Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANŢA: Arhiepiscopul Teodosie – achitat în dosarul privind obţinerea ilegală de fonduri europene. Decizia nu este definitivă

CONSTANŢA: Arhiepiscopul Teodosie – achitat în dosarul privind obţinerea ilegală de fonduri europene. Decizia nu este definitivă

Publicat de Doina Sirbu, 6 iunie 2019, 11:26 / actualizat: 6 iunie 2019, 13:00

Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, a fost achitat de Curtea de Apel Constanţa, joi, în dosarul în care a fost judecat pentru că ar fi obţinut ilegal fonduri europene. Instanţa a dispus şi achitarea celorlalţi inculpaţi din dosar.

Decizia nu este definitivă, putând fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Curtea de Apel Constanţa a amânat încă o dată, miercuri, pentru data de 6 iunie, pronunţarea în dosar.

Pe 22 iunie, judecătorii amânaseră pronunţarea în acest dosar pentru 29 iunie, iar apoi pentru 5 iunie, zi în care judecătorii au stabilit o nouă amânare, pentru joi.

DNA a cerut instanţei condamnarea lui Teodosie la perioada maximă prevăzută de lege şi achitarea prejudiciului creat, de aproape 1,4 milioane de lei, în timp ce avocatul acestuia a solicitat achitarea clientului.

Avocatul lui Teodosie, Maria Vasii, a precizat că Arhiepiscopia Tomisului nu a fost notificată de Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) privind nereguli cu suprafeţele de teren pentru care au fost cerute fonduri europene.

Arhiepiscopul Tomisului a spus, în faţa instanţei de judecată, că faptele din rechizitoriul întocmit de anchetatori în acest dosar nu există, precizând că nu se simte incriminat de nicio acuzaţie care i se aduce.

DNA a solicitat pedeapsa cu închisoarea şi pentru alţi patru inculpaţi în dosar, iar pentru un altul, condamnarea cu suspendare.

Arhiepiscopul Tomisului este judecat pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

Potrivit DNA, în perioada 2010 – 2016, Teodosie Petrescu, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, şi alţi cinci inculpaţi au folosit şi prezentat declaraţii false în relaţia cu APIA, pentru a primi fonduri europene.

În documentele prezentate la APIA, inculpaţii au declarat, în mod nereal, că folosesc anumite suprafeţe agricole (peste 300 de hectare), situate în zona denumită „Ferma 3” – Nazarcea (localitatea Lumina, judeţul Constanţa), având categoriile de folosinţă „vii pe rod cu struguri pentru vin”/”vii pe rod cu struguri nobili pentru vin”, în condiţiile în care, începând cu anul 2010, pe respectivele suprafeţe agricole nu mai existau astfel de culturi.

În declaraţiile depuse apare şi un alt aspect fals, şi anume că s-au respectat normele privind bunele condiţii agricole şi de mediu, printre care şi evitarea instalării vegetaţiei nedorite, în condiţiile în care parcelele erau abandonate şi invadate cu astfel de vegetaţie, conform DNA.

Ancheta procurorilor a mai arătat că au fost obţinute, pe nedrept, fonduri europene în cadrul schemelor de plată pe suprafaţă unică, în sumă totală de 1.392.964 de lei.

redactor online – Doina Sîrbu / sursă – AGERPRES / foto – arhivă

TULCEA: Dublă alertă aeriană cu drone în apropiere de Insula Șerpilor. Mesaj RO-Alert pentru estul județului și mai multe aeronave ridicate de la sol
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 15:19

TULCEA: Dublă alertă aeriană cu drone în apropiere de Insula Șerpilor. Mesaj RO-Alert pentru estul județului și mai multe aeronave ridicate de la sol

Duminică, 8 noiembrie, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat o țintă aeriană la aproximativ 30 de...

TULCEA: Dublă alertă aeriană cu drone în apropiere de Insula Șerpilor. Mesaj RO-Alert pentru estul județului și mai multe aeronave ridicate de la sol
Viteză excesivă, alcool la volan, conducere fără permis sau a unui autoturism neînmatriculat – infracțiuni constatate de polițiștii constănțeni
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 15:02

Viteză excesivă, alcool la volan, conducere fără permis sau a unui autoturism neînmatriculat – infracțiuni constatate de polițiștii constănțeni

Polițiștii constănțeni s-au aflat la datorie pe șoselele din județ și în acest weekend. Sâmbătă dimineață, polițiștii din cadrul...

Viteză excesivă, alcool la volan, conducere fără permis sau a unui autoturism neînmatriculat – infracțiuni constatate de polițiștii constănțeni
FOTO | CONSTANȚA: A început montarea decorațiunilor luminoase de sărbători
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 14:04

FOTO | CONSTANȚA: A început montarea decorațiunilor luminoase de sărbători

La Constanța a început montarea luminițelor de sărbători. Până acum au fost montate instalații pe bulevardul Aurel Vlaicu, între cartierele...

FOTO | CONSTANȚA: A început montarea decorațiunilor luminoase de sărbători
CONSTANȚA: Profanare de morminte în cimitirul din Palazu Mare
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 13:28

CONSTANȚA: Profanare de morminte în cimitirul din Palazu Mare

Polițiștii Secției 2 din cadrul Poliției Municipiului Constanța au fost sesizați sâmbătă de trei persoane cu privire la profanarea unor...

CONSTANȚA: Profanare de morminte în cimitirul din Palazu Mare
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 12:58

Minima termică din țară a fost, duminică dimineață, de -10,5 grade. Valori negative s-au înregistrat și în Dobrogea

Cea mai mică temperatură din țară duminică dimineață s-a înregistrat la stația meteorologică Miercurea-Ciuc, de -10,5 grade Celsius, sub...

Minima termică din țară a fost, duminică dimineață, de -10,5 grade. Valori negative s-au înregistrat și în Dobrogea
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 12:21

Unitatea 1 de la CNE Cernavodă a atins puterea nominală. Decizia privind repornirea Unității 2, așteptată luni

SN Nuclearelectrica SA anunță că Unitatea 1 a CNE Cernavodă a atins astăzi, duminică, 8 noiembrie 2026, la ora 10.07, puterea nominală, după...

Unitatea 1 de la CNE Cernavodă a atins puterea nominală. Decizia privind repornirea Unității 2, așteptată luni
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 11:48

Elevii români au obținut 5 medalii la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică pentru Juniori

Elevii români au obţinut două medalii de aur, două de argint şi una de bronz la cea de-a V-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Astronomie...

Elevii români au obținut 5 medalii la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică pentru Juniori
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 11:21

TULCEA: Meciul de handbal România – Polonia, dedicat lui Radu, care luptă cu o boală oncologică

Federația Română de Handbal organizează duminică, 8 noiembrie 2026, de la ora 20.00, la Sala Polivalenta Tulcea „Danubius Arena”, partida...

TULCEA: Meciul de handbal România – Polonia, dedicat lui Radu, care luptă cu o boală oncologică