Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Administraţia Munţilor Măcinului face apel la localnici să protejeze ghioceii din zonă

TULCEA: Administraţia Munţilor Măcinului face apel la localnici să protejeze ghioceii din zonă

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 7 martie 2019, 14:57

Administraţia Parcului Naţional Munţii Măcinului (APNMM) face apel la comunităţile locale să nu se mai întreacă în ruperea ghioceilor şi îi felicită pe turiştii care refuză să cumpere de la localnici flori protejate de lege.

‘Am avut surpriza neplăcută să întâlnesc grupuri mari de localnici ieşiţi la iarbă verde care se întreceau să culeagă ghiocei. Suntem o zonă cu o populaţie cu venituri sub media pe ţară, iar unii localnici încearcă să vândă ghiocei, în loc să-i lase şi pentru cei care vin a doua zi sau în următoarea lună să se bucure de priveliştea covoarelor din cele două specii rare de ghiocei care se găsesc la noi, ghiocelul dobrogean şi ghiocelul cu frunzele îndoite’, a declarat directorul APNMM, Viorel Roşca.

Ghiocelul cu frunzele îndoite este o specie care se găseşte doar în judeţul Tulcea şi într-o zonă limitată din judeţul Constanţa. Roşca a menţionat că scoaterea ghioceilor din pământ cu tot cu bulb nu este o soluţie pentru a prelungi viaţa plantelor.

‘Nu putem suplini multitudinea de corelaţii fiziologice dintr-un mediu natural mai ales în ceea ce priveşte plantele care au nevoie de o anumită cantitate de lumină sau de umbră, de o varietate climatică şi nu mai vorbesc de tipul de litieră şi humus care ia naştere în mod natural. Scoaterea cu bulbi a plantelor este doar o amânare a pierderii acestor exemplare. Cele două specii s-au dezvoltat într-un mediu caracteristic Dobrogei, care nu poate fi imitat într-o grădină şi cu atât mai puţin într-un ghiveci’, a mai spus directorul APNMM.

El i-a felicitat pe turiştii care refuză să cumpere flori de la localnici şi i-a îndemnat pe vizitatorii judeţului să fotografieze florile.

‘Ar trebui să învăţăm din experienţa altor state care nu au reuşit să păstreze ceea ce noi mai avem încă şi care vin la noi şi împuşcă florile cu un aparat de fotografiat. Avem turişti care fac acelaşi lucru şi care refuză să cumpere flori de la localnici, iar din acest motiv îi felicit’, a menţionat directorul APNMM.

Aşa cum sugerează şi numele speciei, ghiocelul cu frunze îndoite se deosebeşte de celelalte specii din aceeaşi familie prin faptul că frunzele sunt uşor răsucite, ca un uluc, tocmai pentru ca planta să reziste aridităţii şi să aibă un schimb cât mai mic de apă cu mediul exterior, potrivit sursei.

Legislaţia în vigoare prevede amenzi de până la 7.500 de lei pentru ruperea plantelor din specii protejate.

Sursa – Agerpres

judecator instanta, judecatorie - foto - unsplash
Ştiri vineri, 12 iunie 2026, 19:03

La Tribunalul Constanța a avut loc un nou termen în dosarul civil deschis de conducerea CT BUS împotriva mai multor angajați

La Tribunalul Constanța, a avut loc astăzi, un nou termen în dosarul civil deschis de conducerea CT BUS împotriva angajaților care au participat...

La Tribunalul Constanța a avut loc un nou termen în dosarul civil deschis de conducerea CT BUS împotriva mai multor angajați
Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Ştiri vineri, 12 iunie 2026, 18:54

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac

Comitetul Politic al USR a decis să nu susțină guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac, a anunțat vineri seara președintele Uniunii...

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
Ştiri vineri, 12 iunie 2026, 18:14

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța

Zilele Europene ale Arheologiei sunt marcate în acest weekend și la Constanța. Evenimente au început astăzi cu ateliere interactive pentru cei...

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Ştiri vineri, 12 iunie 2026, 17:58

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România

A fost lansat programul DARIA – „Depistare Activă, Responsabilitate, Informație și Acces”, unul dintre cele mai ample proiecte de screening...

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Ştiri vineri, 12 iunie 2026, 17:11

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE

Președintele Nicușor Dan a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii privind aprobarea OUG privind instituirea Instrumentului...

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Ştiri vineri, 12 iunie 2026, 16:57

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare

ARAS Salvage, contractorul responsabil de operațiunea de ranfluare, a anunțat amânarea pentru săptămâna viitoare a etapelor finale ale...

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare
Ştiri vineri, 12 iunie 2026, 16:21

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers

Astăzi, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident...

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers
Ştiri vineri, 12 iunie 2026, 15:54

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism

La Constanța s-a finalizat Campionatul Național de Navomodelism, organizat de Federația Română de Modelism și Clubul Sportiv Farul Constanța....

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism