Proiectul ‚‚Și eu sunt blondie’’ a ajuns și la CONSTANȚA

Publicat de Doina Sirbu, 26 iulie 2019, 18:20

În România, anual, sunt părăsiți, în medie, o mie de copii. Dintre aceștia, aproximativ 700 sunt uitați în maternități de părinți, care nu-și vizitează pruncii din diferite motive.

Adelina Toncean conduce un ONG, Asociaţia Inima Copiilor, a învățat să lupte și a învățat să fie cu adevărat fericită. Președinta Asociației ‚‚Blondie’’ s-a aflat în acest final de săptămână la Constanța, unde a pus la punct proiectul ‚‚Și eu sunt blondie’’, și a discutat cu Larisa Calistru despre acest subiect

Adelina Toncean – E o mare emoție să mă aflu la Constanța și să pot bifa încă un vis. Am venit să începem și aici programul de voluntariat pentru copiii singuri. Este un proiect inițiat acum două săptămâni și deja a avut atâta ecou, încât mă simt deja obligată să le cer iertare celor cărora nu le răspund atât de repede pe cât și-ar dori. Avem peste 2500 de cereri de voluntariat din toată țara în mai puțin de două săptămâni. Cele mai multe cereri sunt din București, Cluj și în Constanța să știți că sunt deja 200 de oameni care vor să fie alături de copiii singuri din spital.

Ce s-a întâmplat la Constanța?

Adelina Toncean – Ne-am întâlnit cu conducerea Spitalului Județean și cu medicii din secția de Pediatrie, a fost așa ca o revenire acasă și sunt recunoscătoare pentru modul în care am fost primită la Constanța, oraș care m-a adoptat din anul 2000.

De unde a plecat ideea de a-i ajuta pe copiii uitați în spitale?

Adelina Toncean – Povestea începe în 2003, când am văzut pe prima pagină a unui ziar din Constanța poza unui băiețel blond care suferea de o malformație cardiacă gravă și despre care se spunea că are nevoie de o operație la Cluj. Faptul că băiețelul (Cristi) avea nevoie de o operație la Cluj a fost pentru mine un semn că acest lucru o să ne țină alături și le-am spus tuturor că el va fi copilul meu. Eu aveam 25 de ani, el 2 ani și jumătate. Iar la Cluj răspunsul a fost descurajant: dacă este băiețelul despre care cred…nu se mai poate face nimic! Copilul trebuia operat în primele luni de viață, acum e prea târziu și va muri! A fost momentul în care am știut că noi nu o să ne mai despărțim, că de acum clar o să lupt pentru el și cu el. Deși cele mai optimiste scenarii ne dădeau doar un an sau doi împreună am trăit aproape 11, până pe 25 octombrie 2014, când Cristi a plecat. Avea 13 ani și jumătate și nu a apucat să ajungă la 14 ani să voteze, așa cum visa el. Anul acesta ar fi votat prima dată.

Tu ai adoptat nu unul, ci doi copii cu boli extrem de grave…

Adelina Toncean – Practic, aveau aceeași boală. La două săptămâni de la plecarea lui Cristi am aflat că un alt băiețel este părăsit în același loc, în aceeași secție din Constanța. M-am dus să îl cunosc pe Andrei, care avea aceeași malformație cardiacă. Uneori medicina așa pare, că nu se mai poate face nimic. În momentul în care l-am văzut pe Andrei în aceeași stare în care îl văzusem pe Cristi în urmă cu 11 ani am zis: uite ce departe am ajuns noi împreună. Am decis că Andrtei va avea o familie, indiferent cât de lungă sau de scurtă sau de grea va fi viața lui, va fi iubit și va avea o mamă.

Mai ai un proiect, intitulat  ‚‚Niciun copil singur în spital’’.

Adelina Toncean – Da, este programul pe care l-am început alături de Asociația ‚‚Inima Copiilor’’. Când ești foarte bolnav, se știe că e foarte urgent să faci ceva. Dar când ești singur și foarte bolnav, sunt foarte mulți de cine, la care trebuie să răspunzi. Cine face? Cine stă cu el? Cine merge? Cine sună? Și când nu are cine, trebuie să fie foarte mulți oameni, ca să devină un CINE colectiv și să se unească pentru ca un copil atât de grav bolnav să nu fie încă un Cristi pentru care nu se mai poate face nimic. De aceea am zis că este nevoie de o asociație nouă, care să construiască un cadru, o strategie, nu doar un proiect. Să meargă exact pe punctele de vulnerabilitate pe care le are un copil bolnav singur. Așa s-a născut ‚‚Blondie’’ și un program nou de voluntariat care se numește ‚‚Și eu sunt Blondie’’, care a preluat toate lecțiile pe care le-am învățat din proiectul ‚‚Niciun copil singur în spital’’, dar care pleacă pe drumul lui. Este ireal câtă dorință există în țara asta de a face bine.

Ce presupune un curs de voluntar?

Adelina Toncean – Este un lucru foarte serios, pentru că după emoție și dorință de a face bine, este foarte multă responsabilitate. Nu e ușor să vezi atâta suferință, să începi cu…nu se mai poate face nimic. Dar copilul acesta are nevoie să fie ținut în brațe, să fie ținut de mână cu responsabilitate. Cu cineva care știe ce are de făcut. Așa că un curs presupune să luăm o persoană care nu are nicio pregătire medicală și nicio legătură legală cu copilul, să îl luăm și să îl învățăm unde este, în ce secție, ce tip de copii va întâlni, cum va lucra împreună cu personalul medical. Voluntarul va face exact ce ar face o mamă dacă ar fi acolo.Va sta alături de copil, îl va alinta, îi va povesti, îl va ține în brațe. Dar pentru asta trebuie să știe foarte bine ce are de făcut.

Te-ai lovit de prejudecățile oamenilor ?

Adelina Toncean – Da, și la un moment dat îți vine să spui…Nu mai pot! Există multă neînțelegere, cred că și România este încă la începutul înțelegerii faptului că uneori suntem vulnerabili, că uneori noi toți avem nevoie să nu fim lăsați singuri, că dacă noi alegem să ne fie un pic ușor și să spunem…Aș vrea să nu stau în preajma ta pentru că mi-ar face rău…lui îi va fi în continuare rău. Mereu dau exemplu acesta: am făcut un curs de prim ajutor și era atât de greu încât am vrut să renunț.Trainerul de la Crucea Roșie mi-a zis așa: dacă ai fi în locul celui care se află pe jos și ai avea nevoie de resuscitare, ți-ai dori ca cineva să treacă și peste emoție, și peste greu și să te ajute? Mi-ar fi ușor să aleg ca greul să îl duci doar tu, dar eu aleg să ducem greul acesta împreună, pentru ca și al tău să fie un pic mai mic.

Ce vă mai propuneți pentru anul 2019?

Adelina Toncean – Trebuie să recunosc că nu mă așteptam ca lucrurile să fie atât de frumoase așa de repede. Avem doar o lună și un pic de când ne-am lansat și am gândit așa un plan care să pornească de la momentul în care copilul încă nu s-a născut cu o boală gravă. Anul trecut au murit 360 de copii în România sub vârsta de un an, dintre care aproape jumătate provin din sarcini nemonitorizate. Iar în Constanța au murit în 2017, 58 de copii sub un an. Este una din zonele cu cea mai mare mortalitate infantilă, este o zonă în care sunt și foarte multe nașteri. E important ca noi să ajungem la gravida care nu are nicio șansă să își monitorizeze sarcina, așa cum ar face o femeie care are acces la servicii de sănătate. Apoi continuăm programul de voluntariat și unul din lucrurile la care ținem foarte mult este să putem să consiliem mamele care au copii cu probleme medicale grave. Fără ajutorul comunității, este imposibil de depășit această vulnerabilitate. Ultimul proiect este acela de a avea în fiecare centru mare câte o casă în care să ținem copiii după ce au trecut printr-o perioadă grea, după ce s-a făcut spitalizarea corect ajungem la externare și îi trimitem în familii și medii nepregătite și de multe ori la moarte!

realizator interviu – Larisa Calistru / redactor online – Doina Sîrbu / foto – Radio Constanța, arhivă personală Adelina Toncean