Ascultă Radio România Constanța Live

Ministrul Muncii: Cu siguranţă vom avea o lege a pensiilor

Ministrul Muncii: Cu siguranţă vom avea o lege a pensiilor

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 6 ianuarie 2019, 15:28

Calendarul privind majorarea punctului de pensie va fi respectat, aceste creşteri fiind incluse şi în Ordonanţa de Urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată la finele anului trecut, a declarat sâmbătă, la România TV, ministrul Muncii, Marius Budăi, care a precizat că ‘vom avea cu siguranţă’ o Lege a pensiilor.

‘Cu siguranţă vom avea o lege a pensiilor. Ea a fost aprobată în Plenul Camerei Deputaţilor, care este for decizional pe această lege. A fost atacată la Curtea Constituţională. Aşteptăm pronunţarea Curţii să vedem dacă avem sau nu de corectat, dar ceea ce pensionarii ar trebui să ştie este că ne vom ţine de cuvânt şi acel calendar al majorării punctului de pensie va fi implementat aşa cum am promis: la 1 septembrie valoarea punctului de pensie va fi de 1.265 lei. Am avut tot timpul discuţii asupra datei de 1 ianuarie. Noi am acordat această majorare în avans, majorarea care ar fi trebuit să fie la 1 ianuarie 2019 a fost acordată de la 1 iulie 2018, cu mult peste rata inflaţie şi 50% din creşterea reală a salariului mediu brut. Noi suntem în avans cu aceste creşteri şi vom continua să procedăm la fel. Creşterea pe care ar fi trebuit să o acordăm la 1 ianuarie 2020 o vom acorda mult peste creşterea inflaţiei la 1 septembrie 2019. La ultima şedinţă de Guvern, din discuţiile cu doamna prim ministru (Viorica Dăncilă n.r) şi ministrul Finanţelor (Eugen Teodorovici n.r) am introdus în acea Ordonanţă şi aceste majorări de valoare de punct de pensie.(…) Am scris şi acolo exact pentru a arăta părinţilor şi bunicilor că ceea ce am promis facem şi să stea liniştiţi că noi vom urma calendarul majorării punctului de pensie aşa cum am promis’, a spus Budăi.

Întrebat despre amendamentele la această lege şi despre posibilitatea ca preşedintele să atace Legea pensiilor, ministrul Muncii a răspuns că ar vedea acest lucru ca pe un gest politicianist.

‘Dacă aş vrea să răspund simplu aş spune că este un gest pur politicianist. Aş fi avut încredere în acest demers dacă nu ar fi fost atacate la Curte în trecut multe alte legi care nu ar fi avut nicio problemă. (…) Am spus foarte, foarte clar: s-a lucrat foarte mult la această lege, a fost în dezbatere publică, s-au făcut amendamente primite de la asociaţiile de profil, şi aici mă refer la Consiliul Naţional al persoanelor vârstnice, care a şi dat avizul pe această lege. Atunci când Curtea se va pronunţa, vom vedea ce va spune. Dacă este ceva de corectat vom corecta, dacă nu, va fi trimisă la promulgare la domnul preşedinte’, a mai afirmat Marius Budăi.

Deputaţii PNL şi USR au înaintat la finele lunii trecute Curţii Constituţionale sesizarea de neconstituţionalitate asupra Legii privind sistemul public de pensii, fiind criticată, printre altele, condiţionarea dreptului la pensie al angajatului şi discriminarea nejustificată între persoanele cu dizabilităţi.

Legea privind sistemul public de pensii a fost adoptată în 20 decembrie de Camera Deputaţilor în calitate de for decizional.

Sursa – Agerpres

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:54

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar

Vaticanul va candida, pentru prima dată în istorie, la Premiile Oscar cu un scurtmetraj documentar realizat de un tânăr italian care suferă de...

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 19:07

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că se bucură că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier. Inițial, în...

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:51

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027

Filmul ‘Fjord’, cu care Cristian Mungiu a câștigat cel de-al doilea Palme d’Or din cariera sa și care este desemnat propunerea...

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:05

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat

De 24 de ani la conducerea Organizației Județene a Femeilor Social Democrate din Constanța, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju a fost,...

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:40

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului

O nouă acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al Municipiului Constanța va avea loc sâmbătă, 19 septembrie. Acesta...

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:37

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a anunțat joi că acceptă desemnarea sa de către președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru...

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:20

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan

  Nicușor Dan a avut, joi, la Palatul Cotroceni, consultări cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din...

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:52

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal

Bulevardul Tomis redevine pietonal, sâmbătă, 19 septembrie, pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian. Pentru desfășurarea...

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal