Ascultă Radio România Constanța Live

Regionalele ANAF urmează să fie desființate. Reapar direcțiile județene

Publicat de , 28 februarie 2019, 09:46

Direcțiile Regionale de Finanțe vor fi desființate și vor reapărea cele județene – a decis, ieri, Parlamentul. Pentru constănțeni și tulceni, acest lucru înseamnă că nu vor fi nevoiți să mai bată drumul până la Galați, ca până acum, pentru treburi importante cu Fiscul.

Pe de altă parte, angajații din sistem se tem că vor fi trimiși să lucreze în alte județe sau chiar că își vor pierde serviciul. Inițiatorul acestei modificări, senatorul constănțean Ștefan Mihu, ne-a spus ce se va întâmpla în continuare:

„Are ca obiect de reglementare reorganizarea ANAF, în sensul revenirii la modul de organizare la nivel județean, în vederea îmbunătățirii atât a ratei de colectare, cât și a relației cu plătitorii de impozite și taxe. Din punct de vedere al personalului, s-au făcut niște detașări. Atunci, prin 2013, de exemplu, la nivelul Constanței au venit salariați de pe la Tulcea, din Brăila. Acum se întorc frumos, la loc, de unde sunt fiecare, în județul lui. Nu au de ce să piardă serviciul. Doar dacă erau încărcate schemele la nivel de regiuni. Oricum trebuie refăcute organigramele la nivel de județe“, a declarat Ștefan Mihu.

Acum legea merge la promulgare, la preşedintele Klaus Iohanis. Dacă va fi promulgată de şeful statului, legea se va aplica în cel mult o lună – mai spune senatorul Ştefan Mihu.

Redactor – Bogdan Comșa

Sistemul informatic al ANCPI rămâne indisponibil. Cota redusă de TVA a fost prelungită până la 30 septembrie
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 17:46

Sistemul informatic al ANCPI rămâne indisponibil. Cota redusă de TVA a fost prelungită până la 30 septembrie

Sistemul informatic e-Terra este încă indisponibil, dar baza de date centrală a sistemului cadastral, care conţine evidenţa proprietăţilor şi...

Sistemul informatic al ANCPI rămâne indisponibil. Cota redusă de TVA a fost prelungită până la 30 septembrie
Situație de criză pe piața produselor petroliere și un nou mecanism de reducere a accizei la carburanți
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 17:01

Situație de criză pe piața produselor petroliere și un nou mecanism de reducere a accizei la carburanți

Comisia pentru buget din Senat a adoptat în unamitate propunerea legislativă prin care se instituie situaţie de criză pe piaţa ţiţeiului sau a...

Situație de criză pe piața produselor petroliere și un nou mecanism de reducere a accizei la carburanți
Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 16:49

Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil

România a declarat indezirabil un membru al Ambasadei Federației Ruse la București, acordându-i 5 zile pentru a părăsi țara. Din dispoziţia...

Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil
TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 16:17

TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor

În contextul atacurilor rusești în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, locuitorii din zona de Nord-Est a județului Tulcea au...

TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 15:24

HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre

UPDATE: Două persoane au fost salvate de cetățeni, cu atac de panică. Acestea au fost aduse la mal cu o ambarcațiune și preluate de ambulanța...

HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:36

AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare

Marile confederații sindicale au anunțat că nu mai participă la discuțiile privind legea salarizării unitare și cer autorităților să...

AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:30

ANPC: Amenzi de peste 1 milion de lei aplicate operatorilor de pe litoral

În perioada 20–26 iulie 2026, comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), implicați în programul temporar...

ANPC: Amenzi de peste 1 milion de lei aplicate operatorilor de pe litoral
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:04

NIBIRU: Peste 500.000 de oameni în primele 10 zile de la deschidere

Primele 10 zile de NIBIRU au adus la un loc 547.000 oameni care s-au bucurat de noua stațiune de entertainment de la Costinești. Vara continuă la...

NIBIRU: Peste 500.000 de oameni în primele 10 zile de la deschidere