Ascultă Radio România Constanța Live

Ministrul Justiției poartă negocieri cu sindicatele din penitenciare. Care sunt nemulțumirile angajaților

Ministrul Justiției poartă negocieri cu sindicatele din penitenciare. Care sunt nemulțumirile angajaților

Publicat de , 14 mai 2019, 16:04 / actualizat: 15 mai 2019, 5:56

La începutul acestei săptămâni s-au reluat protestele în penitenciare și, conform calendarului, s-au organizat mitinguri la Aiud și Rahova. Tot de luni, 13 mai 2019, au început și negocierile sindicaliștilor din sistemul penitenciar, la Ministerul Justiției, iar liderul Federației Sindicale din Administrația Națională a Penitenciarelor, Sorin Dumitrașcu, este optimist. 

„Negocierile au început cu identificarea problemelor, am încercat o prioritizare, am discutat despre legislația care ne-ar permite să deblocăm procedurile de resurse umane, pentru că aici este o problemă foarte mare. Știți că avem acel deficit de resurse umane de vreo 8.000 de posturi și ore suplimentare de mai bine de un milion, care trebuie recuperate și plătite, am discutat, de asemenea, despre bugetul instituției, este nevoie de o suplimentare și va trebui făcută la un moment dat pentru că, ne place sau nu, funcționarea instituției depinde și de existența acestor resurse. Continuăm să discutăm probleme, să identificăm soluții, dispoziția ministrului este ca miercuri, la prânz, să aibă un plan de acțiune cu măsurile urgente pentru cele mai importante probleme“, a spus Sorin Dumitrașcu.

El a adăugat că ministrul Justiției a dat dovadă de deschidere în rezolvarea problemelor ridicate de sindicaliști.

„Ministrul, după ce a luat în primire portofoliul, ne-a contactat, din proprie inițiativă chiar, și ne-a invitat la dialog. Am găsit toată deschiderea și a fost o schimbare majoră“, a mai spus liderul Federației Sindicale din Administrația Națională a Penitenciarelor.

Am solicitat un punct de vedere și conducerii Administrației Naționale a Penitenciarelor, care ne-a transmis că „a luat act de intenția organizării, în perioada imediat următoare, a unor mișcări de protest la nivelul unei organizații sindicale reprezentative a lucrătorilor din sistemul penitenciar, sens în care au fost dispuse măsuri în vederea asigurării continuității în activitate, garantării drepturilor persoanelor private de libertate şi siguranţei locurilor de deținere“. 

„Formele de protest exprimate în context legal, fără afectarea siguranței penitenciarelor și cu respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor private de libertate reprezintă drepturi legale ale funcționarilor publici cu statut special, fiind avute în vedere de către conducerile tuturor unităților penitenciare implicate. Menționăm că preocuparea pentru desfăşurarea în condiţii optime a activităţilor specifice sistemului penitenciar  reprezintă un scop comun atât pentru administraţie, cât și pentru liderii sindicali ai funcţionarilor publici cu statut special, mișcările de protest organizate până la data prezentei având un caracter pașnic, fără a fi înregistrate incidente sau perturbări ale activităților specifice. În ceea ce privește preocuparea pentru diminuarea deficitului de personal la nivel de sistem, vă comunicăm faptul că, în prezent, se defășoară campanii de recrutare în vederea participării la concursul de admitere în instituţiile de învăţământ proprii şi cele colaboratoare, din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranță naţională, sesiunea 2019, pentru locurile repartizate sistemului administraţiei penitenciare“, ne-a transmis Compartimentul Comunicare și Mass-Media, din cadrul ANP.

Dacă negocierile eșuează, conform calendarului, la Penitenciarul Poarta Albă se vor organiza proteste în data de 22 mai, iar la Penitenciarul Tulcea – pe 29 mai 2019.

Redactor – Cecilia Pătrăhău / Foto – Ministerul Justiției

 

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:54

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar

Vaticanul va candida, pentru prima dată în istorie, la Premiile Oscar cu un scurtmetraj documentar realizat de un tânăr italian care suferă de...

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 19:07

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că se bucură că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier. Inițial, în...

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:51

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027

Filmul ‘Fjord’, cu care Cristian Mungiu a câștigat cel de-al doilea Palme d’Or din cariera sa și care este desemnat propunerea...

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:05

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat

De 24 de ani la conducerea Organizației Județene a Femeilor Social Democrate din Constanța, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju a fost,...

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:40

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului

O nouă acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al Municipiului Constanța va avea loc sâmbătă, 19 septembrie. Acesta...

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:37

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a anunțat joi că acceptă desemnarea sa de către președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru...

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:20

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan

  Nicușor Dan a avut, joi, la Palatul Cotroceni, consultări cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din...

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:52

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal

Bulevardul Tomis redevine pietonal, sâmbătă, 19 septembrie, pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian. Pentru desfășurarea...

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal