Ascultă Radio România Constanța Live

Cireșe de Dobrogea pe piețele locale

Cireșe de Dobrogea pe piețele locale

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 6 iunie 2018, 11:44

România este pe locul cinci la producţia de cireşe în Uniunea Europeană. În Dobrogea, în această perioadă apar pe piață cireșe din diferite soiuri, de la producătorii autohtoni.

Nicoleta, cu pământul de la bunici și părinți a reușit să realizeze o afacere de familie cu o livadă de cireși, nectarini, caiși, pruni și solarii pentru legume, unde în curând, vor apărea și roșiile. Prețurile vor fi puțin mai ridicate decât anul trecut, deoarece creșterea calității este urmarea unui proces complex, a unor investiții mai mari.

Producătorul Nicoleta Nițulescu:”Vom recolta cireșele, iar la interval de câte o săptămână o să ieșim cu alt soi, din trei câte avem și care sunt pietroase, negre și dulci, apoi vor urma piersicile, în jur de 20, 25 iunie. Am mărit suprafața de solarii de legume, peste două, trei săptămâni o să avem și roșii.”
În fiecare an cheltuielile cu investițiile cresc cu 10, 15% și se va simți o mică creștere a prețurilor, oricum vor fi mai mici decât la piață, deoarece noi vindem direct marfa și nu prin intermediari.
Avem magazinul nostru de desfacere în orașul Constanța, culturile de legume sunt în curtea părinților, la Cobadin, iar livada de 9 hectare o avem în localitatea General Scărișoreanu, comuna Amzacea. Livada este mixtă și avem 2 hectare de cireș, 2 hectare de piersic, 2 hectare de cais, 2 hectare de măr și 7000 de metri pătrați de prun.
La o asemenea extindere am avea nevoie de forță de muncă, de zilieri, dar ne complică foarte mult cu contabilitate, autorizație, ceea ce este un mare incovenient. Noi, ca producători nu avem voie să angajăm zilieri. De aceea încercăm să ne descurcăm prin forțele noastre proprii, cu ajutorul familiei. Avem atestat de producători și așteptăm ca lumea să aprecieze fructele și legumele noastre, pentru că afacerile mici de familie oferă produse de calitate”.


Redactor – Carmen Secuiu

ANPIS: Alocația de stat se acordă și după 18 ani, dacă tinerii urmează cursurile învățământului liceal sau profesional
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 07:30

ANPIS: Alocația de stat se acordă și după 18 ani, dacă tinerii urmează cursurile învățământului liceal sau profesional

Tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani pot beneficia în continuare de alocația de stat pentru copii, dacă urmează cursurile...

ANPIS: Alocația de stat se acordă și după 18 ani, dacă tinerii urmează cursurile învățământului liceal sau profesional
bec, lumina, curent, energie - foto - pexels
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 21:29

CONSTANȚA, OVIDIU și TECHIRGHIOL, printre localitățile afectate de întreruperile de curent. Lucrări programate

Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Lista întreruperilor...

CONSTANȚA, OVIDIU și TECHIRGHIOL, printre localitățile afectate de întreruperile de curent. Lucrări programate
Ilie Bolojan: Prin propunerea lui Mureșan ca premier, țara noastră are șansa de a continua pe calea corectă
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 21:19

Ilie Bolojan: Prin propunerea lui Mureșan ca premier, țara noastră are șansa de a continua pe calea corectă

Premierul interimar Ilie Bolojan, președintele PNL, a transmis că prin propunerea ca Siegfried Mureșan să fie premier, România are șansa de a...

Ilie Bolojan: Prin propunerea lui Mureșan ca premier, țara noastră are șansa de a continua pe calea corectă
Calendar istoric MINAC: 17 septembrie – D’ale urbei, acum un veac
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:56

Calendar istoric MINAC: 17 septembrie – D’ale urbei, acum un veac

Continuăm astăzi prezentarea principalelor evenimente cotidiene de exact acum un secol, informații și anunțuri din data de 17 septembrie 1926,...

Calendar istoric MINAC: 17 septembrie – D’ale urbei, acum un veac
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:54

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar

Vaticanul va candida, pentru prima dată în istorie, la Premiile Oscar cu un scurtmetraj documentar realizat de un tânăr italian care suferă de...

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 19:07

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că se bucură că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier. Inițial, în...

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:51

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027

Filmul ‘Fjord’, cu care Cristian Mungiu a câștigat cel de-al doilea Palme d’Or din cariera sa și care este desemnat propunerea...

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:05

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat

De 24 de ani la conducerea Organizației Județene a Femeilor Social Democrate din Constanța, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju a fost,...

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat