Ascultă Radio România Constanța Live

Preşedintele ales, Klaus Iohannis, depune duminică jurământul de învestitură

Preşedintele ales, Klaus Iohannis, depune duminică jurământul de învestitură

Publicat de Bogdan Comșa, 19 decembrie 2014, 16:36

Preşedintele ales Klaus Iohannis depune duminică la Parlament jurământul de învestitură în funcţie, urmând să preia în aceeaşi zi mandatul de şef al statului în cadrul unei ceremonii de predare-primire care va avea loc la Palatul Cotroceni.

Şedinţa solemnă a Camerei Deputaţilor şi Senatului consacrată ceremonialului depunerii jurământului de către preşedintele ales va începe la ora 12,00.

Deschiderea şedinţei va fi marcată de intonarea Imnului naţional al României, după care preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, va prezenta hotărârea privind validarea alegerii preşedintelui României.

Klaus Iohannis va depune jurământul, conform articolului 82 alineatul 2 din Constituţia României, urmând să semneze textul documentului şi să îl înmâneze preşedintelui de şedinţă.

Declaraţia Parlamentului cu privire la depunerea jurământului de către şeful statului va fi citită de preşedintele de şedinţă, după care Klaus Iohannis va adresa un mesaj Camerelor reunite ale Parlamentului.

Şedinţa Legislativului va fi condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, şi de preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.

După depunerea jurământului de învestitură în funcţia de preşedinte al României, Klaus Iohannis va merge la Palatul Cotroceni, unde va avea loc ceremonia de predare-primire a mandatului.

Klaus Iohannis va prelua mandatul de şef al statului de la Traian Băsescu, care a avut două mandate de preşedinte, începând din 2004.

Fostul preşedinte al PNL a candidat la alegerile prezidenţiale din partea ACL. El a obţinut 54,43% (6.288.769 voturi) în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din 16 noiembrie iar reprezentantul Alianţei PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, 45,56% (5.264.383 voturi).

Pe 21 noiembrie CCR a validat mandatul său de preşedinte.

Klaus Iohannis este cel de-al patrulea preşedinte al României după 1989.

TULCEA: Incendiu de pădure, provocat de explozia unei drone, în apropiere de satul Plauru
Actualitate joi, 27 august 2026, 10:07

TULCEA: Incendiu de pădure, provocat de explozia unei drone, în apropiere de satul Plauru

Ministerul Apărării Naționale a fost informat, în după-amiaza zilei de miercuri, 26 august, despre prezența unui incendiu, pe malul brațului...

TULCEA: Incendiu de pădure, provocat de explozia unei drone, în apropiere de satul Plauru
GDPR: Dreptul de a cere despăgubiri în instanță pentru prejudiciile cauzate prin încălcarea regulilor de protecție a datelor
Actualitate joi, 27 august 2026, 09:11

GDPR: Dreptul de a cere despăgubiri în instanță pentru prejudiciile cauzate prin încălcarea regulilor de protecție a datelor

Daniela Cireașă, Data Protection Officer, clarifică termeni și ne spune cum ne protejăm datele personale, în cadrul rubricii GDPR. Astăzi...

GDPR: Dreptul de a cere despăgubiri în instanță pentru prejudiciile cauzate prin încălcarea regulilor de protecție a datelor
Accident grav la Mircea Vodă: Persoană lovită de un camion
Actualitate joi, 27 august 2026, 08:57

Accident grav la Mircea Vodă: Persoană lovită de un camion

Un accident grav a avut loc joi, în localitatea constănțeană Mircea Vodă, unde o persoană a fost lovită de un camion. Au fost mobilizate...

Accident grav la Mircea Vodă: Persoană lovită de un camion
AUDIO | Sorin Ioniță, Expert Forum: Autoritățile și sindicatele poartă împreună vina pentru blocajul Legii salarizării
Actualitate joi, 27 august 2026, 08:47

AUDIO | Sorin Ioniță, Expert Forum: Autoritățile și sindicatele poartă împreună vina pentru blocajul Legii salarizării

Vina pentru blocajul în care s-a ajuns cu legea salarizării unitare este împărțită între autorități și marile centrale sindicale,...

AUDIO | Sorin Ioniță, Expert Forum: Autoritățile și sindicatele poartă împreună vina pentru blocajul Legii salarizării
Actualitate joi, 27 august 2026, 07:54

Dragoș Pîslaru: Negocierile pentru Legea salarizării au eşuat oficial

România va pierde 770 de milioane de euro din PNRR pentru că nu a reușit să facă reforma salarizării bugetarilor în termenul asumat, iar cele...

Dragoș Pîslaru: Negocierile pentru Legea salarizării au eşuat oficial
Actualitate joi, 27 august 2026, 07:13

TULCEA: Noi mesaje RO-Alert din cauza dronelor în zona de nord-est a județului

Joi dimineață, IGSU a emis un nou mesaj RO-Alert pentru zona de nord-est a județului Tulcea, după ce sistemul de supraveghere radar al...

TULCEA: Noi mesaje RO-Alert din cauza dronelor în zona de nord-est a județului
Actualitate miercuri, 26 august 2026, 19:58

VIDEO-FOTO | Descinderi ale comisarilor CJPC și procurorilor la comercianții ambulanți din Eforie Nord

Comisarii CJPC Constanța au organizat astăzi o amplă acțiune de control la comercianții ambulanți de produse alimentare din Eforie Nord. La...

VIDEO-FOTO | Descinderi ale comisarilor CJPC și procurorilor la comercianții ambulanți din Eforie Nord
Actualitate miercuri, 26 august 2026, 18:39

VAMA VECHE: Bărbat rănit și transportat la spital, după ce a căzut cu parapanta

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, în urma unui accident cu parapanta, produs astăzi în zona Vama...

VAMA VECHE: Bărbat rănit și transportat la spital, după ce a căzut cu parapanta