Ascultă Radio România Constanța Live

Camere ale unor hoteluri din Mamaia închise temporar de ANPC din cauza deficienţelor

Camere ale unor hoteluri din Mamaia închise temporar de ANPC din cauza deficienţelor

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 14 august 2019, 11:55

Aproape 500 de agenţi economici de pe litoral au fost controlaţi de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) în acest sezon estival, până în prezent, pentru diverse nereguli fiind aplicate amenzi în valoare totală de 1,8 milioane de lei, a declarat marţi noul preşedinte al instituţiei, Horia Constantinescu.

Potrivit acestuia, activitatea a zeci de unităţi de alimentaţie publică a fost închisă temporar, până la remedierea deficienţelor, fiind închise temporar şi camere ale unor hoteluri din staţiunea Mamaia.

‘Au fost controlaţi 470 de operatori economici, s-au aplicat un număr de 797 de sancţiuni, din care 470 de avertismente, şi amenzi în valoare de 1,8 milioane de lei, din care deja s-au încasat aproape 190.000 de lei. S-au oprit temporar de la prestarea serviciilor 61 de locaţii, s-au redeschis 25 dintre acestea. Mărfurile care au fost oprite temporar se ridică la valoarea de 119.000 lei, iar cele oprite definitiv, la 193.000 de lei. Nu vorbim numai de alimentaţie publică, vorbim şi de alte produse retrase de la comercializare, jucării, textile, pentru că am avut un spectru destul de mare. Au fost aplicate sancţiuni şi măsuri de oprire temporară a prestării de servicii, inclusiv pentru hoteluri, fiecare dintre acestea înţelegând ca, în intervalul agreat, să aducă remedieri spaţiilor de cazare, să le doteze cu saltele curate, să renoveze camerele acolo unde era necesar’, a spus, într-o conferinţă de presă la Eforie Nord, reprezentantul ANPC.

Nereguli în spaţii de cazare şi de alimentaţie publică au fost găsite la hotelurile Amiral, Orfeu şi Comandor din staţiunea Mamaia.

‘La hotelurile Amiral, Orfeu, Comandor au fost depistate nereguli în spaţiile de cazare şi în spaţiile de alimentaţie publică. Am stabilit cu acţionariatul şi reprezentanţii acestora că ridicarea măsurii se va face în orice termen rezonabil, dacă dânşii înţeleg să remedieze deficienţele. Au remediat marea majoritate a deficienţelor. (…) Pe măsură ce camerele s-au eliberat au fost oprite până la remedierea deficienţelor, în aşa fel încât turiştii s-au cazat în nişte camere renovate şi dotate corespunzător’, a menţionat Constantinescu.

El a afirmat că foarte mulţi dintre operatorii economici controlaţi în anii trecuţi au ‘întâmpinat’ sezonul estival 2019 cu ‘locaţii noi, renovate, bucătării şi proceduri mult mai sigure, achiziţionând materii prime eventual gata procesate, eliminând riscul să le proceseze în spaţii nepregătite pentru aşa ceva’, deficienţe mai multe fiind întâlnite în staţiunile Eforie Nord şi Eforie Sud, unde predomină ‘comerţul de dugheană’.

‘Totuşi lider rămân în continuare staţiunile Eforie Nord şi Eforie Sud. (…) Aici este comerţul de dugheană, nu putem convinge autoritatea publică să renunţe la acesta. Cred că pentru mulţi primari rămâne o sursă de voturi, aceea de a atribui localnicilor mese şi tarabe în eventualitatea că la anul când sunt alegeri să fie votaţi, uitând că litoralul este al românilor şi că el trebuie tratat într-un mod unitar’, a declarat Horia Constantinescu.

Preşedintele ANPC a mai spus că acţiunile de control trebuie efectuate în aşa fel încât să nu mai fie discrepanţe între comisariatele din ţară.

‘Prioritatea este să abordăm într-un mod unitar tot ceea ce înseamnă acţiunea de control, în aşa fel încât să nu mai fie discrepanţe între comisariatul Constanţa, Bucureşti, Târgovişte, oricare ar fi acesta, să avem o abordare unitară, întocmirea documentelor să se facă pe acelaşi palier, atât ca prevenţii, cât şi ca sancţiuni, să putem avea o formulare unitară în răspunsuri, deciziile emise de comisarii şefi regionali să fie unele care să aibă o formă atât de redactare, cât şi un aspect comun’, a menţionat reprezentantul ANPC.

Horia Constantinescu a fost numit săptămâna trecută preşedinte al ANPC, anterior conducând Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa.

Sursa – Agerpres / Redactor online – Daniel Țăndăreanu / Foto – Arhivă

TULCEA: Dublă alertă aeriană cu drone în apropiere de Insula Șerpilor. Mesaj RO-Alert pentru estul județului și mai multe aeronave ridicate de la sol
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 15:19

TULCEA: Dublă alertă aeriană cu drone în apropiere de Insula Șerpilor. Mesaj RO-Alert pentru estul județului și mai multe aeronave ridicate de la sol

Duminică, 8 noiembrie, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat o țintă aeriană la aproximativ 30 de...

TULCEA: Dublă alertă aeriană cu drone în apropiere de Insula Șerpilor. Mesaj RO-Alert pentru estul județului și mai multe aeronave ridicate de la sol
Viteză excesivă, alcool la volan, conducere fără permis sau a unui autoturism neînmatriculat – infracțiuni constatate de polițiștii constănțeni
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 15:02

Viteză excesivă, alcool la volan, conducere fără permis sau a unui autoturism neînmatriculat – infracțiuni constatate de polițiștii constănțeni

Polițiștii constănțeni s-au aflat la datorie pe șoselele din județ și în acest weekend. Sâmbătă dimineață, polițiștii din cadrul...

Viteză excesivă, alcool la volan, conducere fără permis sau a unui autoturism neînmatriculat – infracțiuni constatate de polițiștii constănțeni
FOTO | CONSTANȚA: A început montarea decorațiunilor luminoase de sărbători
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 14:04

FOTO | CONSTANȚA: A început montarea decorațiunilor luminoase de sărbători

La Constanța a început montarea luminițelor de sărbători. Până acum au fost montate instalații pe bulevardul Aurel Vlaicu, între cartierele...

FOTO | CONSTANȚA: A început montarea decorațiunilor luminoase de sărbători
CONSTANȚA: Profanare de morminte în cimitirul din Palazu Mare
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 13:28

CONSTANȚA: Profanare de morminte în cimitirul din Palazu Mare

Polițiștii Secției 2 din cadrul Poliției Municipiului Constanța au fost sesizați sâmbătă de trei persoane cu privire la profanarea unor...

CONSTANȚA: Profanare de morminte în cimitirul din Palazu Mare
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 12:58

Minima termică din țară a fost, duminică dimineață, de -10,5 grade. Valori negative s-au înregistrat și în Dobrogea

Cea mai mică temperatură din țară duminică dimineață s-a înregistrat la stația meteorologică Miercurea-Ciuc, de -10,5 grade Celsius, sub...

Minima termică din țară a fost, duminică dimineață, de -10,5 grade. Valori negative s-au înregistrat și în Dobrogea
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 12:21

Unitatea 1 de la CNE Cernavodă a atins puterea nominală. Decizia privind repornirea Unității 2, așteptată luni

SN Nuclearelectrica SA anunță că Unitatea 1 a CNE Cernavodă a atins astăzi, duminică, 8 noiembrie 2026, la ora 10.07, puterea nominală, după...

Unitatea 1 de la CNE Cernavodă a atins puterea nominală. Decizia privind repornirea Unității 2, așteptată luni
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 11:48

Elevii români au obținut 5 medalii la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică pentru Juniori

Elevii români au obţinut două medalii de aur, două de argint şi una de bronz la cea de-a V-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Astronomie...

Elevii români au obținut 5 medalii la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică pentru Juniori
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 11:21

TULCEA: Meciul de handbal România – Polonia, dedicat lui Radu, care luptă cu o boală oncologică

Federația Română de Handbal organizează duminică, 8 noiembrie 2026, de la ora 20.00, la Sala Polivalenta Tulcea „Danubius Arena”, partida...

TULCEA: Meciul de handbal România – Polonia, dedicat lui Radu, care luptă cu o boală oncologică