Ascultă Radio România Constanța Live

Școală de vară pentru copii, la biserica de lemn „Sf. Mina”, din Constanța

Școală de vară pentru copii, la biserica de lemn „Sf. Mina”, din Constanța

Publicat de , 1 iulie 2019, 18:00

Astăzi a început a IV-a ediție a școlii de vară la parohia „Sf. Mina” din Constanța printr-o rugăciune de binecuvântare. 40 de copii însoțiți de părinți sau de bunici și-au dat întâlnire în curtea bisericii, pentru a participa la tabăra „Activități distractive de vară în pridvorul bisericii”.

Astfel, până pe 30 august, de luni până vineri, între orele 10.00-13.00, copii cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani vor avea parte activități diverse, cum ar fi atelierele de brodărie, olărit, pictură sau curs de prim-ajutor și de reguli de circulație rutieră.

După activități, copiii vor consuma fructe, se vor juca sau pot lectura cărți în curtea bisericii. La încheierea școlii de vară, cei mici vor avea parte de surprize din partea parohiei și a partenerilor.

„Activități distractive de vară în pridvorul bisericii” este un program gratuit, conceput și inițiat de către preot paroh Claudiu Banu, în colaborare cu voluntari inimoși. În edițiile precedente au participat în total 150 de copii.

Foto: Parohia Sfântul Mina

 

Examenul suplimentar de admitere la liceu, eliminat definitiv
Educație miercuri, 2 septembrie 2026, 13:20

Examenul suplimentar de admitere la liceu, eliminat definitiv

Comisia pentru învățământ a Senatului a decis, miercuri, eliminarea prevederii privind examenul suplimentar de admitere la liceu, proiectul...

Examenul suplimentar de admitere la liceu, eliminat definitiv
Calendarul examenului de Bacalaureat în 2027
Educație marți, 1 septembrie 2026, 15:45

Calendarul examenului de Bacalaureat în 2027

Probele de evaluare a competenţelor la examenul de Bacalaureat de anul viitor se vor desfăşura în perioada 12 – 23 aprilie, iar cele scrise...

Calendarul examenului de Bacalaureat în 2027
Avocatul Zeno Daniel Șuștac: Generația actuală de elevi este cea mai bună pe care a avut-o România vreodată și merită toate eforturile pentru o educație de calitate
Educație duminică, 30 august 2026, 15:39

Avocatul Zeno Daniel Șuștac: Generația actuală de elevi este cea mai bună pe care a avut-o România vreodată și merită toate eforturile pentru o educație de calitate

Sistemul de învățământ există nu pentru a se plăti salarii, există pentru a se furniza educație de calitate pentru elevi. Și toate...

Avocatul Zeno Daniel Șuștac: Generația actuală de elevi este cea mai bună pe care a avut-o România vreodată și merită toate eforturile pentru o educație de calitate
Universitatea Ovidius din Constanţa dă startul admiterii de toamnă pentru anul universitar 2026-2027
Educație joi, 27 august 2026, 13:44

Universitatea Ovidius din Constanţa dă startul admiterii de toamnă pentru anul universitar 2026-2027

La Universitatea Ovidius din Constanţa (UOC) începe marţi, 1 septembrie 2026, sesiunea de toamnă a concursului de admitere pentru programele de...

Universitatea Ovidius din Constanţa dă startul admiterii de toamnă pentru anul universitar 2026-2027
Educație joi, 27 august 2026, 13:25

Elevii Colegiului Național de Arte „Regina Maria” Constanța dau culoare grădiniței și creșei din Valu lui Traian

Elevii Colegiului Național de Arte „Regina Maria” din Constanța, coordonați de prof. Alexandra Popa, au realizat picturile murale care dau...

Elevii Colegiului Național de Arte „Regina Maria” Constanța dau culoare grădiniței și creșei din Valu lui Traian
Educație marți, 25 august 2026, 12:43

Bacalaureat 2026: Sinteza rezultatelor finale înregistrate în a doua sesiune

Luni, au fost publicate, pe pagina web dedicată și în centrele de examen, rezultatele finale – după soluționarea contestațiilor –...

Bacalaureat 2026: Sinteza rezultatelor finale înregistrate în a doua sesiune
Educație duminică, 23 august 2026, 16:08

AUDIO | Atelierele pentru copii „Cartea și Scena” din cadrul SEAS 2026, la final

Despre defectele pe care le putem transforma în calități uimitoare, despre frumusețea de a fi diferiți și despre respectul pe care trebuie să...

AUDIO | Atelierele pentru copii „Cartea și Scena” din cadrul SEAS 2026, la final
Educație vineri, 21 august 2026, 20:47

Peste 2.300 de elevi și studenți primesc câte 200 de euro pentru cumpărarea unui calculator

Guvernul a aprobat măsurile necesare pentru continuarea programului „Euro 200”, prin care elevii și studenții din familii cu venituri reduse...

Peste 2.300 de elevi și studenți primesc câte 200 de euro pentru cumpărarea unui calculator