Ascultă Radio România Constanța Live

Dumitru Costin (BNS): Oprirea lucrului pe calea ferată în toată România este singura soluţie

Dumitru Costin (BNS): Oprirea lucrului pe calea ferată în toată România este singura soluţie

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 20 aprilie 2018, 12:37

Protestul sindicaliştilor din sectorul feroviar s-a încheiat vineri fără incidente, cu 20 de minute înainte de ora aprobată, însă aceştia ameninţă că vor declanşa greva generală.

O delegaţie a sindicaliştilor feroviari a depus un document la sediul Guvernului în care au explicat motivele protestului.

„Am depus un document în care am explicat motivele noastre şi în care am solicitat o întâlnire la nivel de premier, ministru de finanţe, al transporturilor şi al fondurilor europene, pentru că sunt mulţi bani la dispoziţia României care nu sunt utilizaţi. Calea ferată a fost devalizată mai bine de 25 de ani, sistemic. Au zburat bani, corupţie cât casa a fost aici”, a declarat Dumitru Costin, liderul Blocului Naţional Sindical.

Potrivit acestuia, oprirea lucrului pe calea ferată, respectiv greva generală, este singura soluţie.

„Asta se pare că este singura soluţie, oprirea lucrului pe calea ferată în toată România”, a spus Costin.

Peste 2.000 de sindicalişti din sectorul feroviar au protestat vineri dimineaţa în faţa Ministerului Transporturilor, după care au ajuns în marş Piaţa Victoriei, la Guvern.

Protestatarii au avut pancarte pe care era scris „Fără investiţii, calea ferată dispare”, „Vrem statutul personalului feroviar”, „Dacă nu acum, atunci când?”, „Investiţi în infrastructura feroviară” şi „Grevă generală”.

Principalele obiective şi revendicări ale sindicatelor din transporturi se referă la susţinerea aprobării proiectului de Lege privind statutul personalului feroviar, susţinerea investiţiilor multianuale în calea ferată în vederea reabilitării infrastructurii feroviare şi achiziţiei de material rulant nou şi adoptarea soluţiilor ce se impun a fi luate pentru evitarea falimentului companiei CFR Marfă.

La miting au participat membri ai Federaţiei Naţionale Feroviare Mişcare Comercial Vagoane şi ai Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România.

„Eforturile noastre, ale sindicaliştilor, de a identifica soluţii care să permită optimizarea dialogului social au fost evidente în toţi aceşti ani, motiv pentru care, încă o dată, cerem Guvernului şi Ministerului Transporturilor să acorde atenţia cuvenită căii ferate şi revendicărilor noastre, ale ceferiştilor”, susţin reprezentanţii celor două organizaţii.

Potrivit acestora, se întârzie, din raţiuni pe care nu le pot înţelege, adoptarea statutului personalului feroviar, deşi această categorie socio-profesională impune, fără putinţă de tăgadă, un astfel de statut, care are rolul principal de a reglementa relaţiile de muncă dintre lucrătorul feroviar şi angajator, în speţă statul român.

„Calea ferată are nevoie urgentă de investiţii, deoarece degradarea constantă a infrastructurii şi a materialului rulant va genera, cât de curând, falimentul istoric al unui sector economic strategic, extrem de important pentru economia românească”, se arată într-un comunicat al celor două federaţii sindicale.

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:54

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar

Vaticanul va candida, pentru prima dată în istorie, la Premiile Oscar cu un scurtmetraj documentar realizat de un tânăr italian care suferă de...

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 19:07

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că se bucură că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier. Inițial, în...

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:51

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027

Filmul ‘Fjord’, cu care Cristian Mungiu a câștigat cel de-al doilea Palme d’Or din cariera sa și care este desemnat propunerea...

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:05

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat

De 24 de ani la conducerea Organizației Județene a Femeilor Social Democrate din Constanța, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju a fost,...

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:40

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului

O nouă acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al Municipiului Constanța va avea loc sâmbătă, 19 septembrie. Acesta...

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:37

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a anunțat joi că acceptă desemnarea sa de către președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru...

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:20

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan

  Nicușor Dan a avut, joi, la Palatul Cotroceni, consultări cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din...

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:52

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal

Bulevardul Tomis redevine pietonal, sâmbătă, 19 septembrie, pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian. Pentru desfășurarea...

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal