Ascultă Radio România Constanța Live

VIDEO! Paradă fără precedent de Ziua Constanței: Au defilat sute de elevi sportivi și militari

VIDEO! Paradă fără precedent de Ziua Constanței: Au defilat sute de elevi sportivi și militari

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 21 mai 2018, 19:06

Autoritățile de la malul mării au decis să marcheze anul acesta Ziua Municipiului Constanța într-un mod cu totul memorabil, iar pentru asta au organizat o defilare inedită a mai multor unități școlare din Constanța, cluburi sportive, dar și o paradă militară la care au luat parte și structuri ale Poliției, Jandarmeriei, dar și militari britanici și americani din cei detașați la baza militară de la Mihail Kogălniceanu.

Momentul spectaculos a fost dublat de alocuțiuni și discursuri ale principilor oficiali locali, precum și ale unor personalități ale vieții publice a orașului.

  • Prefectul Ioan Albu: „În fiecare an, prin sărbătorirea Zilei Constanței marcăm un moment al bucuriei și al mândriei că suntem un tărâm încărcat de istorie“

În alocuțiunea susținută în fața oficialităților și publicului adunat  astăzi în Piața Ovidiu pentru a urmări parada și defilarea organizate de Ziua Constanței, prefectul județul Constanța, Ioan Albu, a evocat file de istorie privind rădăcina denumirii pe care o poartă astăzi fosta cetate a Tomisului:

„Aici a fost stabilită capitala cetăților pontice și va fi denumită Constantiana, după numele surorii Împăratului Constantin cel Mare. Acesta este motivul pentru care Ziua Constanței este sărbătorită în fiecare an pe 21 mai. Dobrogea este un tărâm al contrastelor, al mozaicului cultural, un exemplu de conviețuire între etnii. Aici trăiesc în liniște și pace români, turci, tătari, greci, bulgari, armeni și alte naționalități. Întemeiat acum peste 2500 de ani în urmă, ca o colonie greacă numită Tomis, Constanța este unul dintre cele mai vechi orașe atestate de pe teritoriul României. Aici și-a petrecut ultimii ani ai vieții marele poet latin Ovidiu, care a consemnat în operele sale prețioase detalii despre obiceiurile și viața cetățenilor. Odată cu revenirea Dobrogei la România, după 1880 apare denumirea de Constanța. Orașul va deveni principalul port al statului român, în prezent unul dintre cele mai importante și cele mai moderne porturi la nivel european. De asemenea, orașul de la malul mării s-a remarcat drept o zonă turistică. Au fost realizate investiții majore în acest sector, fapt care a condus la înființarea Zonei Metropolitane Constanța, la începutul anului 2007. Pe această cale felicit administrația locală și județeană pentru eforturile depuse în dezvoltarea orașului nostru. În fiecare an, prin sărbătorirea Zilei Constanței marcăm un moment al bucuriei și al mândriei că suntem un tărâm încărcat de istorie. La mulți ani, Constanța! La mulți ani, constănțeni“ – Ioan Albu.

  • Președintele CJC, Marius Horia Țuțuianu: „Mă voi implica pentru ca orașul Constanța să ajungă un oraș de talie mondială“

„Astăzi avem două evenimente: sărbătorim cuvioșii Împărați Constantin și Elena – permiteți-mi pe această cale să vă spun tuturor care purtați aceste nume «La mulți ani!» – în același timp sărbătorim Constanța și pe noi, constănțenii. Sunt constănțean, născut în Constanța și trebuie să recunosc, așa cum trebuie să recunoaștem cu toții, Constanța este cel mai frumos oraș din țară! Îl felicit pe primarul Decebal Făgădău pentru organizare și mă voi implica pentru ca orașul Constanța să ajungă un oraș de talie mondială și europeană. La mulți ani, Constanța! La mulți ani, constănțeni!“ – Marius Horia Țuțuianu.

  • Primarul Municipiului Constanța, Decebal Făgădău: Să ne bucurăm împreună că orașul nostru este la fel de frumos și de curat ca sufletele copiilor noștri!“

„Trăim un moment unic. Pentru prima dată în istoria de peste 2.500 de ani a orașului nostru, aici, în inima orașului, în Piața Ovidiu, sărbătorim împreună Zilele Orașului. De la cei mai mici, cei ce reprezintă viitorul orașului nostru, până la partenerii noștri strategici, cred că ne-am dat mâna într-o zi binecuvântată, să spunem că «Da, Constanța este un oraș puternic!», «Da, Constanța este un oraș frumos!», «Da, Constanța are un viitor sigur!». Dacă Ovidiu ar fi fost contemporan cu noi, nu doar prin opera sa, probabil  că și-ar schimba părerea despre acest loc al exilului și ar vedea cum prieteni de peste tot de pe glob au descoperit în Constanța a doua casă. Și dacă astăzi sărbătorim Ziua Orașului, aș vrea să nu uităm niciodată că orașul nostru așa s-a născut: din mare și lângă mare, fiind un oraș deschis, fiind mărginit doar de mare și de orizont. Un oraș în care toată lumea trebuie să se simtă acasă și este binevenit. (…) Constanța anul acesta are un privilegiu. Astăzi, de ziua Sfinților Constantin și Elena, de ziua orașului nostru, într-un an în care sărbătorim Centenarul Marii Uniri, sărbătorim și 140 de ani de la revenirea Dobrogei la patria mamă, acasă. Tocmai de aceea mă bucur că orașul nostru este Capitala de vară a României, dar Capitala permanentă a regiunii noastre, Dobrogea. La mulți ani, dragi constănțeni! La mulți ani, dragi dobrogeni! La mulți ani, dragi români! Să ne bucurăm împreună că orașul nostru este la fel de frumos și de curat ca sufletele copiilor noștri!“- Decebal Făgădău.

Ilie Bolojan: Prin propunerea lui Mureșan ca premier, țara noastră are șansa de a continua pe calea corectă
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 21:19

Ilie Bolojan: Prin propunerea lui Mureșan ca premier, țara noastră are șansa de a continua pe calea corectă

Premierul interimar Ilie Bolojan, președintele PNL, a transmis că prin propunerea ca Siegfried Mureșan să fie premier, România are șansa de a...

Ilie Bolojan: Prin propunerea lui Mureșan ca premier, țara noastră are șansa de a continua pe calea corectă
Calendar istoric MINAC: 17 septembrie – D’ale urbei, acum un veac
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:56

Calendar istoric MINAC: 17 septembrie – D’ale urbei, acum un veac

Continuăm astăzi prezentarea principalelor evenimente cotidiene de exact acum un secol, informații și anunțuri din data de 17 septembrie 1926,...

Calendar istoric MINAC: 17 septembrie – D’ale urbei, acum un veac
Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:54

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar

Vaticanul va candida, pentru prima dată în istorie, la Premiile Oscar cu un scurtmetraj documentar realizat de un tânăr italian care suferă de...

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 19:07

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că se bucură că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier. Inițial, în...

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:51

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027

Filmul ‘Fjord’, cu care Cristian Mungiu a câștigat cel de-al doilea Palme d’Or din cariera sa și care este desemnat propunerea...

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:05

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat

De 24 de ani la conducerea Organizației Județene a Femeilor Social Democrate din Constanța, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju a fost,...

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:40

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului

O nouă acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al Municipiului Constanța va avea loc sâmbătă, 19 septembrie. Acesta...

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:37

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a anunțat joi că acceptă desemnarea sa de către președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru...

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan