Ascultă Radio România Constanța Live

Ce spune șeful CJPC Constanța, Horia Constantinescu, despre controalele pe litoral

radio constanta stiri online v1

Publicat de Doina Sirbu, 3 mai 2019, 12:55

Comisarii din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța au verificat, la început de mai, un complex hotelier din  stațiunea Mamaia. Deficiențele nu au lipsit, iar o parte din personal a încercat să le ascundă. Mai multe detalii am aflat de la șeful CJPC Constanța, Horia Constantinescu.

Liliana Moldoveanu – Să ne referim la acest control din stațiunea Mamaia, înțelegem că deficiențele nu au lipsit și chiar o parte din personal a încercat să le ascundă. Cum a fost situația?

Horia Constantinescu – Da, este adevărat. Am fost sesizați pe numărul nostru de telefon de permanență, am primit un mesaj care ne informa că mancarea servită în aceste două hoteluri din Mamaia nu este la standardele de patru stele, pe care acest stabiliment le pretinde că le are, motiv pentru care patru dintre colegii noștri s-au deplasat și au descoperit că lucrurile acestea se confirmă. Ne bucurăm că lucrul acesta s-a întâmplat la începutul sezonului, pentru că, luând legătura cu administratorii societății mamă, ai acestui complex am stabilit un calendar de măsuri și sperăm ca aceste două hoteluri să se întoarcă pe piață într-o cu totul altă manieră și cu altă manieră de abordare.

Liliana Moldoveanu – Ați sancționat unitatea hotelieră, ce amenzi ați aplicat?

Horia Constantinescu – Ambele unități de alimentație publică au fost oprite. Una, temporar, până la remedierea deficiențelor. Pentru cealaltă am făcut o propunere structurii noastre regionale de suspendare a activității pentru cel puțin o lună având în vedere tentativa de obstrucționare a controlului angajaților.

Liliana Moldoveanu – Pe faleza Cazino-ului din Mamaia ați avut controale la unitățile de alimentație publică! Ce-ați găsit?

Horia Constantinescu – Aici tonul este optimist. Patru dintre unități din cinci, patru din cinci restaurante aveau bucătăriile cu dotări peste media litoralului constănțean, ceea ce ne arată că până la urmă au înțeles că turismul are nevoie de investiții și turismul are nevoie de curaj. De asemenea, întorcându-ne la unitățile mici, fast-food-uri, din păcate, aici încă mai avem de înlăturat, dar și parte dintre acestea arată cu totul altfel, au un alt tip de abordare și au început să-și dea seama că și turiștii se orientează către cele care arată bine și ale căror produse sunt bune și îi fac să se întoarcă.

Liliana Moldoveanu – Toată această acțiune întreprinsă de dumneavoastră vă conduce la situația în care să cereți reevaluarea autorizațiilor de funcționare pentru unele unități hoteliere sau unitățile acestea de alimentație publică?

Horia Constantinescu – Aici este o altă discuție. Pe toată faleza litoralului românesc au început să apară din ce în ce mai multe magazine de tip alimentară, băcănie, la care găsești de la colac până la pachețel de unt. Actele normative interzic acest lucru, cel puțin pentru o anumită categorie de produse și mă refer aici la preparate, semipreparate din carne, cele care sunt destinate în general gospodăriilor, dar de ce nu și la salamuri, la toate lucrurile acestea împachetate, care, odată, cărate pe plajă sau păstrate la alte temperaturi decât trebuie, pot reprezenta un real pericol pentru cel care le-a achiziționat. Mai mult decât atât, există o hotărâre de protejare a activității în zona stațiunilor tursitice care interzice comerțul cu astfel de produse, acestea fiind destinate exclusiv zonelor de alimentație publică, motiv pentru care noi o să cerem, la începutul săptămânii viitoare, după ce o să avem un tablou cât mai complex, o să cerem primăriilor, retragerea autorizațiilor de funcționare pentru acest tip de activitate pentru că el contravine actelor normative în vigoare.

Liliana Moldoveanu – Suntem la început de sezon estival. A fost ca un exercițiu vacanța aceasta. Vor urma alte controale? Suntem turiști, la ce număr să apelăm? Aveți nevoie de mai mulți comisari? Ce măsuri veți întreprinde pentru vara 2019?

Horia Constantinescu – Fără discuție! O să fie, din nou, operațional Comandamentul Litoral, așa cum a fost în fiecare an. Cred că anul acesta o să reușim să aducem mai mulți comisari din țară. Încercăm, exact, ca anul trecut să facem o pieptănare cât mai amănunțită a litoralului. În această perioadă, din păcate, prevenția despre care  se spune că noi nu facem vorbire în acțiunile noastre, este greu de pus în practică, având în vedere că o altă încălcare a legii turismului este flagrantă, și anume, cea mai mare parte a comercianților țin obloanele trase. Cred că și aici ar trebui o acțiune mai în forță și cumva treziți la realitate! Plătim toți și e un turism în derivă prin faptul că unii dintre comercianți aleg să aplice legea după ureche, iar pentru aceștia cu siguranță, măsurile de clemență nu vor fi aplicate, pentru că aș fi preferat să stăm de vorbă cu aceștia în perioada 15 aprilie – 15 mai, când am fi putut construi împreună o relație corectă și nu să se ascundă după obloane și să deschidă direct în plin sezon și să țipe că nu au fost consiliați. Numărul de telefon este 0241.550.550. Și în perioadele de weekend și în perioadele de sărbători, acesta este deviat pe un telefon mobil, în așa fel încât prezența noastră acolo unde urgența o impune este mai mult decât rapidă. Cu suportul colegilor mei am reușit să acoperim de fiecare dată orice apel și orice sesizare. Chiar și la nivel de informare.

realizator interviu – Liliana Moldoveanu / redactor online – Liviu Predescu

Sistemul informatic al ANCPI rămâne indisponibil. Cota redusă de TVA a fost prelungită până la 30 septembrie
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 17:46

Sistemul informatic al ANCPI rămâne indisponibil. Cota redusă de TVA a fost prelungită până la 30 septembrie

Sistemul informatic e-Terra este încă indisponibil, dar baza de date centrală a sistemului cadastral, care conţine evidenţa proprietăţilor şi...

Sistemul informatic al ANCPI rămâne indisponibil. Cota redusă de TVA a fost prelungită până la 30 septembrie
Situație de criză pe piața produselor petroliere și un nou mecanism de reducere a accizei la carburanți
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 17:01

Situație de criză pe piața produselor petroliere și un nou mecanism de reducere a accizei la carburanți

Comisia pentru buget din Senat a adoptat în unamitate propunerea legislativă prin care se instituie situaţie de criză pe piaţa ţiţeiului sau a...

Situație de criză pe piața produselor petroliere și un nou mecanism de reducere a accizei la carburanți
Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 16:49

Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil

România a declarat indezirabil un membru al Ambasadei Federației Ruse la București, acordându-i 5 zile pentru a părăsi țara. Din dispoziţia...

Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil
TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 16:17

TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor

În contextul atacurilor rusești în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, locuitorii din zona de Nord-Est a județului Tulcea au...

TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 15:24

HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre

UPDATE: Două persoane au fost salvate de cetățeni, cu atac de panică. Acestea au fost aduse la mal cu o ambarcațiune și preluate de ambulanța...

HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:36

AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare

Marile confederații sindicale au anunțat că nu mai participă la discuțiile privind legea salarizării unitare și cer autorităților să...

AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:30

ANPC: Amenzi de peste 1 milion de lei aplicate operatorilor de pe litoral

În perioada 20–26 iulie 2026, comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), implicați în programul temporar...

ANPC: Amenzi de peste 1 milion de lei aplicate operatorilor de pe litoral
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:04

NIBIRU: Peste 500.000 de oameni în primele 10 zile de la deschidere

Primele 10 zile de NIBIRU au adus la un loc 547.000 oameni care s-au bucurat de noua stațiune de entertainment de la Costinești. Vara continuă la...

NIBIRU: Peste 500.000 de oameni în primele 10 zile de la deschidere