Prima pagină » Ştiri » Actualitate » Centrul Medical din Năvodari ar putea să funcționeze din această toamnă, susțin autoritățile
Centrul Medical din Năvodari ar putea să funcționeze din această toamnă, susțin autoritățile
Publicat de ,
8 iulie 2019, 16:53
Clădirea viitorului Centru Medical din Năvodari a fost, astăzi, predată de autoritățile locale Spitalului Județean Constanța, care va trebui să se ocupe de utilarea și dotarea clădirii.
Conform declarației președintelui Consiliului Județean Constanța (CJC), Horia Țuțuianu, viitorul spital ar putea să funcționeze din această toamnă.
„Vom avea aparatură modernă, vom avea tot ceea ce este necesar ca și pacienții și medicii să aibă totul pus la dispoziție, să nu mai fie nevoie de aceste drumuri. La ora actuală nu putem spune cât va costa toată această aparatură, toată această dotare, întrucât suntem în analiză, dar tot ce va fi nevoie, toate costurile vor fi suportate de Consiliul Județean și de Spitalul Județean Constanța, să asigurăm dotarea acestui stabiliment“, a declarat Horia Țuțuianu.
Deși termenul inițial pentru finalizarea lucrărilor a fost depășit, autoritățile locale s-au declarat mulțumite de faptul că acestea s-au încheiat.
„S-au întârziat lucrările, eu sunt mulțumit că lucrările au fost făcute de calitate. Din păcate, ceea ce am găsit în această clădire ne-a surprins pe toți, inclusiv pe constructori. Au fost pereți care au căzut, conducte care au trebuit înlocuite, deși inițial nu ne-am gândit la acest lucru, iar ideea de a face un spital trainic am gândit-o împreună – să facem reparațiile cu simț de răspundere, nu de mântuială“, a declarat primarul Florin Chelaru.
Urmează achiziția aparaturii necesare, precum și de obținerea avizelor pentru funcționarea specialităților medicale. După finalizarea acestei ultime etape, nãvodarenii, muncitorii de pe platformele industriale ale orașului, precum și turiștii vor putea beneficia de servicii medicale în următoarele specializări: Pediatrie, Cardiologie, Stomatologie de urgență, Neurologie, Medicină Internă, Mică Chirurgie, Boli de nutriție, Dermatologie, Imagistică și Radiologie, Laborator de analize medicale, Unitate de Primiri Urgențe (Serviciul de ambulanță).
TULCEA: Percheziție domiciliară într-un dosar de delapidare. Suspect este un administrator al unei asociații de proprietari din oraș, în vârstă de 73 de ani
La data de 16 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea – Serviciul de Investigare a Criminalității...
Vernisajul expoziției foto-documentare „Scrisori din detenție. Povestea unui tânăr închis la Canal: Nicolae Voicilă” are loc la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, sub egida Consiliului Județean Constanța și în parteneriat cu Consiliul Național pentru...