Ascultă Radio România Constanța Live

Tarifele pentru convorbiri în reţelele mobile ar putea scădea cu 10%

Tarifele pentru convorbiri în reţelele mobile ar putea scădea cu 10%

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 14 octombrie 2019, 09:17

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) propune reducerea cu 10% a tarifelor pentru convorbirile pe mobil, până la cel mult 0,76 eurocenţi/minut, începând cu 1 ianuarie 2020, ca măsură tranzitorie până la adoptarea unui tarif de terminare a apelurilor la puncte mobile unic la nivel european preconizată a avea loc până la finalul anului 2020, a anunţat reglementatorul, într-un comunicat.

„ANCOM a propus, ca măsură tranzitorie, până la adoptarea unui tarif de terminare a apelurilor la puncte mobile unic la nivel european preconizată a avea loc până la finalul anului 2020, practicarea unui tarif maxim de 0,76 eurocenţi/minut pentru apelurile la puncte mobile, cu 10% mai mic faţă de nivelul actual. Ne aşteptăm ca această reducere să se reflecte şi în tariful pe care îl plăteşte fiecare utilizator pentru apelurile către terminalele mobile”, susţine Sorin Grindeanu, preşedintele ANCOM.

În acest context, arbitrul telecom precizează că Lycamobile, Orange România, Vodafone România, RCS&RDS şi Telekom Romanian Mobile Communications, operatorii desemnaţi cu putere semnificativă pe piaţa serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile în propriile reţele publice de telefonie, vor fi obligaţi să nu depăşească nivelul de 0,76 eurocenţi/minut, tariful maxim reglementat pentru furnizarea serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile în propria reţea, faţă de 0,84 eurocenţi/minut, cât este în prezent.

Noul tarif maxim de 0,76 eurocenţi/minut a fost calculat ca medie a tarifelor de terminare a apelurilor la puncte mobile stabilite în statele membre ale Uniunii Europene, pe baza unui model de cost LRIC pur.

Tariful maxim pentru terminarea apelurilor la puncte mobile se va aplica începând cu data de 1 ianuarie 2020, până la adoptarea unui tarif de terminare a apelurilor la puncte mobile, unic la nivel european.

Conform prevederilor Directivei (UE) 2018/1972, intrate în vigoare la data de 20 decembrie 2018, până cel târziu la 31 decembrie 2020 se vor aplica tarife maxime de terminare a apelurilor la puncte mobile, respectiv la puncte fixe, unice la nivelul Uniunii Europene.

Tariful stabilit de ANCOM se va aplica pentru apelurile naţionale, pentru apelurile iniţiate din Spaţiul Economic European (SEE), dar şi pentru apelurile iniţiate din afara SEE, dacă acordurile internaţionale în vigoare nu permit instituirea unui regim diferit de tarifare.

Sursa – Agerpres / Redactor online – Daniel Țăndăreanu / Foto – Arhivă

Medalii de aur pentru România la Campionatele Europene de Canotaj de la Varese
Actualitate sâmbătă, 1 august 2026, 13:04

Medalii de aur pentru România la Campionatele Europene de Canotaj de la Varese

Simona Radiș și Adriana Adam au cucerit prima medalie de aur pentru România la Campionatele Europene de la Varese, în proba de dublu rame feminin...

Medalii de aur pentru România la Campionatele Europene de Canotaj de la Varese
Calendar istoric MINAC: 1 august – D’ale urbei. Problema băilor la comun, pungașii de pe plajă și câteva anunțuri inedite
Actualitate sâmbătă, 1 august 2026, 12:49

Calendar istoric MINAC: 1 august – D’ale urbei. Problema băilor la comun, pungașii de pe plajă și câteva anunțuri inedite

La început, pe plajele Constanței și Mamaiei bărbații și femeile făceau plaje și baie în mare separat, în zone strict delimitate. Primele...

Calendar istoric MINAC: 1 august – D’ale urbei. Problema băilor la comun, pungașii de pe plajă și câteva anunțuri inedite
Prima ediție a proiectului cultural „Școala de vară – ateliere de cusături tradiționale” începe la Muzeul de Artă Populară Constanța
Actualitate sâmbătă, 1 august 2026, 12:40

Prima ediție a proiectului cultural „Școala de vară – ateliere de cusături tradiționale” începe la Muzeul de Artă Populară Constanța

Muzeul de Artă Populară, instituție finanțată de Consiliul Județean Constanța, organizează în perioada 3-9 august prima ediție a...

Prima ediție a proiectului cultural „Școala de vară – ateliere de cusături tradiționale” începe la Muzeul de Artă Populară Constanța
TULCEA: Sala Polivalentă, „inaugurată” de unii vizitatori
Actualitate sâmbătă, 1 august 2026, 12:17

TULCEA: Sala Polivalentă, „inaugurată” de unii vizitatori

Sala Polivalentă Tulcea, care poartă numele „Danubius Arena“, a fost inaugurată oficial, vineri, odată cu deschiderea FIBA U18 Women’s...

TULCEA: Sala Polivalentă, „inaugurată” de unii vizitatori
Actualitate sâmbătă, 1 august 2026, 12:03

CONSTANȚA: Un pasaj pietonal va fi construit la intersecția bulevardului Aurel Vlaicu cu Aleea Universității

Pasaj suprateran într-una dintre cele mai aglomerate zone ale Constanței. În ultima ședință a Consiliului Local, aleșii au votat un proiect de...

CONSTANȚA: Un pasaj pietonal va fi construit la intersecția bulevardului Aurel Vlaicu cu Aleea Universității
Actualitate sâmbătă, 1 august 2026, 11:51

VALU LUI TRAIAN: Un bătrân de 75 de ani a murit după ce a fost lovit de tren

Astăzi, în jurul orei 10.30, polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Transporturi au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul...

VALU LUI TRAIAN: Un bătrân de 75 de ani a murit după ce a fost lovit de tren
Actualitate sâmbătă, 1 august 2026, 11:48

MIHAIL KOGĂLNICEANU: Zboruri cu drone cu scop tehnico-administrativ

Nu vă îngrijorați, dacă observați drone, în luna august, în comuna constănțeană Mihail Kogălniceanu! Reprezentanții Primăriei anunță...

MIHAIL KOGĂLNICEANU: Zboruri cu drone cu scop tehnico-administrativ
Actualitate sâmbătă, 1 august 2026, 11:21

MANGALIA: Transportul public rămâne gratuit pentru o perioadă limitată

Transportul public în municipiul Mangalia și cele șase stațiuni aferente rămâne gratuit, dar pentru o perioadă limitată. Viceprimarul cu...

MANGALIA: Transportul public rămâne gratuit pentru o perioadă limitată