Ascultă Radio România Constanța Live

Simona Halep a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest Timișoara

Simona Halep a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest Timișoara

Publicat de Catalin Donose, 23 noiembrie 2018, 16:16

Simona Halep s-a aflat, vineri, la Timişoara, unde, la Universitatea de Vest a avut loc o ceremonie în cadrul căreia i-a fost oferit titlul de Doctor Honoris Causa al instituţiei de învăţământ superior.

Simona Halep a susţinut şi un discurs, la finalul ceremoniei, în care a povestit unul dintre cele mai “frumoase momente din cariera mea de până acum, pentru că nu s-a încheiat încă”.

“Acum zece ani am câştigat turneul Roland Garros la juniori. Mi-am dorit cel mai mult să am un trofeu de Grand Slam la juniori şi să termin cariera de juniori numărul unu mondial, aşa că am plecat la Paris, joi dimineaţa, foarte pregătită. Eram cu încrederea foarte sus, chiar le-am spus părinţilor mei că o să fie ultimul turneu pe care-l voi juca la juniori, pentru că oarecum simţeam că o să iau trofeul acasă şi o să fiu şi pe locul unu mondial. Pe parcursul turneului am întâlnit adversare dificile, dar cu o putere interioară am reuşit să ajung în finală. În finală, am început meciul foarte, foarte bine, însă având o teamă probabil de succes, nu am putut să închei setul. Am pierdut la tie-break, m-am aşezat pe bancă şi mi-am spus că îmi îngreunez oarecum meciul din cauza emoţiilor. Mi-am spus că tot ce mi-am dorit până în momentul respectiv este acest titlu, m-am motivat şi am intrat în teren şi am spus că este singurul lucru la care vreau să mă gândesc. Am intrat şi am câştigat. Ce vreau să spun este că atunci când nu renunţi, când îţi împingi limita emoţională mai mult şi mai mult, din moment în moment, reuşeşti să câştigi ceea ce ţi-ai propus, reuşeşti să faci ceea ce ţi-ai propus. Şi aşa am încheiat cariera de juniori”, a spus Simona Halep.

 

Victorie a tricolorilor în fața campioanei olimpice
Sport joi, 17 septembrie 2026, 08:19

Victorie a tricolorilor în fața campioanei olimpice

Reprezentativa României a reuşit o victorie de prestigiu, 3-2  (16-25, 25-27, 25-20, 35-33, 15-12) cu campioana olimpică Franţa, miercuri seara,...

Victorie a tricolorilor în fața campioanei olimpice
Se retrage căpitanul naționalei de volei masculin a României
Sport miercuri, 16 septembrie 2026, 16:27

Se retrage căpitanul naționalei de volei masculin a României

Miercuri seară este programat ultimul meci pentru naționala de volei masculin a României în grupa D a Campionatului European, de la Cluj-Napoca....

Se retrage căpitanul naționalei de volei masculin a României
Gheorghe Hagi crede că tricolorii au potenţial
Sport miercuri, 16 septembrie 2026, 15:49

Gheorghe Hagi crede că tricolorii au potenţial

Selecţionerul Gheorghe Hagi a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, înaintea celor patru meciuri pe care tricolorii le vor disputa...

Gheorghe Hagi crede că tricolorii au potenţial
CS Năvodari este prezent în proiectul european „WAVES 4 ACTIVE EUROPE”
Sport marți, 15 septembrie 2026, 11:07

CS Năvodari este prezent în proiectul european „WAVES 4 ACTIVE EUROPE”

Tinerii sportivi de la Clubul Sportiv Năvodari se află în aceste zile, la un eveniment internațional desfășurat în Varna (Bulgaria), în...

CS Năvodari este prezent în proiectul european „WAVES 4 ACTIVE EUROPE”
Sport marți, 15 septembrie 2026, 08:48

S-a încheiat etapa a noua din Superliga de fotbal

Meciurile din etapa a noua a Superligii de fotbal au avut loc de vineri până luni. Rezultate: Vineri 11 septembrie Farul Constanţa – UTA...

S-a încheiat etapa a noua din Superliga de fotbal
Sport marți, 15 septembrie 2026, 08:35

Victorie și calificare pentru tricolori în optimile Campionatului European de volei masculin

Reprezentativa României s-a calificat în optimile de finală ale Campionatului European de volei masculin – EuroVolley 2026, găzduit de...

Victorie și calificare pentru tricolori în optimile Campionatului European de volei masculin
Sport luni, 14 septembrie 2026, 10:39

Încă o ediție de succes pentru evenimentul „Autism 24h”

Evenimentul „Autism 24h” organizat de Asociatia Centrul de Autism Marea Neagră (președinte Adrian Gemănaru), organizație non profit s-a...

Încă o ediție de succes pentru evenimentul „Autism 24h”
Sport luni, 14 septembrie 2026, 09:43

Încă o victorie la scor pentru fotbalistele de la Farul Constanța

Echipa de fotbal feminin Farul Constanța a obținut a treia victorie din acest sezon, câștigând fără emoții, pe teren propriu, în fața...

Încă o victorie la scor pentru fotbalistele de la Farul Constanța