Ascultă Radio România Constanța Live

Ministrul Sorina Pintea: „Biocidele neconforme au fost utilizate în peste 30 de spitale“

Publicat de , 19 martie 2019, 14:04

Dezinfectanţii pentru spitale care nu îndeplineau standardele corespunzătoare şi cu privire la care a fost deschis un dosar penal au fost utilizaţi în peste 30 de spitale din ţară, a declarat, marţi, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

Ea a explicat că, după ce s-au constatat nereguli la anumite biocide, „cu acţiune fungică, nu pentru bacterii“, s-a dispus retragerea acestora şi Ministerul Sănătăţii a depus o plângere.

„În cursul anului 2018, inspectorii Direcţiilor de Sănătate Publică şi inspectorii Inspecţiei Sanitare din cadrul Ministerului Sănătăţii au efectuat verificări cu privire la eficacitatea produselor biocide folosite nu doar în sistemul sanitar, ci şi în saloanele de înfrumuseţare. Au fost verificate 15 produse biocide – trei dintre acestea prezentând neconformităţi cu privire la eficacitatea fungicidă. Au fost reverificate în laboratoare acreditate RENAR aceste produse. Neconformităţile s-au confirmat. Prin urmare, ministerul a dispus efectuarea unei plângeri penale vizavi de două societăţi – una din Bucureşti şi una din judeţul Prahova, care comercializau aceste biocide“, a arătat Sorina Pintea.

În paralel, Direcţiile de Sănătate Publică au dispus retragerea produselor rămase neutilizate, în Bucureşti – 108 litri, în Prahova – 5.000 de litri.

„Distribuitorul din Prahova a comandat propriile analize, cu care Inspecţia Sanitară nu este de acord pentru că nu sunt acreditate în laboratoare. Prin urmare, ne menţinem afirmaţia cu privire la ineficacitatea acestor biocide. Menţionez că aceste biocide se folosesc pentru dezinfecţia suprafeţelor şi a instrumentarului. Instrumentarul merge ulterior la sterilizare. Pot să vă spun că sunt în peste 30 de spitale din toată ţara, dar în momentul în care s-a constatat această neconformitate, s-a reverificat şi apoi s-a dispus retragerea lor“, a adăugat ea.

Potrivit ministrului, pacienţii din acele spitale nu au fost în pericol.

„În momentul în care am făcut aceste verificări, aceste biocide erau în spitale. Dacă se aplică protocoalele aşa cum le avem, nu există un pericol pentru sănătatea pacientului“, a susţinut Pintea.

Firmele respective au primit şi amenzi în valoare de 35.000 de lei, iar când reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au încercat să-i contacteze pe administratori, aceştia nu au putut fi găsiţi, a adăugat Pintea.

Marţi, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat cinci percheziţii în Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Prahova la domiciliile unor persoane fizice şi la sediile sociale şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale ce produc, importă şi comercializează produse biocide.

„Acţiunea se desfăşoară într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, zădărnicirea combaterii bolilor şi comercializarea de produse alterate“, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis AGERPRES.

Din cercetări a reieşit că, în cursul anului 2018, ar fi fost fabricate şi comercializate către diverse unităţi spitaliceşti de pe teritoriul naţional produse biocide utilizate la dezinfecţia suprafeţelor care nu îndeplineau standardele de performanţă în distrugerea bacteriilor.

Sursa – Agerpres

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:54

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar

Vaticanul va candida, pentru prima dată în istorie, la Premiile Oscar cu un scurtmetraj documentar realizat de un tânăr italian care suferă de...

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 19:07

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că se bucură că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier. Inițial, în...

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:51

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027

Filmul ‘Fjord’, cu care Cristian Mungiu a câștigat cel de-al doilea Palme d’Or din cariera sa și care este desemnat propunerea...

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:05

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat

De 24 de ani la conducerea Organizației Județene a Femeilor Social Democrate din Constanța, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju a fost,...

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:40

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului

O nouă acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al Municipiului Constanța va avea loc sâmbătă, 19 septembrie. Acesta...

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:37

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a anunțat joi că acceptă desemnarea sa de către președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru...

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:20

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan

  Nicușor Dan a avut, joi, la Palatul Cotroceni, consultări cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din...

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:52

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal

Bulevardul Tomis redevine pietonal, sâmbătă, 19 septembrie, pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian. Pentru desfășurarea...

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal