Ascultă Radio România Constanța Live

Aproape un sfert din gospodăriile din România sunt afectate de sărăcia energetică

Aproape un sfert din gospodăriile din România sunt afectate de sărăcia energetică

Publicat de , 23 ianuarie 2019, 07:47

Aproape un sfert din gospodăriile din România sunt afectate de sărăcia energetică, adică nu îşi permit să plătească facturile la energie sau îşi reduc consumul sub pragul nevoilor – arată o cercetare realizată de Centrul pentru Studiul Democraţiei. În cifre absolute, acest lucru înseamnă peste un milion 700 de mii de gospodării.

Autorităţile acordă ajutoare pentru încălzire, însă doar 27 la sută dintre acestea ajung la cele mai sărace gospodării, iar restul la familii care nu au cu adevărat nevoie de ele. Este una dintre concluziile studiului, confirmată de vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie, Zoltan Nagy Beghe.

„Reglementările europene impun să acordăm ajutoare pe niște criterii care nu sunt uniforme pentru toată lumea. Ajutoarele care sunt date, momentan, pentru energia termică, sunt uniforme pentru toată lumea. Sunt foarte multe persoane care au nevoie și nu beneficiază și, așa cum sunt și eu, sunt foarte multe persoane care nu au nevoie și nu beneficiază de ajutor“, a declarat Zoltan Nagy Beghe.

Deşi legislaţia defineşte „consumatorul vulnerabil”, autorităţile au probleme în acest moment în identificarea persoanelor care au nevoie de ajutor pentru încălzire – a mai spus reprezentantul ANRE. El a estimat că cel mai curând anul viitor criteriile specifice pentru identificarea consumatorilor vulnerabili ar putea fi puse în practică.

Sursa: Radio România Actualități

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:54

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar

Vaticanul va candida, pentru prima dată în istorie, la Premiile Oscar cu un scurtmetraj documentar realizat de un tânăr italian care suferă de...

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 19:07

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că se bucură că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier. Inițial, în...

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:51

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027

Filmul ‘Fjord’, cu care Cristian Mungiu a câștigat cel de-al doilea Palme d’Or din cariera sa și care este desemnat propunerea...

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:05

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat

De 24 de ani la conducerea Organizației Județene a Femeilor Social Democrate din Constanța, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju a fost,...

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:40

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului

O nouă acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al Municipiului Constanța va avea loc sâmbătă, 19 septembrie. Acesta...

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:37

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a anunțat joi că acceptă desemnarea sa de către președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru...

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:20

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan

  Nicușor Dan a avut, joi, la Palatul Cotroceni, consultări cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din...

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:52

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal

Bulevardul Tomis redevine pietonal, sâmbătă, 19 septembrie, pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian. Pentru desfășurarea...

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal