Urmărit internațional, depistat la Constanța
Publicat de Adrian Băncilă, 12 decembrie 2018, 14:23
Un bărbat urmărit internațional, a fost depistat de polițiștii din cadrul Serviciului de Imigrări Constanța. Bărbatul, în vârstă de 34 de ani, cetățean belgian, a fost prezentat astăzi magistraților Curții de Apel Constanța, în baza unui mandat internațional de arestare.
Potrivit oamenilor legii, pe numele acestuia exista un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 15 zile. Bărbatul se află acum în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al IPJ Constanța.
Cetățeanul belgian, căutat pentru săvârșirea mai multor infracțiuni contra persoanei și patrimoniului pe teritoriul Belgiei, a fost inițial reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, după prezentarea în fața Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
Ulterior, acesta va fi extrădat către autoritățile belgiene conform procedurilor legale în ceeea ce privește cooperarea juridică internațională.