Ascultă Radio România Constanța Live

Tarifele la electricitate plătite de consumatori ar trebui să scadă

Tarifele la electricitate plătite de consumatori ar trebui să scadă

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 19 aprilie 2018, 12:00

Tarifele la electricitate ar trebui să scadă, după ce o investigaţie a Consiliului Concurenţei a relevat faptul că mai multe companii din energie s-au înţeles între ele, cauzând prejudicii consumatorilor, a declarat, joi, preşedintele Consiliului, Bogdan Chiriţoiu, cu prilejul lansării raportului de activitate pe anul 2017.

„Mai multe companii au fost păgubite. Au participat şi oameni din interiorul Electrica, deci într-un fel s-au furat singuri. Am sancţionat şi compania Electrica, întrucât au fost păgubiţi clienţii ei. Tarifele acestea umflate s-au dus către clienţi. Am sancţionat compania şi, în premieră, vrem ca împreună cu Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie să recuperăm prejudiciul creat clienţilor acestor companii, care au fost păgubite şi care au transferat această pagubă către clienţii lor”, a spus Chiriţoiu.

Potrivit acestuia, este greu de stabilit prejudiciul adus consumatorilor de energie, întrucât este vorba de licitaţii care s-au întins pe o perioadă de mai mulţi ani.

„Vorbim de ani buni în care preţurile au fost exagerate. Aici rolul-cheie îl va avea ANRE, pentru că este menirea lor să calculeze preţul corect. Îi vom sprijini cu datele pe care le-am obţinut în cursul investigaţiei”, a mai arătat preşedintele Concurenţei.

El a arătat că modul cel mai simplu în care se poate recupera prejudiciul este scăderea tarifelor de distribuţie, lucru, pe care, de altfel, îl va recomanda celor de la ANRE.

La rândul său, Niculae Havrileţ, consilier al ministrului Energiei şi fost preşedinte al ANRE, a susţinut că, în urma investigaţiei Consiliului Concurenţei pe această piaţă, consumatorii ar trebui să simtă o scădere a tarifelor de distribuţie.

„Prin această intervenţie a Consiliului Concurenţei, societatea în cauză trebuie să refacă tarifele şi acest lucru se realizează prin scăderea nivelului tarifelor practicate de societate”, a spus Havrileţ.

La începutul acestui an, Consiliul Concurenţei a anunţat că a sancţionat cu 73 de milioane de lei şase companii, printre care şi Electrica, pentru încheierea a două înţelegeri anticoncurenţiale pe piaţa comercializării contoarelor şi echipamentelor conexe pentru măsurarea energiei electrice.

„Companiile au stabilit modul în care urmau să participe la licitaţii, astfel încât să nu se suprapună şi fiecare dintre participanţi să câştige contracte de furnizare de echipamente cu eforturi minime. Efectele înţelegerilor anticoncurenţiale au condus la creşterea artificială a preţurilor de achiziţie pentru respectivele echipamente, costurile suplimentare fiind translatate către consumatorii finali care plăteau facturi mai mari pentru energia electrică. Comportamentul anticoncurenţial s-a derulat în perioada 27 noiembrie 2008 – 30 septembrie 2015 şi a vizat numeroase proceduri de licitaţie publică derulate în acest interval de timp”, a anunţat autoritatea de concurenţă în ianuarie 2018.

Sursa – agerpres

IGPR avertizează asupra unei noi fraude online în care este folosită identitatea Poliţiei Române
Actualitate duminică, 2 august 2026, 11:33

IGPR avertizează asupra unei noi fraude online în care este folosită identitatea Poliţiei Române

Poliția Română avertizează asupra unei noi campanii de fraudă în mediul online de tip „Government Impersonation Scam”, în care autorii...

IGPR avertizează asupra unei noi fraude online în care este folosită identitatea Poliţiei Române
Circulație feroviară suspendată la Dorobanțu, din cauza scurgerilor de gaz dintr-un tren încărcat cu GPL
Actualitate duminică, 2 august 2026, 11:04

Circulație feroviară suspendată la Dorobanțu, din cauza scurgerilor de gaz dintr-un tren încărcat cu GPL

CFR SA – Sucursala Rеgională CF Constanța informеază că, în acеastă diminеață, la ora 06.40, în timpul garării trеnului dе marfă...

Circulație feroviară suspendată la Dorobanțu, din cauza scurgerilor de gaz dintr-un tren încărcat cu GPL
TULCEA: Țintă aeriană detectată de radarele armatei în proximitatea frontierei fluviale cu Ucraina
Actualitate duminică, 2 august 2026, 10:27

TULCEA: Țintă aeriană detectată de radarele armatei în proximitatea frontierei fluviale cu Ucraina

Sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat, duminică, 2 august, în jurul orei 09.30, o țintă aeriană în proximitatea frontierei fluviale...

TULCEA: Țintă aeriană detectată de radarele armatei în proximitatea frontierei fluviale cu Ucraina
Consumul de energie va crește, în contextul valului de caniculă ce se extinde în România
Actualitate duminică, 2 august 2026, 10:18

Consumul de energie va crește, în contextul valului de caniculă ce se extinde în România

România se află în stare de alertă energetică din cauza secetei extreme și a debitului Dunării care se apropie de minimul istoric, iar valul...

Consumul de energie va crește, în contextul valului de caniculă ce se extinde în România
Actualitate duminică, 2 august 2026, 09:29

Intervenție de amploare pe Dunăre pentru creșterea debitelor către CNE Cernavodă

Pentru a asigura debitele minime necesare funcționării Reactorului 2 de la Cernavodă, autoritățile desfășoară o intervenție tehnică amplă...

Intervenție de amploare pe Dunăre pentru creșterea debitelor către CNE Cernavodă
Actualitate sâmbătă, 1 august 2026, 21:11

ANAR: Dunărea, la minime istorice. Apel către populație să utilizeze responsabil apa și energia electrică

România traversează una dintre cele mai dificile perioade hidrologice din ultimele decenii. Prognoza de la Institutul Național de Hidrologie și...

ANAR: Dunărea, la minime istorice. Apel către populație să utilizeze responsabil apa și energia electrică
Actualitate sâmbătă, 1 august 2026, 13:56

Măsuri de urgență pentru ca Reactorul 2 al Centralei de la Cernavodă să poată funcționa în continuare

Debitul Dunării continuă să scadă și va ajunge la 1.450 de metri cubi pe secundă, până pe 7 august, a declarat Sorin Rîndașu, director...

Măsuri de urgență pentru ca Reactorul 2 al Centralei de la Cernavodă să poată funcționa în continuare
Actualitate sâmbătă, 1 august 2026, 13:38

Stațiunea Nibiru se deschide de la ora 17.00. Family Fest și K-pop Days sunt printre atracțiile acestor zile

NIBIRU a depășit pragul de 700.000 de vizitatori, iar din această săptămână își va deschide porțile zilnic de la ora 17:00, cu o oră mai...

Stațiunea Nibiru se deschide de la ora 17.00. Family Fest și K-pop Days sunt printre atracțiile acestor zile