Ascultă Radio România Constanța Live

Cărările Dobrogei, ideale pentru tururi off road „la pas“

Cărările Dobrogei, ideale pentru tururi off road „la pas“

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 21 aprilie 2018, 16:37

Marele avantaj pentru dobrogeni îl reprezintă faptul că zona este propice pentru off road, nu există munți înalți sau prăpastii și nu riști să te accidentezi.

În schimb, conceptul de off road „pe jos”, ne este propus de președintele comunității însemnate de pasionați, Marius Dinu, în completarea celui clasic.

„În acest fel, putem vedea partea nevăzută a Dobrogei, locuri în care se ajunge mai greu, obiective turistice, istorice sau ecumenice din cadrul rezervațiilor naturale, care trebuie protejate. Lăsăm mașinile 4×4 la intrările în rezervații și ne bucurăm de natura și de aerul curat din Dobrogea, unde în această perioadă, totul este mai verde decât în oraș. Dacă vrei să te bucuri de o zi frumoasă, să fugi de vântul de pe litoral unde, primăvara este mai rece întotdeauna, la o distanță de 20, 30 de km, la Cheile Dobrogei, de exemplu este aproape vară”, spune Marius Dinu.

  • Ascultați un interviu realizat de Carmen SECUIU cu Marius Dinu, reprezentantul Off Road Dobrogea:


 

NĂVODARI: Cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire și suplimentului de energie pot fi depuse începând de astăzi
Social luni, 2 noiembrie 2026, 14:30

NĂVODARI: Cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire și suplimentului de energie pot fi depuse începând de astăzi

Locuitorii din Năvodari pot depune, de luni, 2 nooiembrie, cereri pentru acordarea ajutorului de încălzire și suplimentului de energie....

NĂVODARI: Cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire și suplimentului de energie pot fi depuse începând de astăzi
TULCEA: Centrul pentru persoanele fără adăpost Phoenix face cu greu față solicitărilor
Social luni, 2 noiembrie 2026, 08:50

TULCEA: Centrul pentru persoanele fără adăpost Phoenix face cu greu față solicitărilor

Centrul pentru persoanele fără adăpost din Tulcea este suprasolicitat, iar reprezentanţii instituţiei avertizează că se confruntă cu o lipsă...

TULCEA: Centrul pentru persoanele fără adăpost Phoenix face cu greu față solicitărilor
Tinerii activi din ITI Delta Dunării – O investiţie de peste 7,6 milioane de lei în viitorul tinerilor din comunităţile izolate
Social sâmbătă, 31 octombrie 2026, 11:21

Tinerii activi din ITI Delta Dunării – O investiţie de peste 7,6 milioane de lei în viitorul tinerilor din comunităţile izolate

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Tulcea, în calitate de Lider, alături de Filiala Tulcea a Crucii Roşii Române...

Tinerii activi din ITI Delta Dunării – O investiţie de peste 7,6 milioane de lei în viitorul tinerilor din comunităţile izolate
Guvernul a aprobat majorarea salariilor angajaților Oil Terminal cu 6,5%
Social vineri, 30 octombrie 2026, 17:19

Guvernul a aprobat majorarea salariilor angajaților Oil Terminal cu 6,5%

Guvernul României a aprobat un memorandum care permite companiei Oil Terminal SA să majoreze salariile angajaților cu 6,5% în perioada...

Guvernul a aprobat majorarea salariilor angajaților Oil Terminal cu 6,5%
Social joi, 22 octombrie 2026, 13:52

AUDIO | Greva sindicaliștilor de la Oil Terminal a fost declarată nelegală, iar procedura pentru declanșarea conflictului de muncă ar putea fi reluată

Greva sindicaliștilor de la Oil Terminal a fost declarată nelegală, iar în aceste condiții procedura pentru declanșarea conflictului de muncă...

AUDIO | Greva sindicaliștilor de la Oil Terminal a fost declarată nelegală, iar procedura pentru declanșarea conflictului de muncă ar putea fi reluată
Social miercuri, 21 octombrie 2026, 19:13

MURFATLAR: Cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire se pot depune începând din 21 octombrie

La Murfatlar, începând de astăzi, 21 octombrie 2026, se pot depune cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței pentru sezonul...

MURFATLAR: Cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire se pot depune începând din 21 octombrie
Social luni, 19 octombrie 2026, 10:44

NĂVODARI: Persoanele defavorizate pot depune, de luni, cererile pentru tichetele sociale de Crăciun

Începând de luni, 19 octombrie, persoanele defavorizate din Năvodari pot depune cererile pentru tichetele sociale de Crăciun.  Primăria...

NĂVODARI: Persoanele defavorizate pot depune, de luni, cererile pentru tichetele sociale de Crăciun
Social joi, 15 octombrie 2026, 17:14

Ziua Bastonului Alb este marcată, astăzi, la Constanța, printr-un eveniment caritabil

Cu ocazia Zilei Bastonului Alb – Ziua Nevăzătorilor – Rotary Club Cetatea Tomis Constanța va organiza, astăzi, de la 18.00, la un...

Ziua Bastonului Alb este marcată, astăzi, la Constanța, printr-un eveniment caritabil