E Craciun, e vremea poveștilor!

Publicat de , 24 decembrie 2018, 19:33

În seara de Crăciun, colega noastră, Silvia Pascale, a pregătit pentru rubrica de „Povești inedite“ o istorisire de suflet. „Astăzi nu vă voi spune povești scrise, trăite sau citite de alții, ci vreau să vă spun povestea mea de Crăciun. Am scris-o gândindu-ma la toți copiii din lume și la mămicile pline de iubire de pretutindeni.  Personajele sunt fictive, dar dragostea lor – absolut reală“, spune Silvia. 

Redăm, mai jos, povestea integrală:

„A fost odată un pui de rață. Era mic, dar gângurea întruna și era învălătucit într-un puf galben ca de cozonac. Și tot timpul se ținea după mămica lui. O rață serioasă, puțin gușată, cu ochelari răsuciți pe după cap și foarte pedantă. Mămicii îi plăcea ca puiul să stea bine lipit de penele ei, iar puiul de rață adora ca mamă-sa să-i fie în permanență la dispoziție cu răspunsuri pentru zeci și sute de întrebări.

– Mămico, de ce pământul este lung? spuse puiul.

– Ca să te poți juca în voie!

– De ce răsăritul este ca o minge de foc?

– Ca să-ți umpli sufletul de bucurie!

– Mămico, de ce mi se face foame?

– Pentru că altfel nu ai avea cum să ajungi un rățoi adevărat.

Și uite așa, de dimineața și până seara tâziu, cioculețul puiului de rață nu se mai oprea. Vorbea necontenit și spunea lucruri de o minunau și pe simpatica lui mămică. Universul tot era o întrebare, iar în răspunsurile raței- mamă era  însuși Universul.

Și zilele treceau și puiul creștea. Întrebările se răreau, dar dragostea nu contenea, ci prindea un și mai frumos contur.

Dar într-o Sfânta Seară de Crăciun, puiul, de-acum mai mare și semi-filozof, îi spune raței:

– Mămico, știi ce nu mi-ai explicat până  acum? Deși am învățat de la tine câte în lună și în stele?

– Să fi uitat eu oare ceva? Se întreabă rața îngândurată .

– De ce mă protejezi atât de mult, mămico? De ce ești lângă mine clipă de clipă, ceas de ceas, de ce orice respirație de-a ta e tot pentru mine, de ce ți se pare că nu greșesc niciodată? De Ce, mămico? De ce adormi abia când eu visez demult, de ce mănânci abia după ce eu termin tot din farfurie, de ce îți desfaci aripile paravan chiar dacă ți-e frig, de ce mă privești ca pe o perlă? De ce …

Și rața atunci zâmbi și spuse:

– Ei, la astea toate nu am un răspuns. Am doar iubire! Iubire de mamă!“

Să avem Sărbători cu bucurii!