Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANȚA: Festivalul Antic Tomis 2019. Programul complet

CONSTANȚA: Festivalul Antic Tomis 2019. Programul complet

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 28 august 2019, 11:56

Festivalul Antic Tomis 2019 transformă timp de trei zile, 30 august – 1 septembrie 2019, zona Termele Romane (Poarta I – Edificiul Roman cu Mozaic) într-un spațiu special, dedicat istoriei antice.

Programul manifestării culturale Festivalul Antic Tomis 2019 include ateliere de reconstituire istorică, ateliere de meșteșuguri antice, demonstrații de luptă, expuneri și descrieri de echipamente militare și inventare gospodărești antice, dansuri antice, lupte de gladiatori care se vor desfășura zilnic, începând cu ora 10:00.

Fiecare din cele trei zile de desfășurare a festivalului are și un moment special, respectiv Ceremonia de deschidere, Jocurile Sportive Antice și Reconstituirea unei bătălii din Antichitate.

Serile Festivalului Antic Tomis 2019 se vor încheia cu momente culturale autentice, pe 30 august și 1 septembrie fiind programate concerte folk, iar pe 31 august publicul poate urmări celebra piesă de teatru „Viața și pătimirile lui Ovidius Publius Naso”.

Festivalul Antic Tomis 2019 este organizat de Asociația Culturală Tomis și Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța, Primăriei Municipiului Constanța, Muzeului Militar Național Regele Ferdinand I – Filiala Constanța și Grupului pentru Jurnalism, Cultură și Comunicare Constanța.

Secțiunile artistice sunt asigurate de partenerii Asociația Culturală EU CRED și un grup de actori și studenți de la Facultatea de Arte din cadrul Universității Ovidius, sub îndrumarea decanului Facultății de Arte, Daniela Vitcu.

Festivalul Antic Tomis 2019 valorifică istoria și vestigiile antice ale zonei, prin activitățile desfășurate timp de mai multe zile în ateliere de meșteșuguri antice, popularizarea vestimentației, obiceiurilor și tradițiilor antice ale grecilor, dacilor și romanilor, relansarea interesului public pentru limbile antice (greaca veche, latina) și autorii de literatură antică, precum și prin reconstituiri ale unor cunoscute bătălii din istoria antică cu ajutorul reenactorilor români și străini care participă la eveniment.

Reenactorii prezenți la ediția 2019 a festivalului sunt membri ai Asociației Culturale TOMIS (Constanța), Asociației CAVALERUL DANUBIAN (Craiova), Asociatiei CASTRUM NOVIS (Sibiu), Asociației DVX ANTICAE (Svishtov – Bulgaria), Cohors II Lucensium (Yambol – Bulgaria), Asociatia „Ancient Thrace Yambol” (Yambol – Bulgaria), CERCETAȘILOR MARINI (Constanța).

Programul Festivalului Antic Tomis 2019:

Vineri, 30 august 2019

10:00 – 18:00 – Sosirea asociaţiilor de reconstituire istorică participante, amplasarea taberelor, Activităţi de tabără (ateliere de reconstituire istorică, meșteșuguri antice, demonstrații, etc.)

18:00 – 19:00 – Parada războinicilor antici

19:00 – 19:30 – Ceremonia de deschidere

19:30 – 20:00 – Dansuri antice şi lupte de gladiatori

20:00 – 22:00 – Concert folk

Sâmbătă, 31 august 2019

10:00 – 16:00 – Activităţi de tabără (ateliere de reconstituire istorică, meșteșuguri antice, demonstrații, etc.)

16:00 – 18:00 – Jocurile Tomisului: întreceri sportive antice între reprezentanți ai asociațiilor participante

19:00 – 20:00 – Reconstituirea unei bătălii din antichitate

20:30 – 22:00 – „Viata și pătimirile lui Ovidius Publius Naso”, piesă de teatru jucată de actori și studenți de la Facultatea de Arte din cadrul Universității Ovidius.

Duminică, 1 septembrie 2019

10:00 – 18:30 – Activităţi de tabără (ateliere de reconstituire istorică, meșteșuguri antice, demonstrații, etc.)

18:30 – 19:00 – Dansuri antice şi lupte de gladiatori

19:00 – 19:30 – Reconstituirea unei bătălii din antichitate

19:30 – 20:00 – Ceremonie de închidere

20:00 – 22:00 – Concert folk

Redactor – Daniel Țăndăreanu / Foto – Arhivă

Sistemul informatic al ANCPI rămâne indisponibil. Cota redusă de TVA a fost prelungită până la 30 septembrie
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 17:46

Sistemul informatic al ANCPI rămâne indisponibil. Cota redusă de TVA a fost prelungită până la 30 septembrie

Sistemul informatic e-Terra este încă indisponibil, dar baza de date centrală a sistemului cadastral, care conţine evidenţa proprietăţilor şi...

Sistemul informatic al ANCPI rămâne indisponibil. Cota redusă de TVA a fost prelungită până la 30 septembrie
Situație de criză pe piața produselor petroliere și un nou mecanism de reducere a accizei la carburanți
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 17:01

Situație de criză pe piața produselor petroliere și un nou mecanism de reducere a accizei la carburanți

Comisia pentru buget din Senat a adoptat în unamitate propunerea legislativă prin care se instituie situaţie de criză pe piaţa ţiţeiului sau a...

Situație de criză pe piața produselor petroliere și un nou mecanism de reducere a accizei la carburanți
Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 16:49

Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil

România a declarat indezirabil un membru al Ambasadei Federației Ruse la București, acordându-i 5 zile pentru a părăsi țara. Din dispoziţia...

Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil
TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 16:17

TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor

În contextul atacurilor rusești în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, locuitorii din zona de Nord-Est a județului Tulcea au...

TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 15:24

HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre

UPDATE: Două persoane au fost salvate de cetățeni, cu atac de panică. Acestea au fost aduse la mal cu o ambarcațiune și preluate de ambulanța...

HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:36

AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare

Marile confederații sindicale au anunțat că nu mai participă la discuțiile privind legea salarizării unitare și cer autorităților să...

AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:30

ANPC: Amenzi de peste 1 milion de lei aplicate operatorilor de pe litoral

În perioada 20–26 iulie 2026, comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), implicați în programul temporar...

ANPC: Amenzi de peste 1 milion de lei aplicate operatorilor de pe litoral
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:04

NIBIRU: Peste 500.000 de oameni în primele 10 zile de la deschidere

Primele 10 zile de NIBIRU au adus la un loc 547.000 oameni care s-au bucurat de noua stațiune de entertainment de la Costinești. Vara continuă la...

NIBIRU: Peste 500.000 de oameni în primele 10 zile de la deschidere