Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANȚA: Vineri începe Campionatul Național de Junioare Mici la gimnastică ritmică

CONSTANȚA: Vineri începe Campionatul Național de Junioare Mici la gimnastică ritmică

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 20 iunie 2019, 10:00

Finala Campionatului Național de gimnastică ritmică pentru junioare – ediția 2019 – este organizată de Clubul Sportiv Școlar Nr.1 Constanța, în parteneriat cu Federația Română de Gimnastică Ritmică și Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Constanța, în zilele de 21,22 și 23 iunie, de la ora 10, la Sala Sporturilor din Constanța. Intrarea este liberă.

La evenimentul plin de grație și frumusețe vor participa 120 de copii cu vârste între 9 și 12 ani de la 16 cluburi și asociații sportive din țară.

Directorul CSS1 Constanța, Magda Rusu, profesor la catedra de gimnastică ritmică, ne-a vorbit într-un interviu acordat realizatoarei Radio Constanța, Larisa Calistru, despre acest concurs.

Magda Rusu: „După succesul de anul trecut, Federația Română de Gimnastică Ritmică ne-a dat credit și anul acesta, așa că organizăm doi ani consecutiv această competiție pentru junioarele III și II, copii având vârste între 9 și 12 ani. Anul acesta s-au înscris 16 cluburi și Asociații Sportive din țară. Echipele participante sunt : ACS Transilvania Brașov, CSM Arad, CSM Cluj Napoca, CSS Reșița, LPS Sas Adalbert din Târgu Mureș,CSS1 Timișoara, CSS 2 Baia Mare,CSM Ploiești, LPS Bihor Oradea, LPS Unirea Iași și 5 cluburi din capitală : Olimpia București, CSA Steaua București, CS Sportul Studențesc, UNEFS și CS Triumf. Și bineînțeles clubul-gazdă CSS1.”

Cu ce speranțe merge în concurs echipa noastră?

Magda Rusu: Secția de gimnastică ritmică are o veche tradiție. Din 1974 de când s-a înființat este printre cele mai puternice din țară.Așa că și anul acesta, cu echipa de junioare II(alcătuită din Nicolae Bianca, Caraman Iulia, Halep Cristina, Vasilescu daria și Ristea Beatrice, profesor Mariana Paris) sperăm să obținem un loc pe podium. Ele de 4 ani sunt campioane naționale școlare la întrecerea cluburilor sportive și liceelor cu program. De asemenea, la categoria de vârstă puțin mai mică de vârstă, de 10 ani, mai avem o sportivă la individual, se numește Țilincă Izabela și este pregătită de doamna Luiza Cerbula.

Mai vin fetițele la gimnastică în 2019?

Magda Rusu: Să știți că vin! Am avut tot timpul sala plină de copii. Și cred că marele atuu al disciplinei noastre este vârsta mică de selecție. La 4 ani, când încep gimnastica, își însușesc multe din tainele acestui sport prin joc.Și cu timpul, microbul intră, foarte multe se îndrăgostesc de gimnastica ritmică și rămân în sală.

Dacă fetițele care ne ascultă vor să se înscrie la gimnastică ritmică… oare cum ar trebui să procedeze?

Magda Rusu: Grupele de începători au vacanțele școlare pe care le respectă, dar la 1 octombrie, când începe anul sportiv, le așteptăm la sediul CSS1, pe strada pictor Nicolae Grigorescu nr.32. dacă au 4 anișori împliniți…pot pătrunde în tainele gimnasticii ritmice. Antrenamentele se rezumă în primul an la 2-3 lecții pe săptămână, apoi numărul de antrenamente crește, pe măsură ce promovează.

Să le spunem ascultătorilor npștri ce probe pot vedea într-un concurs de gimnastică ritmică?

Magda Rusu: Specifice sunt obiectele rotative. Fetițele execută programe de un minut și jumătate cu coarda, cu cercul, cu pamblica, cu măciucile și cu mingea.La acest Campionat național de Junioare , cele de 9 și 10 ani au trei probe : cu coarda, cu cercul și cu pamblica, iar cele de de 11-12 ani vor evolua cu mingea, coarda, măciucile și cu pamblica.

Unde se situează România în contextul mondial al gimnasticii ritmice?

Magda Rusu: Federația Română de Gimnastică Ritmică este independentă din 2003, pentru că ea a făcut parte din Federația Română de Gimnastică. Din 2003 și pănă acum a fost un real progres și rezultatele nu au întârziat să apară. Chiar anul acesta,la Campionatele Europene care s-au desfășurat la jumătatea lunii mai, România s-a situat pe un foarte merituos loc 8 și e lăudabil că după ceva timp s-a reluat înființarea lotului de ansamblu.S-au punctat în clasamentul pă țări proba de individual și probele de ansamblu. Ana Luiza Filioreanu a obținut, după 20 de ani, la Rio, o nouă calificare la Jocurile Olimpice și de aceea a rămas în memoria iubitorilor de sport. Dar nume sunt, apar mereu, generațiile se succed cu repeziciune. Au apărut Andreea Verdeș, Denisa Mailat, Alice David sunt nume care promit. Eu zic că suntem pe un drum ascendent.

Contează că în fruntea Federației se află Irina Deleanu?

Magda Rusu: Da, contează foarte mult. Irina Deleanu este la al cincilea mandat, anul trecut a fost realeasă și a practicat cu foarte bune rezultate acest sport. Este medaliată la europene și la mondiale, este maestră emerită a sportului și aduce o dezvoltare importantă gimnasticii ritmice din România. De altfel, concursul internațional care îi poartă și numele a ajuns la a XVIII-a ediție.

Ce alte secții mai are CSS1 Constanța?

Magda Rusu: În afară de gimnastică ritmică, mai are 7 secții: atletism,baschet, volei, handbal, gimnastică aerobică și gimnastică artistică și scrimă.


Realizator – Larisa Calistru / Redactor online – Daniel Țăndăreanu / Foto – Radio Constanța

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:54

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar

Vaticanul va candida, pentru prima dată în istorie, la Premiile Oscar cu un scurtmetraj documentar realizat de un tânăr italian care suferă de...

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 19:07

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că se bucură că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier. Inițial, în...

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:51

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027

Filmul ‘Fjord’, cu care Cristian Mungiu a câștigat cel de-al doilea Palme d’Or din cariera sa și care este desemnat propunerea...

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:05

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat

De 24 de ani la conducerea Organizației Județene a Femeilor Social Democrate din Constanța, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju a fost,...

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:40

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului

O nouă acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al Municipiului Constanța va avea loc sâmbătă, 19 septembrie. Acesta...

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:37

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a anunțat joi că acceptă desemnarea sa de către președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru...

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:20

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan

  Nicușor Dan a avut, joi, la Palatul Cotroceni, consultări cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din...

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:52

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal

Bulevardul Tomis redevine pietonal, sâmbătă, 19 septembrie, pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian. Pentru desfășurarea...

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal