INTERVIU | Doi atleți, Mihai Nenciu și Ștefan Tudor, au alergat de la cel mai de jos punct din România către cel mai înalt vârf muntos din țară

Publicat de Doina Sirbu, 22 noiembrie 2019, 11:06

7 zile, 2 ore, 473 km, 5900 metri diferență de nivel. Acestea sunt coordonatele unui proiect unic, în premieră, pentru România, intitulat  „De la zero la Moldoveanu”. Doi atleți, Mihai Nenciu și Ștefan Tudor, au alergat de la cel mai de jos punct din România (plaja Mamaia) către cel mai înalt vârf muntos din țară (2544 metri).

Constănțeanul Mihai Nenciu a fost nevoit să se despartă pe traseu, la Ploiești, de colegul său (și el din Constanța) și să urmeze o altă rută, ajungând în final pe Vârful Omu (2507metri). Despre provocarea inedită de care au avut parte ne-au vorbit cei doi sportivi, din studioul Radio Constanța, la Interviul dimineții, realizat de Larisa Calistru.

Ștefan Tudor: Prezența la dumneavoastră în studio este pentru mine o premieră, proiectul în sine la fel, nu însă și colaborarea cu Mihai. Am mai avut în trecut o oarecare experiență comună.

„De la zero la Moldoveanu” este o premieră în România. Cum v-a venit ideea ?

Mihai Nenciu: Ideea a fost în totalitate a lui Ștefan. La momentul respectiv mi s-a părut o idee proastă. Dar întotdeauna sunt fascinat de aceste idei proaste. Vă dați seama, ideea de a alerga 500 de km, chiar și pentru un alergător profesionist, este un pic deplasată. Am crezut însă, că este posibil acest lucru și am trecut la treabă, încercând să materializăm visul pe care îl aveam împreună.

Ștefan Tudor: „De la zero la Moldoveanu” e o idee mai veche de-a mea, nu voiam neapărat să se întâmple anul acesta, pentru că venim de la un concurs de la Capadocia, din Turcia, iar acolo ne-au cam sleit puterile. Vedeam această idee realizată peste un an sau doi, dar când se întâlnesc doi inși la o idee proastă…trebuie să iasă ceva bun!

Și ați plecat la drum…

Mihai Nenciu: S-a întâmplat marți, în data de 12 noiembrie, la ora 8.00 dimineața, când am început alergarea noastră de pe plaja din Mamaia către înălțimile României. Am plecat încrezători, având în vedere că vremea a fost bună pentru alergare. Am continuat traseul pe ruta Hârșova-Țăndărei-Slobozia-Ploiești-Târgoviște-Câmpulung-Nucșoara, iar punctul final trebuia să fie Vârful Omu.

Ștefan Tudor: Ne pusesem un termen pe hârtie, pentru că tot planul acesta, neavând nimic istoric în spate, nu puteam să ne inspirăm de la ce au făcut alții, a fost pentru prima oară când s-a încercat acest lucru. Motiv pentru care socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, iar cele 5 zile pe care le preconizam noi, au devenit 7 datorită unor factori. Am desconsiderat puțin asfaltul ca impact asupra corpului nostru. Trebuie să recunoaștem că avem asfalt de bună calitate. Nu pe anumite porțiuni ca și lățime, n-avem noi benzi, dar asfaltul este de foarte bună calitate.

Nu este periculos să alergați pe șosele? Sunt mașini…

Mihai Nenciu: Am luat în calcul și acest aspect, dar am încercat să minimalizăm efectele negative, având în vedere că ne-am dotat cu echipamentul reflectorizant necesar. Am fost extrem de vizibili, mulțumim participanților la trafic, care cred că au înțeles demersul nostru curajos de a alerga de la mare la munte. Ne-au ferit de eventualele pericole. Nu au trecut mașinile foarte aproape de noi. Ne claxonau, ne făceau cu mâna, simțeam o vibrație bună și o energie pozitivă din partea lor.

Dar oamenii…cum v-au întâmpinat ?

Ștefan Tudor: Am adunat așa pe parcursul kilometrilor anumite propoziții care mi-au rămas în cap. Dincolo de faptul că unii dintre ei opreau în trafic, treceau, ne salutau, spuneau că e nemaipomenit faptul că facem ceea ce facem, am adunat și remarci mai puțin prietenoase. Cred că am fost întrebați de 30 de ori de ce alergăm, unde ne grăbim, dacă ne-au furat bicicletele, că am rămas numai în veste, dar și chestii amuzante, la modul la care la vremea respectivă Mihai nu mai era împreună cu mine. Undeva prin Voinești, unul dintre bătrânii care erau pe margine ne-a zis să ne grăbim că nu vine nimeni, suntem primii. Noi le-am mulțumit tuturor pentru încurajări.Până la urmă ne ridicau moralul și chiar aveam nevoie.

Și ați ajuns la Ploiești. Ce s-a întâmplat acolo ?

Mihai Nenciu: La Ploiești a fost un moment de răscruce, de cumpănă, alergasem deja 274 de kilometri, până pe vârful Moldoveanu mai erau în jur de 190. Datorită unor accidentări repetate la mușchii tibiali și niște bătături urâte pe care le-am făcut sub unghii, am considerat că dacă aș alerga împreună cu Ștefan poate că l-aș încetini și am lungi termenul pe care ni-l fixasem, așa că am hotărât împreună, de comun acord, ca eu să mă îndrept către Munții Bucegi (mai apropiați decât Munții Făgăraș) iar Ștefan să își continue alergarea împreună cu fratele său George, cel care ne-a asigurat tot suportul până în acel moment, care fusese omul de bază și fără de care nu am fi putut să ducem la bun sfârșit alergarea noastră până în acel moment. După încă 2 zile de alergare după ce am plecat din Ploiești, am ajuns pe cel mai înalt vârf din Munții Bucegi (Vârful Omu – 2507m). Lucrătorii de la stația meteo de acolo au fost foarte amabili, mi-au dat o cană de ceai cald care mi-a prins foarte bine, vântul sufla cu rafale de peste 100 de km la oră, iar eu eram în echipament de alergare fără niciun fel de altă protecție vestimentară. Inițial nu m-au crezut că vin din Constanța în alergare, m-au privit ca pe un personaj care fabulează. Apoi au căutat pe internet și mi-au trimis un mesaj prin care mă felicitau pentru tot ceea ce fac.

Ștefan Tudor: Deficitul caloric a fost întotdeauna și el foarte important. Cam 7000 de calorii înseamnă un kilogram pierdut zilnic. Reușeam să aducem prin alimentație un aport de 3000-4000 de calorii la loc, numai că așa cumulat în fiecare zi…pierderile respective au dus la o pierdere de 3,5 kilograme.

Ați avut un regim anume?

Mihai Nenciu: Nu am avut niciun regim anume, pur și simplu am căutat să mâncăm cât putem de mult, cât putem de variat, de diversificat, dar o alimentație sănătoasă.

Ștefan Tudor: Am exclus din alimentație carnea. Produsele din carne sunt puternic proteice. Noi aveam nevoie de carbohidrați. Am plecat la drum cu tolba plină de orez, dovleac, paste, carfofi dulci, cartofi fierți, chiar și o colivă foarte mare pentru că este un aliment extrem de sățios. O mătușă de-a mea de la Nicolae Bălcescu ne-a făcut-o și ne-a fost foarte folositoare.Sigur că pe tot parcursul traseului ne gândeam și la o ciorbiță, și la sărmăluțe, dar trebuia să ne limităm la ce aveam, pentru a performa. Cred că pentru o perioadă îndelungată nu vom mai consuma paste și celelalte alimente enumerate!

Realizator interviu – Larisa Calistru / Redactor online – Doina Sîrbu