Ascultă Radio România Constanța Live

Cazul de la Caracal | Bărbatul suspectat că a ucis o adolescentă de 15 ani, reținut pentru 24 de ore

Cazul de la Caracal | Bărbatul suspectat că a ucis o adolescentă de 15 ani, reținut pentru 24 de ore

Publicat de , 27 iulie 2019, 09:43

DIICOT Craiova a dispus reţinerea pentru 24 de ore a bărbatului din Caracal suspectat de uciderea adolescentei de 15 ani din localitatea Dobrosloveni, judeţul Olt, acesta urmând a fi prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

DIICOT informează, printr-un comunicat transmis astăzi, că prin ordonanţa din data de 27 iulie a DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a inculpatului Gheorghe Dincă, sub aspectul săvârşirii în concurs, a infracţiunilor de trafic de minori şi viol, fapte prevăzute de art. 211 alin. 1 şi 2 lit. a) Cod penal raportat la art. 210 alin. 1 lit. a) Cp şi art. 218 alin. 1 şi 3 lit. c) Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1, 2 Cod penal (persoană vătămată M.A.M.).

Inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Cauza este instrumentată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Craiova, cu sprijinul Direcţiei de Investigaţii Criminale, a Institutului Naţional de Criminalistică, IPJ Olt şi IPJ Dolj, menţionează comunicatul DIICOT.

DIICOT Craiova a preluat de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt ancheta în dosarul dispariţiei fetei de 15 ani din Dobrosloveni, pentru a-l reuni cu un dosar privind dispariţia unei alte adolescente, de 18 ani, a declarat, pentru AGERPRES, prim-procurorul DIICOT Craiova, Ionuţ Ciprian Spiridon. Astfel, audierea suspectului, bărbatul în vârstă de 66 de ani din Caracal, a fost preluată de procurorii DIICOT Craiova, după ce în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă el a fost audiat de procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.

DIICOT Craiova a avut în lucru un al doilea dosar, însă în acest caz nu l-a putut identifica pe autor.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, în data de 15 aprilie 2019, lucrătorii Postului de Poliţie Dioşti au fost sesizaţi de o persoană de sex masculin din comuna Dioşti, satul Radomir, judeţul Dolj, cu privire la faptul că nepoata sa (Mihaela Luiza Melencu – n.r.), în vârstă de 18 ani, a plecat în mod voluntar de la domiciliu către municipiul Caracal şi nu a mai revenit.

Pe 18 aprilie, Secţia 4 Poliţie Rurală Coşoveni a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, iar pe 30 mai, Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova a dispus declinarea dosarului către DIICOT – ST Craiova, în vederea efectuării de cercetări cu privire la infracţiunea de trafic de persoane, având în vedere că bunicul fetei a fost contactat telefonic, în datele de 15 aprilie şi 19 aprilie, de către persoane necunoscute, care i-au comunicat că fata nu mai doreşte să se întoarcă acasă, fiind pe teritoriul Elveţiei.

Ulterior, în data de 6 iunie, DIICOT Craiova a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la infracţiunea de trafic de persoane, raportat la împrejurările cauzei, la modul şi mijloacele de săvârşire, la datele personale ale victimei, la locul de unde fuseseră iniţiate apeluri telefonice către familia victimei, considerându-se că sunt indicii temeinice de recrutare a victimei prin răpire/constrângere în scopul exploatării sexuale.

DIICOT solicită acum ca dosarele privind dispariţia celor două fete să fie reunite.

Procurorii DIICOT spun că „s-a constatat acelaşi modus operandi (răpire a unei persoane de sex feminin tânără, pieton ce apela la serviciile automobiliştilor ocazionali, inclusiv apeluri telefonice adresate membrilor familiei victimei prin care s-a încercat liniştirea lor sau inducerea unei piste false), precum şi împrejurările de timp şi de loc“.

DIICOT face precizarea că în dosarul dispariţiei fetei de 18 ani au fost efectuate cercetări cu privire la faptă, iar din datele existente până în prezent „nu a rezultat vreo bănuială rezonabilă cu privire la identitatea făptuitorilor“.

Miercuri, Alexandra Măceşanu, o fată de 15 ani din comuna Dobrosloveni, judeţul Olt, a dispărut după ce a plecat spre municipiul Caracal cu o maşină „la ocazie“. Minora a sunat de trei ori la numărul de urgenţă 112, spunând că a fost sechestrată de un bărbat, însă autorităţile nu au reuşit să identifice locul în care se afla. Anchetatorii au început percheziţia domiciliară la locuinţa bărbatului de 66 de ani vineri dimineaţa, la circa 19 ore de la apelul fetei.

Modul în care au acţionat autorităţile în acest caz va fi analizat şi de procurori de la Serviciul de Îndrumare şi Control din cadrul Parchetului General, dar va fi şi în atenţia CSAT.

Sursa – Agerpres / Foto – Arhivă

 

Dronă căzută la Galați/Nicușor Dan declară la BBC că nu exclude expulzarea ambasadorului rus în caz de noi incidente
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 16:12

Dronă căzută la Galați/Nicușor Dan declară la BBC că nu exclude expulzarea ambasadorului rus în caz de noi incidente

Președintele României, Nicușor Dan, afirmă, într-un interviu acordat sâmbătă postului BBC, că nu există dubii că drona care a lovit un...

Dronă căzută la Galați/Nicușor Dan declară la BBC că nu exclude expulzarea ambasadorului rus în caz de noi incidente
Droguri în valoare de peste 200 de mii de euro, confiscate de polițiștii constănțeni
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 13:08

Droguri în valoare de peste 200 de mii de euro, confiscate de polițiștii constănțeni

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

Droguri în valoare de peste 200 de mii de euro, confiscate de polițiștii constănțeni
politia masina ilustrativ
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 12:33

CONSTANȚA: Un minor de 17 ani, reținut după ce ar fi încercat să răpească o tânără

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate, polițiști din cadrul Poliției...

CONSTANȚA: Un minor de 17 ani, reținut după ce ar fi încercat să răpească o tânără
Fotbal: Gheorghe Hagi a convocat cinci jucători la națională după barajul Dinamo – FCSB
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 11:43

Fotbal: Gheorghe Hagi a convocat cinci jucători la națională după barajul Dinamo – FCSB

Selecționerul Gheorghe Hagi a convocat cinci jucători la națională pentru meciurile amicale din iunie după meciul de baraj pentru Conference...

Fotbal: Gheorghe Hagi a convocat cinci jucători la națională după barajul Dinamo – FCSB
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 11:03

Județul TULCEA: Avertizare ANM – averse torențiale, descărcări electrice, vijelii

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de instabilitate atmosferică accentuată și cantități de apă...

Județul TULCEA: Avertizare ANM – averse torențiale, descărcări electrice, vijelii
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 10:48

31 mai – Ziua Românilor de Pretutindeni

Ziua Românilor de Pretutindenin este sărbătorită potrivit Legii 101/2015. Ziua Românilor de Pretutindeni a fost marcată, inițial, înainte de...

31 mai – Ziua Românilor de Pretutindeni
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 10:43

Tenis: Cezar Crețu, calificat în finala turneului challenger de la Chișinău

Tenismanul român Cezar Crețu s-a calificat în premieră în finala unui turneul challenger, sâmbătă, la Chișinău, dotat cu premii totale de...

Tenis: Cezar Crețu, calificat în finala turneului challenger de la Chișinău
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 10:03

31 mai – Ziua mondială fără tutun

Ziua mondială fără tutun este marcată, anual, pe 31 mai, și reunește guverne, organizații de sănătate, societatea civilă și tineri din...

31 mai – Ziua mondială fără tutun