scumpă anul acesta de Sărbători, ca urmare a faptului că pe piaţa europeană există un deficit major de carne, iar moneda naţională s-a depreciat în ultima perioadă, a declarat Dana Tănase, director executiv al Asociaţiei Române a Cărnii, prezentă la o conferinţă de profil.

„Ne confruntăm cu o criză a cărnii de porc. Pesta porcină a devastat China şi Asia, astfel că UE exportă masiv în această regiune. Acest lucru a făcut ca, de la începutul anului, preţul cărnii de porc în Europa să crească cu 30%”, a precizat Tănase.

La aceasta se adaugă şi deprecierea leului din ultima perioadă, a continuat ea.

„E foarte greu să spui că aduci carne dintr-un stat membru, pentru că, practic, nu mai are nimeni. Membrii asociaţiei noastre au făcut comenzi cu şase luni în urmă pentru a avea carne acum. În ceea ce priveşte preţul, în magazinele din România deja se simte o scumpire de 15-20%”, a susţinut Tănase.

Reprezentanta Asociaţiei Române a Cărnii a recomandat consumatorilor să cumpere carne doar din unităţile autorizate, precum hipermarketuri, măcelării şi magazine verificate de ANPC şi de direcţiile sanitar-veterinare, pentru a fi siguri de calitatea acesteia.

Importurile de carne de porc au crescut atât cantitativ cât şi valoric în primele opt luni din acest an, faţă de perioada similară a anului trecut, ocupând în continuare prima poziţie în topul produselor agroalimentare importate, conform datelor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), transmise la solicitarea AGERPRES.

Astfel, în perioada 1 ianuarie – 31 august 2019 au fost importate 179.079 tone de carne de porc, pentru care s-au cheltuit 362,39 milioane de euro, în timp ce anul trecut s-au adus de pe piaţa UE şi din ţări terţe 169.795 tone, în valoare de 312,46 milioane de euro.

România a înregistrat în primele opt luni ale acestui an un deficit de 1,14 miliarde de euro în comerţul cu produse agroalimentare, în creştere cu 24% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când acesta s-a cifrat la 923,44 milioane de euro.

În perioada menţionată, exporturile s-au majorat cu aproape 6%, însumând 4,28 miliarde de euro, însă importurile au crescut cu 9,3%, până la 5,43 de miliarde de euro.

Cantitatea totală de produse agroalimentare exportate în perioada ianuarie-august 2019 în ţările intra şi extra comunitare a fost aproape dublă faţă de cea a importată, însă România continuă să exporte cu precădere materii şi aduce din import produse procesate cu valoare adăugată mare.

Astfel, în primele opt luni au fost exportate 11,23 de milioane de tone de produse agroalimentare, în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când s-a consemnat o cantitate de 10,801 milioane de tone. Importurile au totalizat 5,87 milioane de tone la opt luni, faţă de 5,65 milioane de tone în perioada similară din 2018.

Sursa – Agerpres / Redactor online – Daniel Țăndăreanu / Foto – Arhivă

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:40

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului

O nouă acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al Municipiului Constanța va avea loc sâmbătă, 19 septembrie. Acesta...

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului
Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:37

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a anunțat joi că acceptă desemnarea sa de către președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru...

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan
Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:20

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan

  Nicușor Dan a avut, joi, la Palatul Cotroceni, consultări cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din...

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan
Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:52

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal

Bulevardul Tomis redevine pietonal, sâmbătă, 19 septembrie, pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian. Pentru desfășurarea...

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:24

AUDIO | Ziua Porților Deschise la Stațiunea de Cercetare Murfatlar

Stațiunea de Cercetare Murfatlar îi invită pe cei care vor să descopere mai îndeaproape lumea viticulturii la „Ziua Porților Deschise”....

AUDIO | Ziua Porților Deschise la Stațiunea de Cercetare Murfatlar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:13

CONSTANȚA: Tribunalul a dispus încetarea grevei de la Oil Terminal, considerată ilegală

Tribunalul Constanța a dispus, joi, încetarea grevei angajaților de la Oil Terminal, acțiunea de protest fiind considerată ilegală de către...

CONSTANȚA: Tribunalul a dispus încetarea grevei de la Oil Terminal, considerată ilegală
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 15:57

AUDIO | Trotinetele electrice, noul simbol al copilăriei moderne: Viteză, pericole și reguli ignorate

Bicicleta, unul dintre simbolurile copilăriei de acum niște zeci de ani, a cedat, în bună măsură, locul trotinetei electrice. Vremuri noi,...

AUDIO | Trotinetele electrice, noul simbol al copilăriei moderne: Viteză, pericole și reguli ignorate
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 15:32

Comisia Europeană propune o interdicție pe rețelele sociale pentru copiii de sub 13 ani și mini-conturi până la 15 ani

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus joi o interdicție pe social media pentru copiii sub 13 ani și acces restricționat...

Comisia Europeană propune o interdicție pe rețelele sociale pentru copiii de sub 13 ani și mini-conturi până la 15 ani