Ascultă Radio România Constanța Live

Tragerea la sorţi a grupelor EURO 2020 va avea loc la Bucureşti

Tragerea la sorţi a grupelor EURO 2020 va avea loc la Bucureşti

Publicat de Catalin Donose, 15 martie 2019, 11:36

Fostul mare fotbalist francez Christian Karembeu a anunţat, vineri, la prezentarea trofeului EURO 2020 pe Arena Naţională, că tragerea la sorţi a grupelor turneului final va avea loc la Bucureşti, în data de 30 noiembrie 2019.

Evenimentul va fi găzduit de pavilionul central al Complexului Expoziţional Romexpo.

”Este un mare privilegiu pentru mine să revin la Bucureşti şi să întâlnesc chipuri pe care deja le-am văzut pe terenul de fotbal şi la Jocurile Olimpice, şi mă refer aici la doamna Gabriela Szabo. Şi mă bucur să am în spatele meu un stadion atât de frumos. România merită să facă parte din echipa care organizează EURO 2020. Sunt aici în calitatea mea de prezentator al trofeului EURO 2020 şi să anunţ că pe acest stadion vor avea loc patru meciuri ale turneului final. Dar mă aflu aici şi pentru a vă aduce o veste foarte bună şi anume faptul că pe 30 noiembrie 2019 Bucureştiul va organiza evenimentul de tragere la sorţi a meciurilor de la UEFA EURO 2020. Vă felicit încă de pe acum pentru organizarea acestui eveniment de tragere la sorţi şi doresc mult succes echipei pe teren, dar şi în întreaga activitate de organizare a acestui turneu”, a declarat Karembeu.

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a precizat că ştia încă de joi că tragerea la sorţi a grupelor EURO 2020 va avea loc la Bucureşti: ”Cunoşteam această informaţie chiar de ieri. Este cel mai important eveniment sportiv care se întâmplă la Bucureşti şi este o bucurie în plus că România va găzdui acest eveniment. Asta vine ca o recunoaştere a fotbalului românesc şi a ţării noastre şi ţin să mulţumesc pe această cale preşedintelui UEFA, Aleksander Ceferin, pentru suportul pe care ni l-a arătat în această situaţie”.

”Cu siguranţă trebuie să arătăm inteligenţa şi capacitatea de a utiliza acest eveniment care este unul colosal astfel încât să promovăm România şi să putem să ne poziţionăm ca un actor în zona de diplomaţie sportivă. Îi mulţumim lui Christian Karembeu pentru faptul că este la Bucureşti încă o dată”, a mai spus Burleanu.

Trofeul Henri Delaunay, care va fi decernat câştigătoarei Campionatului European de fotbal din 2020, a fost expus, vineri, la Arena Naţională din Bucureşti.

Trofeul acordat câştigătoarei Campionatului European de fotbal poartă numele primului secretar general al UEFA, Henri Delaunay, care a avut ideea organizării unei astfel de competiţii continentale. Henri Delaunay a murit în 1955, cu 5 ani înainte să-şi vadă proiectul pus în practică. Fiul său Pierre a fost desemnat să creeze trofeul care să fie oferit învingătorilor, cu dreptul de a-l păstra timp de 4 ani, până la următoarea ediţie a Campionatului European.

Pentru turneul din 2008 a fost realizată o nouă versiune a cupei, mai impozantă, întrucât vechiul trofeu intrase deja în umbra altor trofee ale UEFA din zona competiţiilor de club continentale. Noua cupă Delaunay este din argint masiv, în greutate de 8 kilograme şi cu o înălţime de 60 centimetri, cu 2 kilograme mai mult decât vechiul trofeu şi cu 18 centimetri mai înaltă. Soclul de marmură a fost înlocuit cu unul mai mare de argint, iar numele câştigătoarelor sunt acum gravate pe spatele trofeului.

Trofeul Delaunay va fi înmânat câştigătoarei EURO 2020 la Londra, după finala de pe stadionul Wembley din 12 iulie 2020.

Bucureştiul este unul dintre cele 12 oraşe care vor găzdui EURO 2020. Este o ediţie aniversară, care celebrează 60 de ani de la primul Campionat European. România este una dintre cele 17 naţiuni care au participat la toate preliminariile Campionatului European. Astăzi se luptă în calificări 55 de naţiuni. Bucureştiul va găzdui trei meciuri ale grupei C, pe 14, 18 şi 22 iunie 2020, şi o optime de finală pe 29 iunie 2020. Dacă se va califica, prima reprezentativă a României va fi repartizată în grupa C şi va juca cel puţin două meciuri la Bucureşti.

Tenis de masă: Prima medalie tricoloră la WTT Youth Star Contender Tunis 2026
Sport sâmbătă, 7 februarie 2026, 13:23

Tenis de masă: Prima medalie tricoloră la WTT Youth Star Contender Tunis 2026

Îndrumați de antrenoarea Anamaria Sebe, Bianca Mei-Roșu și Robert Istrate au reușit să ajungă pe podiumul competiției din Tunisia încă din...

Tenis de masă: Prima medalie tricoloră la WTT Youth Star Contender Tunis 2026
Tenis: Radu Ţurcanu a adus României primul punct în întâlnirea cu Paraguayul, din Cupa Davis
Sport sâmbătă, 7 februarie 2026, 08:29

Tenis: Radu Ţurcanu a adus României primul punct în întâlnirea cu Paraguayul, din Cupa Davis

Tenismanul Radu David Ţurcanu l-a învins greu pe Alex Santino Nunez Vera, cu 6-1, 3-6, 7-6 (7/2), vineri, în prima partidă de simplu a...

Tenis: Radu Ţurcanu a adus României primul punct în întâlnirea cu Paraguayul, din Cupa Davis
Meciuri interesante de volei și handbal în Sala Sporturilor “Simona Amânar”
Sport vineri, 6 februarie 2026, 16:47

Meciuri interesante de volei și handbal în Sala Sporturilor “Simona Amânar”

Sala Sporturilor “Simona Amânar” va găzdui în weekend, două interesante meciuri de volei și handbal, iar intrarea spectatorilor va fi...

Meciuri interesante de volei și handbal în Sala Sporturilor “Simona Amânar”
Radio România este vocea tricolorilor la Jocurile Olimpice Milano-Cortina 2026
Sport vineri, 6 februarie 2026, 15:28

Radio România este vocea tricolorilor la Jocurile Olimpice Milano-Cortina 2026

Cel mai așteptat eveniment sportiv al iernii începe oficial azi. Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă este programată începând...

Radio România este vocea tricolorilor la Jocurile Olimpice Milano-Cortina 2026
Sport vineri, 6 februarie 2026, 13:14

Vineri seară este programată festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă

Începând de vineri până pe 22 februarie, pasionaţii sporturilor de iarnă pot urmări cele mai importante momente ale Jocurilor Olimpice de...

Vineri seară este programată festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă
Sport vineri, 6 februarie 2026, 07:38

Sportivii români au cucerit alte 4 medalii la Europenele de înot în ape înghețate din Italia

Sportivii români au cucerit, vineri, 2 medalii de aur şi 2 de argint la Campionatele Europene de înot în ape îngheţate de la Molveno (Italia)....

Sportivii români au cucerit alte 4 medalii la Europenele de înot în ape înghețate din Italia
Sport joi, 5 februarie 2026, 16:35

Secția de lupte CSM Constanța devine tot mai puternică

CSM Constanța a anunțat joi două transferuri, cele ale luptătoarelor Nicoleta-Gabriela Pahoni și Mihaela-Liliana Carp, medaliate la competiții...

Secția de lupte CSM Constanța devine tot mai puternică
Sport joi, 5 februarie 2026, 15:51

Etapa a 25-a din Superligă se încheie joi

Meciurile din etapa a 25-a a Superligii de fotbal au loc de marţi până joi. Rezultate: Marţi 3 februarie Petrolul Ploieşti – Unirea 04...

Etapa a 25-a din Superligă se încheie joi