Ascultă Radio România Constanța Live

Conducerea PNL validează lista Cabinetului Orban şi programul de guvernare

Conducerea PNL validează lista Cabinetului Orban şi programul de guvernare

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 24 octombrie 2019, 10:26

Biroul Politic Naţional al PNL se reuneşte, joi, pentru a valida lista cu miniştrii Cabinetului Orban şi programul de guvernare.

Premierul desemnat Ludovic Orban ar urma ca după-amiază să depună aceste documente la Parlament, potrivit unor surse liberale.

Marţi şi miercuri, Ludovic Orban a încheiat a doua rundă de negocieri cu PMP, ALDE, USR, UDMR şi Pro România pentru a obţine din partea acestor formaţiuni politice sprijinul pentru învestirea Guvernului, Orban declarându-se încrezător în şansele Executivului de a trece de Parlament.

‘Eu mă menţin încrezător. Continuăm discuţiile. Am încredere că, aşa cum au existat 238 de parlamentari care au înţeles necesitatea de a pune punct guvernării PSD, se vor găsi un număr suficient de parlamentari, minim 233, care să înţeleagă că este vital pentru România să aibă un guvern legitim’, a spus Orban,

În urma discuţiilor, liderii ALDE, UDMR, PMP şi USR au spus că există şanse de a susţine învestirea Guvernului, în schimb liderul Pro România a anunţat că parlamentarii formaţiunii nu vot vota Guvernul PNL.

* Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, după cea de a două rundă de negocieri cu premierul desemnat, că va merge în Biroul Politic Executiv al partidului, unde va susţine să se dea votul în favoarea învestiturii Guvernului PNL.

* De asemenea, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a precizat că sunt şanse serioase ca Guvernul Orban să treacă în săptămânile care urmează şi a anunţat că formaţiunea pe care o conduce va lua o decizie în privinţa susţinerii noului Executiv numai după ce vor fi depuse programul de guvernare şi lista cu propunerile de miniştri.

* Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a susţinut că o decizie privind învestirea Cabinetului Orban va fi luată în Colegiul Naţional al Partidului Mişcarea Populară, iar preşedintele USR, Dan Barna, a anunţat că a ajuns la un acord cu reprezentanţii PNL şi, probabil, la finele săptămânii, formaţiunea pe care o conduce va lua o decizie finală de susţinere a noului guvern.

* ‘Nu era nicio surpriză faptul că noi, cei de la Pro România, nu vom vota pentru învestirea Guvernului PNL’, a precizat, în schimb, liderul Pro România, Victor Ponta.

* Potrivit calculelor liberalilor, după discuţiile de miercuri, Guvernul ar fi susţinut de 221 de parlamentari, din cele 233 de voturi necesare, însă Ludovic Orban a precizat că mai sunt negocieri cu peste 25 de parlamentari. Lista Cabinetului Orban ţine cont de toate discuţiile purtate cu partenerii şi va fi consultată cu preşedintele Klaus Iohannis, a precizat premierul desemnat. Orban a anunţat că va transmite o scrisoare preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului pentru a propune un calendar cât mai rapid de învestire a Guvernului.

‘Calendarul de învestitură normal că este, din punctul meu de vedere, fiind o nevoie urgentă pentru învestirea guvernului, un calendar cât mai rapid. Luni să fie Birourile permanente reunite, luni după-amiază şi în cursul zilei de marţi să fie audierea miniştrilor sau marţi să fie audierea miniştrilor, iar miercuri să se convoace plenul pentru realizarea votului de învestitură’, a propus Orban.

* Pe de altă parte, liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a declarat miercuri că votul de învestitură pentru Guvernul Orban va avea loc, cel mai probabil, pe 4 noiembrie şi că există ‘şanse mici ca acest guvern să fie învestit în perioada următoare’.

‘Înseamnă că luni de dimineaţă vor fi convocate Birourile permanente reunite ale Camerei şi Senatului, în care se va stabili un calendar al audierilor. Foarte important este să avem timpul necesar să audiem fiecare ministru să nu fim pe fugă, să încercăm să înţelegem ce doreşte să facă fiecare potenţial ministru pe domeniul pe care îl va coordona, după care să stabilim ziua de vot. Dacă luni vor fi Birourile permanente reunite, măcar două trei zile de audieri trebuie să avem în comisii, urmând ca după aceea să avem votul. (…) Prin urmare, cel mai probabil votul va fi luni, 4 noiembrie’, a spus Simonis.

* Conform Constituţiei, candidatul pentru funcţia de prim-ministru are termen de 10 zile de la desemnare pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.

Birourile permanente stabilesc data şedinţei comune, la cel mult 15 zile de la primirea programului şi listei Guvernului. Fiecare candidat pentru funcţia de ministru va fi audiat, în şedinţă comună, de către comisiile permanente ale celor două Camere al căror obiect de activitate corespunde sferei de competenţă a viitorului ministru. În urma audierii, comisiile vor întocmi un aviz comun consultativ, motivat, potrivit Regulamentului şedinţelor comune ale Parlamentului.

Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Votul este secret, cu bile.

Hotărârea Parlamentului privind acordarea votului de încredere se semnează de preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului şi se înaintează de îndată preşedintelui României spre a proceda la numirea Guvernului. Prim-ministrul, miniştrii şi ceilalţi membri ai Guvernului vor depune individual, în faţa preşedintelui României, jurământul, iar Guvernul în întregul său şi fiecare membru în parte îşi exercită mandatul începând de la data depunerii jurământului.

Sursa – Agerpres / Redactor online – Daniel Țăndăreanu

Dronă căzută la Galați/Nicușor Dan declară la BBC că nu exclude expulzarea ambasadorului rus în caz de noi incidente
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 16:12

Dronă căzută la Galați/Nicușor Dan declară la BBC că nu exclude expulzarea ambasadorului rus în caz de noi incidente

Președintele României, Nicușor Dan, afirmă, într-un interviu acordat sâmbătă postului BBC, că nu există dubii că drona care a lovit un...

Dronă căzută la Galați/Nicușor Dan declară la BBC că nu exclude expulzarea ambasadorului rus în caz de noi incidente
Droguri în valoare de peste 200 de mii de euro, confiscate de polițiștii constănțeni
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 13:08

Droguri în valoare de peste 200 de mii de euro, confiscate de polițiștii constănțeni

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

Droguri în valoare de peste 200 de mii de euro, confiscate de polițiștii constănțeni
politia masina ilustrativ
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 12:33

CONSTANȚA: Un minor de 17 ani, reținut după ce ar fi încercat să răpească o tânără

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate, polițiști din cadrul Poliției...

CONSTANȚA: Un minor de 17 ani, reținut după ce ar fi încercat să răpească o tânără
Fotbal: Gheorghe Hagi a convocat cinci jucători la națională după barajul Dinamo – FCSB
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 11:43

Fotbal: Gheorghe Hagi a convocat cinci jucători la națională după barajul Dinamo – FCSB

Selecționerul Gheorghe Hagi a convocat cinci jucători la națională pentru meciurile amicale din iunie după meciul de baraj pentru Conference...

Fotbal: Gheorghe Hagi a convocat cinci jucători la națională după barajul Dinamo – FCSB
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 11:03

Județul TULCEA: Avertizare ANM – averse torențiale, descărcări electrice, vijelii

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de instabilitate atmosferică accentuată și cantități de apă...

Județul TULCEA: Avertizare ANM – averse torențiale, descărcări electrice, vijelii
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 10:48

31 mai – Ziua Românilor de Pretutindeni

Ziua Românilor de Pretutindenin este sărbătorită potrivit Legii 101/2015. Ziua Românilor de Pretutindeni a fost marcată, inițial, înainte de...

31 mai – Ziua Românilor de Pretutindeni
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 10:43

Tenis: Cezar Crețu, calificat în finala turneului challenger de la Chișinău

Tenismanul român Cezar Crețu s-a calificat în premieră în finala unui turneul challenger, sâmbătă, la Chișinău, dotat cu premii totale de...

Tenis: Cezar Crețu, calificat în finala turneului challenger de la Chișinău
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 10:03

31 mai – Ziua mondială fără tutun

Ziua mondială fără tutun este marcată, anual, pe 31 mai, și reunește guverne, organizații de sănătate, societatea civilă și tineri din...

31 mai – Ziua mondială fără tutun