Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANȚA: Reabilitarea Cazinoului împotmolită în contestații

CONSTANȚA: Reabilitarea Cazinoului împotmolită în contestații

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 29 octombrie 2019, 12:29

Marți, 29 octombrie, la Cazinoul din Constanța, primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău și vicepremierul României, ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Daniel Suciu, susțin o conferință de presă având ca temă reabilitarea Cazinoului.

Ieri, o altă contestație la proiectul privind reabilitarea Cazinoului Constanța a fost depusă de o firmă care a participat la licitație cu doar câteva ore înainte de expirarea termenului de contestare.

Daniel Suciu, ne-a declarat că firma a depus contestația la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, ceea ce îl împiedică sa semneze contractul cu firma câștigătoare până la soluționare.

Cu toate acesta vicepremierul a venit marti la Constanta pentru a prezenta o cronolgie a evenimentelor.

În anul 2011, CNI a preluat Cazinoul de la UAT Constanța. În urma aprobării indicatorilor tehnico-economici prin HG 3/2012, CNI a demarat procedura de achiziție publică privind lucrările de reabilitare și consolidare. Astfel, a fost publicat in SEAP anunțul nr. 134378/29.03.2012.
Încă de la faza publicării anunțului în SEAP au fost depuse două contestații de către 2 operatori economici (SC PROCONSTRUCT INTERN INOVATIV SRL respectiv SC ROMCONSTRUCT HOLDING GRUP SA). Cele doua contestații au fost tratate unitar de către CNSC, și în urma pronunțării deciziei CNSC nr. 1323/134C7/1134/1160, procedura de achiziție publică a fost anulată în data de 28.05.2012. De la publicarea anunțului de participare și până la anularea procedurii s-au scurs 2 luni de zile.
Ulterior anulării acestei proceduri, UAT Constanța a preluat Cazinoul, până în anul 2014. Astfel, în perioada 2012 – 2014, CNI nu a putut demara proceduri de reavizare indicatori, respectiv contractare de lucrări, dat fiind faptul că acest obiectiv nu era predat către CNI.

În anul 2015, în urma reavizării indicatorilor tehnico-economici prin ordinul MDRAP nr. 369 din 10.03.2015, CNI a demarat o nouă procedură privind achiziția de lucrări de consolidare și reabilitare a Cazinoului Constanța. Astfel a fost publicat anunțul de participare nr. 159314/08.05.2015.
La procedură s-au înscris 5 asocieri de firme. În urma analizei ofertelor, toate acestea au fost declarate inacceptabile sau neconforme, în baza prevederilor art. 36 alin (1) lit. b) și a art. 79 alin. 1 din HG 925/2006. Drept urmare decizia comisiei de evaluare a fost anularea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică.
Decizia comisiei de evaluare, a fost contestată de liderii a 2 dintre asocierile participante (SC AEDIFICIA CARPATI SA respectiv SC EUROMATERIA SRL). CNSC a respins una dintre contestații și a admis-o pe cea de-a doua, dispunând reanalizarea ofertei respectivului participant (SC EUROMATERIA SRL).
În paralel, decizia CNSC a fost contestată la Curtea de Apel de ofertantul a cărui contestație fusese respinsă (SC AEDIFICIA CARPATI SA). Aceasta a fost respinsă ca nefondată prin Hotararea Civila nr. 5903/03.12.2015 a Curții de Apel București.

În urma reevaluării ofertei așa cum a fost dispus de CNSC, comisia de evaluare a declarat din nou oferta depusă de SC EUROMATERIA SRL ca fiind neconformă în baza prevederilor art. 36 alin (2) lit. a) din HG 925/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, procedura a fost din nou anulată deoarece au fost depuse numai oferte inacceptabile și neconforme.

De aici și până la anularea efectivă a procedurii au fost depuse în repetate rânduri contestații, fie la CNSC fie la Curtea de Apel de către ofertantul SC EUROMATERIA SRL. Ultima dintre contestații a fost soluționată la Curtea de Apel prin Hotărarea Civilă nr. 2395/20.04.2016 care a respins această plângere ca fiind nefondată. Drept urmare, CNI a putut anula procedura în SEAP în data de 28.0.42016.
Concluzionând, pe durata derulării acestei proceduri au fost depuse un total de 7 contestații, 3 dintre ele fiind soluționate de Curtea de Apel. Durata totală a întregii proceduri, de la publicarea anunțului și până la anularea acesteia, a fost de aproximativ 11 luni și jumătate.

Ulterior anulării procedurii demarate în anul 2015, CNI a demarat o nouă procedură de achiziție publică, în anul 2016 prin publicarea anunțului de participare cu nr. 168128/11.05.2016. La această procedură au fost depuse un total de 6 oferte de către tot atâția ofertanți.

În urma analizării ofertelor, a fost declarată admisibilă o singură ofertă, și anume cea depusă de asocierea SC EURAS SRL – SC POLARH DESIGN SRL în vederea calificării în etapa următoare. În urma comunicării acestei decizii către toți participanții au fost depuse două contestații la CNSC de către 2 dintre ofertanți (SC EUROMATERIA SRL respectiv SC CORINT SRL). CNSC admite una dintre ele (SC EUROMATERIA SRL) și o respinge pe cea de-a doua.

Decizia CNSC este atacată la Curtea de Apel, de această dată de către CNI, instanță care prin decizia nr. 1029 din 07.03.2017 respinge plângerea ca nefondată.
În paralel, CNI a reevaluat oferta depusă de SC EUROMATERIA SRL, întocmai deciziei dispuse de CNSC, și o califică drept conformă, intrând alături de cealaltă în runda electronică a licitației.
Ulterior emiterii acestei decizii de către comisia de evaluare, au fost înregistrate două noi contestații, una la CNSC și una la Tribunalul București de către cei doi ofertanți calificați în runda electronică. În urma pronunțării unei soluții de către Tribunalul București, care a respins plângerea ca nefondată, a fost formulat recurs, înregistrat la Curtea de Apel București de către ambii ofertanți calificați în runda electronică.

Ca urmare a acestei noi contestații, Curtea de Apel se pronunță și admite contestațiile la data de 18.08.2017 și constată totodată că nu au fost îndeplinite cerințele fișei de date pentru ambii operatori economici. Ca urmare a deciziei Curții de Apel și acționând întocmai cum a rezultat din motivările acesteia, CNI a anulat procedura de atribuire și a comunicat operatorilor economici rezultatul procedurii care a fost din nou contestat la CNSC și ulterior la Curtea de Apel.
În data de 26.01.2018, CNI a anulat în SEAP procedura de achiziție publică, în urma pronunțării Curții de Apel prin hotărârea nr. 74/2018 prin care este respinsă ca fiind nefondată plângerea formulată de SC EUROMATERIA SRL împotriva deciziei CNSC nr. 3049/C11/3783,3827/17.11.2017.

Așadar, cea de-a treia procedură de achiziție publică organizată de CNI a durat aproximativ 20 de luni, timp în care procedura a fost blocată în repetare rânduri cu multiple contestații dat fiind faptul că prevederile Legii 101/2016 cu modificările și completările ulterioare permit operatorilor economici să conteste oricare act al unei autorități contractante pe care îl consideră ca fiind nelegal.

Proiectul de reabilitare are o valoare de 44,9 milioane de lei (plus TVA) şi ar dura doi ani şi jumătate, cu o garanţie de 5 ani.

Redactor – Dana Malciu / Daniel Țăndăreanu / Foto – Radio Constanța

Cristian Mandeal dirijează Brahms și Mendelssohn la Sala Radio
Ştiri marți, 4 noiembrie 2025, 11:03

Cristian Mandeal dirijează Brahms și Mendelssohn la Sala Radio

Dacă sunteți în căutarea unui mod plăcut de a vă relaxa într-o seară de toamnă, atunci un concert la Sala Radio poate fi soluția...

Cristian Mandeal dirijează Brahms și Mendelssohn la Sala Radio
Rezultate foarte bune pentru șahiștii constănțeni la Trofeul Cavalerii Mării Negre
Ştiri marți, 4 noiembrie 2025, 10:19

Rezultate foarte bune pentru șahiștii constănțeni la Trofeul Cavalerii Mării Negre

În Turneul A (U20), Maria Toma a ocupat locul 1 și a fost urmată de Maria-Magdalena Curcă – locul 2 și Nicola-Diana Dospin – locul 3. La...

Rezultate foarte bune pentru șahiștii constănțeni la Trofeul Cavalerii Mării Negre
FC Botoșani a revenit în poziția de lider al Superligii
Ştiri marți, 4 noiembrie 2025, 10:02

FC Botoșani a revenit în poziția de lider al Superligii

Tot ieri s-a disputat ultimul meci al etapei a XV-a din Superligă.Petrolul Ploiești și FC Botoșani au încheiat la egalitate, 0-0. FC Botoșani...

FC Botoșani a revenit în poziția de lider al Superligii
TULCEA: Trageri de infanterie cu muniție de război, în Poligonul Cataloi
Ştiri marți, 4 noiembrie 2025, 09:55

TULCEA: Trageri de infanterie cu muniție de război, în Poligonul Cataloi

Poligonul de garnizoană Cataloi din apropierea orașului Tulcea găzduiește, începând de marți, trageri de infanterie cu muniție de război,...

TULCEA: Trageri de infanterie cu muniție de război, în Poligonul Cataloi
Ştiri marți, 4 noiembrie 2025, 09:44

Cadavrul unui bărbat, decoperit în parcul din cartierul Tomis 2

La data de 4 noiembrie a.c., în jurul orei 08.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța au fost sesizați cu privire la faptul...

Cadavrul unui bărbat, decoperit în parcul din cartierul Tomis 2
Ştiri marți, 4 noiembrie 2025, 09:03

MApN: Noi atacuri ale Federației Ruse la nord de Dunăre. Nu au fost detectate pătrunderi neautorizate în spațiul aerian al României

În noaptea dintre 3 spre 4 noiembrie, forţele Federaţiei Ruse au executat două atacuri asupra infrastructurii portuare ucrainene situate pe...

MApN: Noi atacuri ale Federației Ruse la nord de Dunăre. Nu au fost detectate pătrunderi neautorizate în spațiul aerian al României
Ştiri marți, 4 noiembrie 2025, 08:37

CONSTANȚA: A fost confirmat un focar de gripă aviară la o lebădă de vară

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța a identificat un caz de gripă aviară cu virusul H5N1 la o lebădă...

CONSTANȚA: A fost confirmat un focar de gripă aviară la o lebădă de vară
Ştiri marți, 4 noiembrie 2025, 08:27

Jaqueline Cristian are cel mai bun clasament WTA dintre românce

Jaqueline Cristian este în continuare tenismena din România cel mai bine clasată în ierarhia WTA, ea ocupând locul 39, pe care se afla şi...

Jaqueline Cristian are cel mai bun clasament WTA dintre românce