Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANȚA: Trei șoferi au fost depistați drogați la volan

CONSTANȚA: Trei șoferi au fost depistați drogați la volan

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 25 august 2019, 12:03

Polițiștii constănțeni au acționat azi-noapte pentru depistarea și sancționarea celor aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

La data de 25 august a.c., în intervalul orar 00.00-08.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța, împreună cu polițiști ai Serviciului Rutier Constanța, sprijiniți de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au desfășurat o acțiune de amploare pe linia prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, precum și a faptelor antisociale.

În acest context, polițiștii au organizat o razie, în municipiul Constanța, la care au participat peste 100 de polițiști din cadrul structurilor de investigații criminale, rutieră și ordine publică. Astfel, au fost controlate peste 1.370 de autovehicule și constatate 8 infracțiuni la regimul circulației, fiind reținute 8 permise de conducere și retrase 11 certificate de înmatriculare.

De asemenea, au fost legitimate 1.420 de persoane, fiind aplicate 109 sancțiuni contravenționale, dintre care 83 pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și 22 la Legea nr. 61/1991 pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de 57.520 de lei.

Exemple:

În jurul orei 00.30, polițiștii au identificat un bărbat, de 21 de ani, din Constanța, care a condus un autoturism, pe bulevardul Mamaia, fiind sub influența substanțelor psihoactive. În urma testării cu aparatul DRUG TEST, rezultatul a fost pozitiv pentru cannabis.

În jurul orei 00.50, polițiștii au identificat un bărbat, de 23 de ani, din localitatea Valu lui Traian, județul Constanța, care a condus un autoturism, pe strada Cumpenei, fiind sub influența substanțelor psihoactive. În urma testării cu aparatul DRUG TEST, rezultatul a fost pozitiv pentru cannabis.

În jurul orei 02.00, polițiștii au identificat un bărbat, de 28 ani, din Constanța, care a condus un autoturism, pe strada Călugăreni, fiind sub influența substanțelor psihoactive. În urma testării cu aparatul DRUG TEST, rezultatul a fost pozitiv pentru THC-5.

În jurul orei 03.00, polițiștii au identificat un bărbat, de 32 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Portiței, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În jurul orei 04.00, polițiștii au identificat un bărbat, de 49 de ani, care a condus un autoturism, pe bulevardul Mamaia, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În jurul orei 04.00, polițiștii au identificat un bărbat, de 28 de ani, din localitatea Comana, județul Constanța, care a condus un autoturism, pe Șoseaua Mangaliei, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În toate cauzele, polițiștii constănțeni au întocmit dosare penale.

Redactor – Daniel Țăndăreanu / Foto – Arhivă

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:40

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului

O nouă acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al Municipiului Constanța va avea loc sâmbătă, 19 septembrie. Acesta...

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului
Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:37

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a anunțat joi că acceptă desemnarea sa de către președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru...

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan
Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:20

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan

  Nicușor Dan a avut, joi, la Palatul Cotroceni, consultări cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din...

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan
Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:52

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal

Bulevardul Tomis redevine pietonal, sâmbătă, 19 septembrie, pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian. Pentru desfășurarea...

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:24

AUDIO | Ziua Porților Deschise la Stațiunea de Cercetare Murfatlar

Stațiunea de Cercetare Murfatlar îi invită pe cei care vor să descopere mai îndeaproape lumea viticulturii la „Ziua Porților Deschise”....

AUDIO | Ziua Porților Deschise la Stațiunea de Cercetare Murfatlar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:13

CONSTANȚA: Tribunalul a dispus încetarea grevei de la Oil Terminal, considerată ilegală

Tribunalul Constanța a dispus, joi, încetarea grevei angajaților de la Oil Terminal, acțiunea de protest fiind considerată ilegală de către...

CONSTANȚA: Tribunalul a dispus încetarea grevei de la Oil Terminal, considerată ilegală
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 15:57

AUDIO | Trotinetele electrice, noul simbol al copilăriei moderne: Viteză, pericole și reguli ignorate

Bicicleta, unul dintre simbolurile copilăriei de acum niște zeci de ani, a cedat, în bună măsură, locul trotinetei electrice. Vremuri noi,...

AUDIO | Trotinetele electrice, noul simbol al copilăriei moderne: Viteză, pericole și reguli ignorate
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 15:32

Comisia Europeană propune o interdicție pe rețelele sociale pentru copiii de sub 13 ani și mini-conturi până la 15 ani

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus joi o interdicție pe social media pentru copiii sub 13 ani și acces restricționat...

Comisia Europeană propune o interdicție pe rețelele sociale pentru copiii de sub 13 ani și mini-conturi până la 15 ani