Ascultă Radio România Constanța Live

Uniunea Democrată Turcă din România încheie luna Ramazan

Uniunea Democrată Turcă din România încheie luna Ramazan

Publicat de Doina Sirbu, 3 iunie 2019, 14:01

Uniunea Democrată Turcă din România încheie luna Ramazan, luna postului diurn și a rugăciunii,  cu trei zile de sărbătoare începând de marţi, 4 iunie 2019.  Sărbătoarea Ramazan este una dintre cele mai importante sărbători religioase ale musulmanilor de pretutindeni care, în aceste zile, îşi îndreaptă rugăciunile în semn de recunoştinţă faţă de Allah, cel care i-a revelat Profetului Muhammed, Cartea Sfântă, Coranul. Etnicii turci din România o mai numesc, „Șeker Bayramı” (Sărbătoarea dulciurilor) deoarece în cele trei zile de sărbătoare de pe mesele credincioșilor musulmani nu vor lipsi baclavalele și sarailiile.

Uniunea Democrată Turcă din România a organizat în perioada lunii Ramazan, care a început în data de 6 mai, acțiuni cu caracter umanitar și cine tradiționale de iftar la filialele din: Constanța, Tulcea, București, Galați, Mangalia, Hârșova, Cobadin, Cumpăna, Tuzla şi Fântâna Mare. În data de 23 mai, UDTR a organizat o cină tradiţională de iftar la Constanța, la care alături de liderii UDTR s-au aflat reprezentanți ai autorităților publice, ai instituțiilor deconcentrate, profesori universitari și diplomați acreditați la Bucureşti şi Constanţa. În acest an, a luat parte la cina de iftar pentru prima dată în calitate de Ambasador al Republicii Turcia în România, E.S. Füsun Aramaz, consul general al Republicii Turcia la Constanţa, între anii 2010-2013. Acţiunile cu caracter socio-umanitar din timpul lunii Ramazan au fost organizate de comisia de religie a UDTR şi au fost coordonate de vicepreşedintele comisiei, prof. Firdes Musledin

Marţi, 4 iunie, liderii UDTR vor participa la slujba religioasă prilejuită de Sărbătoarea Ramazan, după care vor petrece ziua în familie alături de rudele vârstnice. Miercuri, 5 iunie, liderii UDTR vor participa la întâlnirea anuală cu Consulul General al Republicii Turcia la Constanța, Sulhi Turan, organizată de Consulatul General al Republicii Turcia la Constanța, cu prilejul  acestui eveniment important atât pentru etnicii turci cât și pentru cetățenii turci care își desfășoară actvitatea profesională la Constanța.

Președintele UDTR, Fedbi Osman, urează membrilor comunității turce: Ramazan bayramınız kutlu olsun! ( Sărbători fericite!)

Redactor online – Doina Sîrbu / foto – facebook UDTR

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:54

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar

Vaticanul va candida, pentru prima dată în istorie, la Premiile Oscar cu un scurtmetraj documentar realizat de un tânăr italian care suferă de...

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 19:07

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că se bucură că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier. Inițial, în...

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:51

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027

Filmul ‘Fjord’, cu care Cristian Mungiu a câștigat cel de-al doilea Palme d’Or din cariera sa și care este desemnat propunerea...

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:05

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat

De 24 de ani la conducerea Organizației Județene a Femeilor Social Democrate din Constanța, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju a fost,...

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:40

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului

O nouă acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al Municipiului Constanța va avea loc sâmbătă, 19 septembrie. Acesta...

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:37

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a anunțat joi că acceptă desemnarea sa de către președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru...

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:20

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan

  Nicușor Dan a avut, joi, la Palatul Cotroceni, consultări cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din...

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:52

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal

Bulevardul Tomis redevine pietonal, sâmbătă, 19 septembrie, pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian. Pentru desfășurarea...

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal