Ascultă Radio România Constanța Live

Theresa May câştigă votul de încredere din partea Partidului Conservator

Theresa May câştigă votul de încredere din partea Partidului Conservator

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 13 decembrie 2018, 10:29

Premierul Theresa May a câştigat miercuri noaptea votul de încredere din partea Partidului său Conservator, dar 117 dintre parlamentarii ei au apreciat că nu mai este liderul potrivit pentru a pune în aplicare ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, relatează Reuters.

Procesul de ieşire a Marii Britanii din UE, prevăzută pentru 29 martie 2019, s-a împotmolit din cauza unei opoziţii parlamentare faţă de acordul convenit luna trecută de premierul britanic, care a deschis unele posibilităţi, inclusiv o întârziere Brexitului sau chiar organizarea unui alt referendum.

Premierul britanic a anulat luni un vot parlamentar privind acordul, menit să menţină relaţii viitoare apropiate cu UE, după ce a devenit clar că nu va fi votat.

Criticii eurosceptici ai acordului din cadrul partidului său au declanşat marţi un vot de neîncredere, la câteva ore după ce Theresa May a revenit de la discuţii cu liderii europeni menite să obţină asigurări suplimentare legate de acord.

După două ore de vot în Camera Comunelor, Graham Brady, preşedintele aşa-numitului ‘Comitet 1922’, a declarat că 200 de parlamentari conservatori au votat în sprijinul premierului May în calitate de lider şi 117 împotrivă.

May, care a votat pentru rămânerea în UE în referendumul din 2016, i-a avertizat pe cei care se opun acordului pentru ieşirea din UE – încheiat după doi ani de negocieri – că în cazul unui vot negativ Brexitul ar fi întârziat sau oprit.

Cu puţin timp înainte de vot, May a încercat să câştige sprijinul parlamentarilor şi a promis să demisioneze înainte de alegerile din 2022.

Brexitul este cea mai importantă decizie politică şi economică a Marii Britanii de la cel De-al Doilea Război Mondial. Pro-europenii se tem că ieşirea Marii Britanii din UE va slăbi Occidentul pe măsură ce se va confrunta cu preşedinţia lui Donald Trump şi asertivitatea în creştere a Rusiei şi Chinei.

Theresa May se confruntă atât cu parlamentarii care consideră că ea a făcut prea multe concesii Uniunii Europene (în special prin acceptarea mecanismului de ”backstop” pentru Irlanda de Nord), cât şi cu cei care se opun ieşirii Regatului Unit din UE.

Sursa – Agerpres

#Colectiv: Președintele Nicușor Dan a depus o coroană în memoria victimelor incendiului
Actualitate vineri, 30 octombrie 2026, 15:23

#Colectiv: Președintele Nicușor Dan a depus o coroană în memoria victimelor incendiului

Președintele Nicușor Dan a depus, vineri, o coroană de flori în fața fostului club Colectiv, în memoria celor care au murit în incendiul din...

#Colectiv: Președintele Nicușor Dan a depus o coroană în memoria victimelor incendiului
Autoritatea Vamală: Petardele și artificiile ascunse printre bagaje sunt un risc major pentru călători
Actualitate vineri, 30 octombrie 2026, 15:02

Autoritatea Vamală: Petardele și artificiile ascunse printre bagaje sunt un risc major pentru călători

Interdicția folosirii petardelor pare noțiune facultativă pentru o parte dintre români. Dovada: inspectorii vamali și polițiștii de frontieră...

Autoritatea Vamală: Petardele și artificiile ascunse printre bagaje sunt un risc major pentru călători
Limitarea majorărilor la prețul motorinei, prelungită cu încă trei luni
Actualitate vineri, 30 octombrie 2026, 14:59

Limitarea majorărilor la prețul motorinei, prelungită cu încă trei luni

Guvernul va prelungi, în reuniunea de vineri, cu încă trei luni, perioada de aplicare a măsurilor pentru limitarea majorărilor la prețul...

Limitarea majorărilor la prețul motorinei, prelungită cu încă trei luni
Calendar istoric MINAC: 30 octombrie. D’ale urbei – Scandalul peștelui stricat, sărbătorirea studenților turci, epidemiile și alte evenimente
Actualitate vineri, 30 octombrie 2026, 14:48

Calendar istoric MINAC: 30 octombrie. D’ale urbei – Scandalul peștelui stricat, sărbătorirea studenților turci, epidemiile și alte evenimente

 „Scăpând de sub supravegherea medicilor comunali a autorităților administrative, câțiva pescari au vândut azi dimineață în hală, o...

Calendar istoric MINAC: 30 octombrie. D’ale urbei – Scandalul peștelui stricat, sărbătorirea studenților turci, epidemiile și alte evenimente
Actualitate vineri, 30 octombrie 2026, 14:31

FOTO | Județul CONSTANȚA: Peste o sută de operatori economici, verificați de comisarii CJPC. Au fost aplicate amenzi de aproape 900 de mii de lei

În perioada 26.10.2026 – 30.10.2026, 11 comisari din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța au desfășurat...

FOTO | Județul CONSTANȚA: Peste o sută de operatori economici, verificați de comisarii CJPC. Au fost aplicate amenzi de aproape 900 de mii de lei
Actualitate vineri, 30 octombrie 2026, 14:18

AUDIO | Profesorul Anghel Bardac: “Confucius spunea că dacă vrei pentru eternitate, educă-ți poporul”

Într-o zi de toamnă foarte insorită, când Dobrogea își dezvăluia frumusețea prin culorile calde ale peisajului, Liliana Moldoveanu a ajuns...

AUDIO | Profesorul Anghel Bardac: “Confucius spunea că dacă vrei pentru eternitate, educă-ți poporul”
Actualitate vineri, 30 octombrie 2026, 13:54

Cazinoul din Constanța găzduiește conferința „România în căutarea viitorului”

Cazinoul din Constanța găzduiește vineri, 6 noiembrie, de la ora 18:00, conferința „România în căutarea viitorului”, o întâlnire...

Cazinoul din Constanța găzduiește conferința „România în căutarea viitorului”
Actualitate vineri, 30 octombrie 2026, 13:47

Un bărbat de 27 de ani, prins în flagrant pe autostrada A2. Avea asupra lui 250 de grame de canabis, destinate comercializării

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

Un bărbat de 27 de ani, prins în flagrant pe autostrada A2. Avea asupra lui 250 de grame de canabis, destinate comercializării