Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANȚA: 22 de tone de peşte şi produse din peşte neconforme retrase de la comercializare

CONSTANȚA: 22 de tone de peşte şi produse din peşte neconforme retrase de la comercializare

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 4 septembrie 2019, 12:37 / actualizat: 4 septembrie 2019, 14:36

Peste 22 de tone de peşte şi produse din peşte necoforme au fost retrase din mai multe magazine din judeţul Constanţa şi regiunea Bucureşti-Ilfov, iar pentru o cantitate de 4,4 tone s-a dispus oprirea temporară de la comercializare, a anunţat Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

În cadrul acţiunii de control de pe raza judeţului Constanţa a fost retrasă de la comercializare o cantitate de 20 de tone de peşte şi produse din peşte, cu o valoare de 643.186 lei şi au fost sancţionaţi operatori economici precum: Auchan România, Fisher Group, Telecamir.com, Miricos SRL, Selgros Cash&Carry, Metro Cash&Carry, Carrefour, Kaufland Romania.

De asemenea, în regiunea Bucureşti-Ilfov, în urma controalelor pe trasabilitate, a fost retrasă o cantitate de circa două tone de peşte şi produse din peşte, fiind aplicate 41 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 460.000 lei şi 5 avertismente.

ANPC precizează că în total, din magazinele celor două zone controlate, s-a dispus oprirea definitivă de la comercializare a unei cantităţi de 22.733 kilograme de peşte şi produse de peşte, în valoare totală de 707.156 lei şi oprirea temporară de la comercializare a cantităţii de 4.410,5 kilograme de peşte şi produse de peşte, în valoare de 129.706 lei.

Printre abaterile constatate de inspectorii ANPC se numără: comercializarea de peşte şi produse de peşte congelate cu gheaţă suplimentară în ambalaj, produsele având aspect de bloc compact;comercializarea de peşte şi produse de peşte congelate cu acumulare cantitativă de gheaţă şi arsuri de congelare; peşte şi produse de peşte congelate în ambalaje depreciate; comercializarea de peşte şi produse de peşte care prezentau decolorări, miros specific, suprafaţă acoperită cu mucus şi modificări organoleptice; comercializarea de produse cu data durabilităţii minimale depăşită; depozitarea fără a se respecta condiţiile de temperatură menţionate pe etichetă produsului şi/sau fără existenţa stratului de fulgi de gheaţă protector.

De asemenea, unele produse nu aveau informaţii referitoare la modul de capturare şi denumirea ştiinţifică a produselor comercializate şi la faptul că peştele şi produsele din peşte fac parte din categoria alimentelor alergene, în timp ce pe alte produse preţul nu era indicat corespunzător.

‘Cel mai important aspect este faptul că în urma acestei acţiuni de control a fost abrogat Ordinul nr.100/2004 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare care stabileşte condiţiile suplimentare privind controlul sanitar veterinar al produselor din pescuit, crustaceelor, moluştelor, gasteropodelor şi batracienilor, destinate comercializării directe către consumatorul final sau procesării în alimente pentru consum uman, care stabilea că pentru peştele provenind din România timpul scurs din momentul pescuitului şi până la comercializarea efectivă va fi de maximum 48 de ore (în sezonul răcoros se poate prelungi la 72 de ore), în timp ce pentru peştele provenind din spaţiul intracomunitar este de până la 21 de zile. Peştele este unul din alimentele esenţiale, susceptibil de alterare rapidă, motiv pentru care condiţiile de depozitare şi comercializare trebuie respectate cu stricteţe, altfel comercianţii pot risca să pună sănătatea sau chiar viaţa consumatorilor în pericol. Acesta este motivul pentru care ANPC derulează frecvent acţiuni de control care vizează peştele şi produsele de peşte. Nu vom permite niciunui comerciant nicio greşeală în acest domeniu, viaţa şi sănătatea consumatorilor sunt mult mai importante decât orice pentru noi’, a declarat Horia-Miron Constantinescu, preşedintele ANPC.

Sursa – Agerpres / Redactor online – Daniel Țăndăreanu / Foto – Arhivă

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:54

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar

Vaticanul va candida, pentru prima dată în istorie, la Premiile Oscar cu un scurtmetraj documentar realizat de un tânăr italian care suferă de...

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 19:07

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că se bucură că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier. Inițial, în...

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:51

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027

Filmul ‘Fjord’, cu care Cristian Mungiu a câștigat cel de-al doilea Palme d’Or din cariera sa și care este desemnat propunerea...

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:05

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat

De 24 de ani la conducerea Organizației Județene a Femeilor Social Democrate din Constanța, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju a fost,...

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:40

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului

O nouă acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al Municipiului Constanța va avea loc sâmbătă, 19 septembrie. Acesta...

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:37

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a anunțat joi că acceptă desemnarea sa de către președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru...

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:20

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan

  Nicușor Dan a avut, joi, la Palatul Cotroceni, consultări cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din...

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:52

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal

Bulevardul Tomis redevine pietonal, sâmbătă, 19 septembrie, pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian. Pentru desfășurarea...

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal