Există finanţarea necesară pentru lansarea programului Rabla pentru electocasnice
Publicat de Arantxa Catană, 8 august 2018, 19:22
Ministrul Mediului Graţiela Gavrilescu susţine că există finanţarea necesară lansării programului Rabla pentru electocasnice.
Astfel, cei care vor dori să îşi înnoiască aparatura electrocasnică, vor primi o finanţare în acest sens.
Valoarea tichetelor urmează sa fie stabilită şi făcută publică, până la mijlocul acestei luni.
„Pentru că avem foarte mare grijă și trebuie să ne debarasăm de lucrurile care nu mai sunt funcționale în propriile noastre case, care au o vechime foarte mare, care sunt energofage, care poluează – vom lansa până la 1 octombrie ghidul de finanțare Programul Rabla pe electrocasnice. Avem deja 30 de milioane prinși în bugetul AFM-ului pentru lansarea acestui program. Urmează să stabilim exact ecobonusul – valoarea pe care o să o dăm pe fiecare tip de electrocasnice în perioada următoare și lucrul acesta îl vom face împreună cu producătorii”, a precizat ministrul Graţiela Gavrilescu.