Ascultă Radio România Constanța Live

O familie cu şapte copii a ajuns la spital, intoxicată cu monoxid de carbon

O familie cu şapte copii a ajuns la spital, intoxicată cu monoxid de carbon

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 13 ianuarie 2019, 12:08

O familie cu şapte copii din localitatea Tărpiu s-a intoxicat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, cu monoxid de carbon emanat de soba folosită pentru încălzirea locuinţei, mama şi cei mici ajungând la spital, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud.

Spre locuinţa acestei familii, formate din doi adulţi şi şapte copii cu vârste cuprinse între 3 şi 16 ani, au fost trimise două echipaje de prim-ajutor şi echipajul de terapie intensivă mobilă ale SMURD, precum şi trei ambulanţe.

Potrivit ISU, toţi membrii familiei au fost găsiţi conştienţi, cooperanţi, prezentând cefalee, ameţeli şi vărsături.

Tatăl a refuzat ajutorul medical şi transportul la spital, în timp ce mama şi cei şapte minori – şase fete şi un băiat – au primit oxigen şi au fost duşi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Bistriţa.

Purtătorul de cuvânt al spitalului, Camelia Strungari, a precizat pentru AGERPRES că, în urma evaluării medicale, doar trei dintre copii şi mama prezentau cefalee şi ameţeli, însă s-a luat decizia ca toţi cei opt membri ai familiei preluaţi de echipajele de salvare să rămână internaţi pentru 24 de ore, pentru supraveghere.

Pompierii au stabilit că locuinţa familiei era încălzită cu o sobă care se alimenta cu combustibil lichid.

Sursa – Agerpres

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:54

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar

Vaticanul va candida, pentru prima dată în istorie, la Premiile Oscar cu un scurtmetraj documentar realizat de un tânăr italian care suferă de...

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 19:07

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că se bucură că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier. Inițial, în...

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:51

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027

Filmul ‘Fjord’, cu care Cristian Mungiu a câștigat cel de-al doilea Palme d’Or din cariera sa și care este desemnat propunerea...

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:05

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat

De 24 de ani la conducerea Organizației Județene a Femeilor Social Democrate din Constanța, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju a fost,...

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:40

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului

O nouă acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al Municipiului Constanța va avea loc sâmbătă, 19 septembrie. Acesta...

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:37

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a anunțat joi că acceptă desemnarea sa de către președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru...

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:20

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan

  Nicușor Dan a avut, joi, la Palatul Cotroceni, consultări cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din...

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:52

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal

Bulevardul Tomis redevine pietonal, sâmbătă, 19 septembrie, pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian. Pentru desfășurarea...

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal