Ascultă Radio România Constanța Live

VIDEO: Incident armat între Rusia și Ucraina în Marea Neagră

VIDEO: Incident armat între Rusia și Ucraina în Marea Neagră

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 26 noiembrie 2018, 09:18

Ucraina a făcut un pas important în sensul instituirii legii marţiale după capturarea de către Rusia a trei nave ale Forţelor navale ucrainene în urma unui incident armat soldat cu răniţi în strâmtoarea Kerci, eveniment care a provocat o escaladare fără precedent în această zonă sensibilă, relatează AFP.

Tensiunea e atât de mare că Consiliul de Securitate al ONU va avea luni o reuniune de urgenţă, potrivit unor diplomaţi, care au precizat că aceasta a fost solicitată de ambele ţări. Moscova a cerut ca reuniunea să aibă loc la ora 11.00 (16.00 GMT), au declarat pentru AFP surse diplomatice.

În noaptea de duminică spre luni, Consiliul de securitate şi de apărare ucrainean reunit de urgenţă i-a propus preşedintelui Petro Poroşenko să introducă legea marţială ‘pentru 60 de zile’, a anunţat secretarul acestei structuri.

Decizia trebuie validată de Parlamentul ucrainean, a cărui reunire în sesiune extraordinară este prevăzută în cursul după-amiezii, însă un vot pozitiv este departe de a fi garantat, notează France Presse.

Cu prilejul reuniunii Consiliului de securitate al ţării sale, preşedintele Poroşenko a denunţat ‘un act nebunesc al Rusiei împotriva Ucrainei’, dând asigurări că ‘atacul a fost premeditat’. ‘Legea marţială nu înseamnă o declaraţie de război’ către Rusia, ‘ea va fi introdusă numai pentru apărare’, a dat el asigurări.

Tensiunile dintre Ucraina şi Rusia în jurul Mării Azov au cunoscut o escaladare bruscă duminică, când Kievul a acuzat Rusia că a lovit o navă ucraineană şi a blocat accesul în această mare mică, situată între Crimeea, anexată în 2014 de Moscova, şi estul Ucrainei, teatrul unui război cu separatiştii proruşi.

Situaţia s-a deteriorat rapid, Ucraina acuzând Rusia în cursul serii de duminică că a capturat aceste nave după ce a deschis focul asupra lor în această zonă strategică.

Navele – două vedete blindate, Berdiansk şi Nikopol, şi remorcherul Iani Kapu – încercau să intre din Marea Neagră în strâmtoarea Kerci, care separă Crimeea de Rusia şi prin care se face accesul în Marea Azov.

Dintr-un total de 23 de militari aflaţi la bordul navelor, şase au fost răniţi, dintre care doi grav, potrivit armatei ucrainene.

Rusia a confirmat arestarea navelor şi faptul că a făcut uz de armament, acuzând navele ucrainene că ‘au efectuat acţiuni ilegale în apele teritoriale ruse’, însă a precizat că doar trei marinari ucraineni au fost răniţi în incident.

Purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, a denunţat ‘metodele de bandiţi la drumul mare’ ale Ucrainei, într-o declaraţie transmisă AFP. ‘Mai întâi provocări, apoi presiuni puternice şi apoi acuzaţii de agresiune’, se menţionează în textul citat.

Forţele navale ucrainene dau asigurări totuşi că au anunţat Rusia în avans de itinerariul navelor lor.

Potrivit acestora, navele ucrainene au petrecut mai multe ore în faţa strâmtorii Kerci, după ce un petrolier a fost plasat sub podul Crimeii, care leagă peninsula de Rusia, pentru a bloca accesul în strâmtoare.

Această strâmtoare, singura cale maritimă între Marea Neagră şi Marea Azov, este o axă strategică de primă importanţă, atât pentru Rusia, cât şi pentru Ucraina.

‘Aşteptăm de la Rusia să restaureze libertatea de trecere prin strâmtoarea Kerci şi facem apel la toate părţile să acţioneze cu maximum de reţinere pentru a se ajunge la o detensionare imediată a situaţiei’, a cerut Uniunea Europeană într-un comunicat. La rândul său, NATO a făcut apel ‘la reţinere şi la detensionare’.

Ministrul ucrainean al afacerilor externe Pavlo Klimkin a făcut apel la Occident ‘să formeze o coaliţie clară pentru a rezista actelor de agresiune ale Rusiei’.

‘La instrucţiunile preşedintelui Poroşenko, facem imediat apel la Consiliul de Securitate al ONU’, a spus la rândul său Volodimir Ielcenko, reprezentant permanent al Ucrainei la ONU.

Rusia revendică controlul apelor din largul Crimeii de la anexarea peninsulei. Kievul şi occidentalii acuză Moscova că împiedică deliberat tranzitul navelor comerciale prin strâmtoarea Kerci.

Dificultăţile au apărut odată cu construcţia de către Moscova a unui pod foarte controversat de 19 km lungime în strâmtoarea Kerci. Instalarea sa în 2017 împiedică trecerea unei părţi a navelor. În acest an, Garda de coastă rusă a început să reţină nave, oficial pentru controale.

Kievul estimează că Moscova ar putea merge până la pregătirea unei ofensive împotriva Mariupol, ultimul mare oraş sub controlul Kievului în estul ţării.

Apele puţin adânci ale Mării Azov scaldă sudul Donbass, regiune ucraineană unde conflictul armat cu separatiştii proruşi s-a soldat cu peste 10.000 de morţi în patru ani. Kievul şi Occidentul acuză Rusia că îi susţine militar pe separatişti, ceea ce Moscova dezminte în pofida a numeroase probe.

Sursa – agerpres

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 16:56

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false

Informaţiile care circulă în spaţiul public despre „un număr foarte mare de forţe de la Antitero, de la SRI, de la Jandarmerie care se...

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false
TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:42

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități

Municipiul Tulcea inaugurează miercuri, 16 septembrie, trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități....

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități
Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:13

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris

Protestatarii din Piața Victoriei au forțat cordonul de jandarmi și au reușit să pătrundă pe strada Paris de lângă sediul Guvernului....

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris
DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:00

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi

Sezonul estival din acest an a fost mai slab decât cel de anul trecut, a spus  președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT)...

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:35

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei

Numărul atacurilor hibride ale Rusiei împotriva țărilor NATO a crescut semnificativ, a declarat un important oficial al Alianței Nord-Atlantice,...

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:20

AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”

Noul număr al revistei “Stella Maris”, o publicație de cartofilie și nu numai, așa cum o numesc redactorii săi, își așteaptă cititorii....

AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 13:33

Polițiștii au deschis dosar penal în cazul bărbatului peste care a căzut un stâlp din lemn

Astăzi, în jurul orei 8.00, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe bulevardul...

Polițiștii au deschis dosar penal în cazul bărbatului peste care a căzut un stâlp din lemn
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 13:28

AUDIO | Sezonul turistic în cei mai vechi munți ai României. Interviu cu Viorel Roșca

În nordul Dobrogei, Munții Măcinului păstrează urmele unei istorii geologice de sute de milioane de ani. Sunt formați în timpul orogenezei...

AUDIO | Sezonul turistic în cei mai vechi munți ai României. Interviu cu Viorel Roșca