Ascultă Radio România Constanța Live

„Meci de baschet caritabil”, ediția a-III-a la Constanța

„Meci de baschet caritabil”, ediția a-III-a la Constanța
Foto: smart

Publicat de Claudiu Dobrescu, 20 noiembrie 2019, 13:24

Anul acesta în luna Decembrie, Primăria Municipiului Constanța, Facultatea de Educației Fizică și Sport a Universității Ovidius precum și cinci licee constănțene, cu sprijinul CS Phoenix și al militarilor de la Baza NATO din Mihail Kogălniceanu vor organiza a treia ediție „Charity Basketball Game” (Meci de baschet caritabil) în Sala Sporturilor din Constanța.

La precedentele două ediții, interesul din partea spectatorilor și al iubitorilor de baschet a fost foarte mare, Sala Sporturilor fiind ocupată la întreaga sa capacitate.

Organizatorii au fost prezenți azi în Sala „Remus Opreanu” a Primăriei Municipiului Constanța pentru a înmâna misiunile sociale, reprezentanților instituțiilor de învățământ ale căror echipe vor fi susține meciurile cu scop caritabil.

Participă Liceul Ovidius, Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, Colegiu Național Pedagogic „Constantin Brătescu” dar și Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității Ovidius. Desi se va implica in aceasta acțiune, Liceul de Marină Militară „Alexandru Iona Cuza” nu a primit o misiune socială, acestea fiind repartizate unităților civile din învătământul constănțean.

Fiecarea misiune conține câte un caz social.Vor beneficia de bunurile care vor fi achiziționate, cele patru familii defavorizate, dar și copiii cu probleme sociale, din diferite școli și grădinițe.În cea mai mare parte, bunurile vor consta în donațiile spectatorilor prezenți la evenimentul din 11 Decembrie, care va avea loc la Sala Sporturilor din Constanța: jucării, alimente, haine, rechizite.

Militarii americani de la Baza NATO Mihail Kogălniceanu se vor implica în activitățile organizatorice de sortare, împachetare și distribuire a bunurilor, acțiunea fiind coordonată de d-na sergent Adriana Nunez prin echipa de „Sprijin Logistic din zona Mării Negre”.

Prin această contribuție la evenimentul caritabil, sergentul Adriana Nunez a declarat că militarii Bazei NATO se simt mai aproape de comunitatea locală și trăiesc alături de români bucuria Crăciunului.

Evenimentul are sprijinul nemijlocit al Primăriei Municipiului Constanța, prin primarul Decebal Făgădău, acest proiect fiind susținut de la început de Teodor Patrichi (consilier local și membru fondator al US Navy League).

Text și foto-Claudiu Dobrescu

 

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:40

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului

O nouă acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al Municipiului Constanța va avea loc sâmbătă, 19 septembrie. Acesta...

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului
Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:37

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a anunțat joi că acceptă desemnarea sa de către președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru...

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan
Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:20

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan

  Nicușor Dan a avut, joi, la Palatul Cotroceni, consultări cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din...

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan
Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:52

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal

Bulevardul Tomis redevine pietonal, sâmbătă, 19 septembrie, pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian. Pentru desfășurarea...

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:24

AUDIO | Ziua Porților Deschise la Stațiunea de Cercetare Murfatlar

Stațiunea de Cercetare Murfatlar îi invită pe cei care vor să descopere mai îndeaproape lumea viticulturii la „Ziua Porților Deschise”....

AUDIO | Ziua Porților Deschise la Stațiunea de Cercetare Murfatlar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:13

CONSTANȚA: Tribunalul a dispus încetarea grevei de la Oil Terminal, considerată ilegală

Tribunalul Constanța a dispus, joi, încetarea grevei angajaților de la Oil Terminal, acțiunea de protest fiind considerată ilegală de către...

CONSTANȚA: Tribunalul a dispus încetarea grevei de la Oil Terminal, considerată ilegală
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 15:57

AUDIO | Trotinetele electrice, noul simbol al copilăriei moderne: Viteză, pericole și reguli ignorate

Bicicleta, unul dintre simbolurile copilăriei de acum niște zeci de ani, a cedat, în bună măsură, locul trotinetei electrice. Vremuri noi,...

AUDIO | Trotinetele electrice, noul simbol al copilăriei moderne: Viteză, pericole și reguli ignorate
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 15:32

Comisia Europeană propune o interdicție pe rețelele sociale pentru copiii de sub 13 ani și mini-conturi până la 15 ani

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus joi o interdicție pe social media pentru copiii sub 13 ani și acces restricționat...

Comisia Europeană propune o interdicție pe rețelele sociale pentru copiii de sub 13 ani și mini-conturi până la 15 ani