Ascultă Radio România Constanța Live

Festival de Artă Culinară Turcească, sâmbătă, la Constanța

Festival de Artă Culinară Turcească, sâmbătă, la Constanța

Publicat de , 25 octombrie 2018, 16:13

Uniunea Democrată Turcă din România organizează sâmbătă, 27 octombrie, ora 11.00, cea de a XIII-a ediţie a Festivalului de Artă Culinară Turcească. Evenimentul va fi găzduit de Terasa Colonadelor din Constanţa.

Festivalul este organizat de comisia de femei din cadrul UDTR şi le reuneşte anual, într-un concurs, pe cele mai pricepute doamne în arta culinară turcească, din Dobrogea. Vor intra  în competiţie preparate culinare pregătite la filialele UDTR din: Constanţa, Mangalia, Medgidia,Tulcea, Bucureşti, Brăila,  Galaţi, Cernavoda, Hârşova, Cumpăna, Adamclisi, Cobadin, Techirghiol, Tuzla, Măcin, Babadag şi Fântâna Mare. Concursul va cuprinde trei secţiuni: mâncare tradiţională, patiserie şi dulciuri. În cadrul festivalului va avea loc un spectacol de dansuri tradiţionale turceşti susţinut de ansamblurile folclorice ale UDTR: Şirinler, Fidanlar şi Martılar.

„Este pentru a doua oară când organizăm acest festival la Constanţa unde  trăieşte cea mai mare parte a comunităţii turce şi unde gospodinele păstrează şi transmit din generaţie în generaţie reţete culinare vechi.  Bucătăria turcească este plină de savoare, face parte din valorile noastre identitare şi dă un farmec aparte spaţiului multicultural dobrogean. În premieră în acest an, vor intra în concurs preparate tradiţionale pe care le pregăteau turcii de pe Insula Ada Kaleh, pregătite de doamne care au copilărit pe insulă“, a declarat preşedinta comisiei de femei, Amet Melec.

La eveniment sunt aşteptaţi să participe: preşedintele UDTR, Osman Fedbi, secretarul general, prof. Ervin Ibraim, deputatul Iusein Ibram, reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi centrale, ai Ambasadei Republicii Turcia la Bucureşti, precum şi ai Consulatului General al Republicii Turcia la Constanţa.

NĂVODARI: Cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire și suplimentului de energie pot fi depuse începând de astăzi
Social luni, 2 noiembrie 2026, 14:30

NĂVODARI: Cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire și suplimentului de energie pot fi depuse începând de astăzi

Locuitorii din Năvodari pot depune, de luni, 2 nooiembrie, cereri pentru acordarea ajutorului de încălzire și suplimentului de energie....

NĂVODARI: Cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire și suplimentului de energie pot fi depuse începând de astăzi
TULCEA: Centrul pentru persoanele fără adăpost Phoenix face cu greu față solicitărilor
Social luni, 2 noiembrie 2026, 08:50

TULCEA: Centrul pentru persoanele fără adăpost Phoenix face cu greu față solicitărilor

Centrul pentru persoanele fără adăpost din Tulcea este suprasolicitat, iar reprezentanţii instituţiei avertizează că se confruntă cu o lipsă...

TULCEA: Centrul pentru persoanele fără adăpost Phoenix face cu greu față solicitărilor
Tinerii activi din ITI Delta Dunării – O investiţie de peste 7,6 milioane de lei în viitorul tinerilor din comunităţile izolate
Social sâmbătă, 31 octombrie 2026, 11:21

Tinerii activi din ITI Delta Dunării – O investiţie de peste 7,6 milioane de lei în viitorul tinerilor din comunităţile izolate

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Tulcea, în calitate de Lider, alături de Filiala Tulcea a Crucii Roşii Române...

Tinerii activi din ITI Delta Dunării – O investiţie de peste 7,6 milioane de lei în viitorul tinerilor din comunităţile izolate
Guvernul a aprobat majorarea salariilor angajaților Oil Terminal cu 6,5%
Social vineri, 30 octombrie 2026, 17:19

Guvernul a aprobat majorarea salariilor angajaților Oil Terminal cu 6,5%

Guvernul României a aprobat un memorandum care permite companiei Oil Terminal SA să majoreze salariile angajaților cu 6,5% în perioada...

Guvernul a aprobat majorarea salariilor angajaților Oil Terminal cu 6,5%
Social joi, 22 octombrie 2026, 13:52

AUDIO | Greva sindicaliștilor de la Oil Terminal a fost declarată nelegală, iar procedura pentru declanșarea conflictului de muncă ar putea fi reluată

Greva sindicaliștilor de la Oil Terminal a fost declarată nelegală, iar în aceste condiții procedura pentru declanșarea conflictului de muncă...

AUDIO | Greva sindicaliștilor de la Oil Terminal a fost declarată nelegală, iar procedura pentru declanșarea conflictului de muncă ar putea fi reluată
Social miercuri, 21 octombrie 2026, 19:13

MURFATLAR: Cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire se pot depune începând din 21 octombrie

La Murfatlar, începând de astăzi, 21 octombrie 2026, se pot depune cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței pentru sezonul...

MURFATLAR: Cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire se pot depune începând din 21 octombrie
Social luni, 19 octombrie 2026, 10:44

NĂVODARI: Persoanele defavorizate pot depune, de luni, cererile pentru tichetele sociale de Crăciun

Începând de luni, 19 octombrie, persoanele defavorizate din Năvodari pot depune cererile pentru tichetele sociale de Crăciun.  Primăria...

NĂVODARI: Persoanele defavorizate pot depune, de luni, cererile pentru tichetele sociale de Crăciun
Social joi, 15 octombrie 2026, 17:14

Ziua Bastonului Alb este marcată, astăzi, la Constanța, printr-un eveniment caritabil

Cu ocazia Zilei Bastonului Alb – Ziua Nevăzătorilor – Rotary Club Cetatea Tomis Constanța va organiza, astăzi, de la 18.00, la un...

Ziua Bastonului Alb este marcată, astăzi, la Constanța, printr-un eveniment caritabil