Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANȚA: Ministrul Apelor, pe litoral. Concluziile lui Ioan Deneș, în urma controlului de astăzi

CONSTANȚA: Ministrul Apelor, pe litoral. Concluziile lui Ioan Deneș, în urma controlului de astăzi

Publicat de , 21 iunie 2019, 16:31

Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, spune că agenții economici de pe litoral respectă, în general, regulile privind exploatarea plajelor turistice. Acesta a inspectat astăzi, în cadrul unei echipe mixte, mai multe plaje de pe litoral. 
 
„În general, eu pot să spun că se respectă legislația în vigoare, pentru că am avut în vedere câteva dintre aspectele din legislație, respectiv dacă există locuri de depozitare a deșeurilor, dacă se respectă acea reglementare în vigoare de cinci metri la marginea mării, de la linia de apă și până la primul șezlong și, de asemenea, dacă există acea porțiune de cearceafuri, așa cum scrie legea, 30% din suprafața concesionată de către operatorul plajei respective“, a declarat Ioan Deneș. 
 
Ministrul Apelor și Pădurilor a precizat că au fost identificate și nereguli, pentru care au fost dispuse sancțiuni:
 
„Sigur că am găsit și câteva locuri în care n-am găsit, de exemplu, într-o locație, pubele. Tot în acea locație nu am găsit un spațiu adecvat pentru cearșafuri și am impus ca, până mâine, directorul general de la Apele Române și cu directorul de la ABADL să propună măsuri cu termene, astfel încât acele mici inadvertențe față de contractul de închiriere să fie reglementate. În luna mai s-au făcut controale și s-au aplicat o serie de sancțiuni, inclusiv cu termene de reglementare a anumitor probleme găsite în verificările făcute în luna mai, iar în iunie din nou am atenționat că, până în 15 iunie, trebuie ca acele porțiuni de suprafețe închiriate de operatorii de plaje să îndeplinească condițiile. Au fost aplicate și amenzi. 120.000 de lei – 21 de amenzi“, a spus ministrul.
 
Plajele vor fi controlate, vara aceasta, de echipe din care vor face parte reprezentanți ai ministerelor Apelor și Mediului, Turismului și ai Gărzii Naționale de Mediu.
Text și foto: Bogdan Comșa
Sistemul informatic al ANCPI rămâne indisponibil. Cota redusă de TVA a fost prelungită până la 30 septembrie
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 17:46

Sistemul informatic al ANCPI rămâne indisponibil. Cota redusă de TVA a fost prelungită până la 30 septembrie

Sistemul informatic e-Terra este încă indisponibil, dar baza de date centrală a sistemului cadastral, care conţine evidenţa proprietăţilor şi...

Sistemul informatic al ANCPI rămâne indisponibil. Cota redusă de TVA a fost prelungită până la 30 septembrie
Situație de criză pe piața produselor petroliere și un nou mecanism de reducere a accizei la carburanți
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 17:01

Situație de criză pe piața produselor petroliere și un nou mecanism de reducere a accizei la carburanți

Comisia pentru buget din Senat a adoptat în unamitate propunerea legislativă prin care se instituie situaţie de criză pe piaţa ţiţeiului sau a...

Situație de criză pe piața produselor petroliere și un nou mecanism de reducere a accizei la carburanți
Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 16:49

Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil

România a declarat indezirabil un membru al Ambasadei Federației Ruse la București, acordându-i 5 zile pentru a părăsi țara. Din dispoziţia...

Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil
TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 16:17

TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor

În contextul atacurilor rusești în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, locuitorii din zona de Nord-Est a județului Tulcea au...

TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 15:24

HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre

UPDATE: Două persoane au fost salvate de cetățeni, cu atac de panică. Acestea au fost aduse la mal cu o ambarcațiune și preluate de ambulanța...

HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:36

AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare

Marile confederații sindicale au anunțat că nu mai participă la discuțiile privind legea salarizării unitare și cer autorităților să...

AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:30

ANPC: Amenzi de peste 1 milion de lei aplicate operatorilor de pe litoral

În perioada 20–26 iulie 2026, comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), implicați în programul temporar...

ANPC: Amenzi de peste 1 milion de lei aplicate operatorilor de pe litoral
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:04

NIBIRU: Peste 500.000 de oameni în primele 10 zile de la deschidere

Primele 10 zile de NIBIRU au adus la un loc 547.000 oameni care s-au bucurat de noua stațiune de entertainment de la Costinești. Vara continuă la...

NIBIRU: Peste 500.000 de oameni în primele 10 zile de la deschidere